Draga Olteanu Matei, mutată din spitalul nostru de la Piatra Neamț cu o zi înainte de dezastru
#Postat de Carmen Vintu on noiembrie 17, 2020
Draga Olteanu Matei putea fi victima incendiului de la Piatra Neamţ! A fost mutată la Iaşi cu o zi înainte de incendiul de la Spitalul Judeţean din oraş.

Actriţa Draga Olteanu Matei, care a împlinit 87 de ani pe 24 octombrie, a fost internată în aceeaşi secţie, cea de la ATI a Spitalului Judeţean din Piara Neamţ, unde au ars sâmbătă cei 10 pacienţi. S-ar fi putut număra şi ea printre victime. Aceasta, aflată în stare critică, a fost transferată la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi, vineri seara, cu doar o zi înainte de tragedie. Cadrele medicale au declarat că Draga Olteanu a suferit o hemoragie digestivă superioară, care le-a dat bătăi de cap, iar aceasta a fost la un pas de moarte.
Celebra actriţă a intrat în comă, iar medicii şi-au dat toată silinţa să o stabilizeze şi au reuşit după două ore.
Starea actriţei era stabilă, potrivit medicilor.
Jurnal FM 