L-au prins cu permisul suspendat și cu transport ilegal de perne și pilote
#Postat de Catalin Cojocaru on octombrie 31, 2020
Un ieșean, de 53 de ani, a ajuns până în comuna Pârjol, județul Bacău, cu autoturismul personal, chiar dacă știa că are permisul suspendat. Oprit de polițiști la un control de rutină, acesta a mai încasat o amendă și pentru transport ilegal de perne, pilote, feţe de pernă şi sacoşe de plastic, fără a deţine documente legale de provenienţă.

”În cauză poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. De asemenea, bărbatul în cauză fost sancţionat contravenţional în conformitate cu prevederile Legii nr. 12 din 1990, iar bunurile identificate, în valoare de 830 lei, au fost confiscate.” – subcomisar de poliţie Gabriela Ciobanu.
Jurnal FM 