Current track

Title

Artist


Secţia ATI mutată temporar în salonul de Obstetrică al Spitalului Județean din Neamț. Vor fi amenajate nouă paturi pentru terapie intensivă

#Postat de on noiembrie 17, 2020

Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean de Urgență Neamţ va fi mutată temporar în salonul de obstetrică al unităţii medicale, urmând să fie asigurate astfel nouă paturi ATI. Prefectul județului, George Lazăr, a declarat că mutarea secţiei de Terapie Intensivă trebuie realizată în regim de urgenţă.

“Putem asigura nouă paturi de Terapie Intensivă în salonul de Obstetrică, acesta arată foarte bine, cu toată aparatura disponibilă, cu tot ce înseamnă echipamente de electrică, de oxigen, absolut tot ce înseamnă circuit medical sunt în regulă şi acolo am putea să ne mutăm foarte repede. Pentru o mutare a secţiei de Terapie Intensivă la salonul de Obstretică presupune că managementul spitalului trebuie să facă în regim de urgenţă adică astăzi cât mai repede, o şedinţă a conducerii, cu aprobarea Consiliului de Administraţie pentru a muta Obstetrica la etajul cinci şi a reloca Terapia Intensivă la etajul 4 şi acolo am asigura nouă paturi în regim de urgenţă imediat. Asta pentru următoarele 30-40 de zile”, a spus prefectul judeţului Neamţ.

Foto: George Lazăr – prefect Neamț

El a precizat că pe termen lung se ia în calcul amenajarea Secţiei de Terapie Intensivă la etajul doi al unei clădiri care aparţine Spitalului Judeţean Neamţ.    “Etajul doi aparţine Spitalului Judeţean Neamţ şi e în administrarea Consiliului Judeţean, are o capacitate de 600 metri pătraţi, suprafaţă totală este de 400- 450 suprafaţa utilă şi arată la standarde europene. Este un spaţiu execelent, aici cu mici lucrări care trebuie finalizate într-un termen de 30 de zile s-ar putea deschide Secţia de Terapie Intensivă şi am avea o capacitate de 15 poate chiar 17 paturi”, a mai afirmat George Lazăr.

Tagged as

Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *