Amenzi de aproape 36.000 lei de la polițiștii nemțeni
#Postat de Antoniu Lovin on martie 11, 2021
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț au aplicat sancțiuni în valoare de peste 35.000 de lei, în urma unei acțiuni organizate pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și asigurarea unui climat optim de ordine publică și siguranță rutieră.

Polițiștii structurilor de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț au acționat în municipiul Piatra Neamț și Roman, precum și pe raza orașului Târgu-Neamț și Bicaz și a localităților arondate pentru prevenirea și combaterea infracționalității stradale, a faptelor comise cu violență și creșterea gradului de disciplină rutieră. În acest context, polițiștii au efectuat verificări și controale de specialitate la 262 de obiective economice și au legitimat peste 500 de persoane.
Poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru creșterea siguranței în trafic, fiind aplicate 34 sancțiuni contravenționale conform OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Totodată, polițiștii rutieri au reținut 3 permise de conducere și au retras 2 certificate de înmatriculare.
Valoarea totală a sancțiunilor aplicate este de 35.920 de lei.
În activități au fost angrenați și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Neamț și Grupării de Jandarmi Mobilă ,, Alexandru cel Bun” Bacău.
Jurnal FM 