A descoperit Einstein că E = mc^2? Sau altcineva înaintea marelui fizician?

Cine a descoperit că E = mc²? A fost Einstein? Nu este o întrebare atât de uşoară precum se crede. Doi fizicieni au abordat problema anul trecut, arătând că formula are o geneză complicată şi oarecum ambiguă, una având puţine în comun cu relativitatea.

Un număr mare de savanţi, începând cu James Clerk Maxwell şi Max von Laue, până la unii fizicieni mai obscuri ai începutului de secol XX, au fost propuşi ca adevăraţii descoperitori ai echivalenţei masă-energie pentru care este creditat Einstein cu a sa teorie a relativităţii restrânse. Aceste revendicări au împânzit primele pagini ale marilor ziare, acuzându-l pe Einstein de plagiat, însă majoritatea sunt greşite sau nefondate.

Cu toate acestea, doi fizicieni au demonstrat recent că formula celebră a lui Einstein are o geneză complicată şi oarecum ambiguă, o geneză neavând prea multă legătură cu relativitatea.

O precursoare plauzibilă pentru E = mc² este atribuită lui Fritz Hasenöhrl, profesor de fizică la Universitatea din Viena. Într-o lucrare publicată în 1904, Hassenöhrl a notat, în mod clar, ecuaţia E = 3/8 mc². De unde a obţinut această ecuaţie şi de ce este greşită constanta de proporţionalitate?

Stephen Boughn de la Colegiul Haverford din Pennsylvania şi Tony Rothman de la Universitatea Princeton, examinează această întrebare într-o lucrare care a fost trimisă unui server de documente arXiv.

Numele lui Hasenöhrl are o anumită notorietate acum şi este deseori evocat de excentrici anti-Einstein. Reputaţia sa de persoană care a descoperit cu adevărat ecuaţia E = mc² se datorează, în mare măsură, eforturilor fizicianului laureat al Premiului Nobel, Philipp Lenard, care a încercat să separe numele lui Einstein de teoria relativităţii.

Relaţia dintre energie şi masă era deja de mult timp în discuţie, înainte ca Hasenöhrl să fie interesat de acest subiect. Henri Poincaré a afirmat că radiaţia electromagnetică are un impuls, aşadar are şi o masă, conform ecuaţiei E = mc². Fizicianul german Max Abraham a argumentat că un electron aflat în mişcare interacţionează cu propriul său câmp, E₀, pentru a obţine o masă aparentă, conform ecuaţiei E₀ = 3/4 mc². Toate aceste afirmaţii erau bazate pe electrodinamica clasică, admiţând teoria eterului. „Hasenöhrl, Poincaré, Abraham şi alţii au sugerat că trebuie să existe o masă inerţială asociată unei energii electromagnetice, chiar dacă nu au fost de acord cu privire la constanta de proporţionalitate”, spune Boughn.

„Ceea ce Hasenöhrl a omis în calculele sale a fost supoziţia că, în cazul în care corpurile absolut negre emit radiaţii, atunci acestea trebuie să piardă din masă, deci calculele nu sunt valide”, spune Rothman. „Cu toate acestea, a nimerit jumătate din ecuaţie. Dacă ar fi afirmat doar că E este proporţional cu m, probabil că istoria ar fi fost mai blândă cu el” precizează fizicianul Stephen Boughn de la Colegiul Haverford din Pennsylvania.

A ştiut Einstein de cercetările lui Hasenöhrl?

„Nu o pot dovedi, însă sunt încrezător că Einstein a citit lucrările şi apoi s-a decis să le facă mai bine”, spune fizicianul Tony Rothman de la Universitatea Princeton. Însă evitarea citării acestora nu era contradictorie cu convenţiile acelor perioade. În orice caz, Einstein şi-a susţinut prioritatea pentru relaţia masă-energie, când aceasta a fost contestată de către Johannes Stark (care a atribuit-o lui Max Planck, în 1907). Atât Hasenöhrl, cât şi Einstein, au participat la prestigioasa conferinţă Solvay, în 1911, împreună cu majoritatea celorlalţi fizicieni iluştri ai acelei perioade. „Ne putem doar imagina conversaţiile care au avut loc atunci”, afirmă Boughn şi Rothman.

Sursa:scientia.ro