Președintele Iohannis, declarații de ultimă oră la Cotroceni: ,,Situația epidemiologică se agravează din păcate constant. Ne așteaptă o perioadă foarte dificilă”
#Postat de Antoniu Lovin on octombrie 27, 2020
Președintele Klaus Iohannis a susținut marți seara o declarație de presă după o ședință care a început la ora 17.00, la Palatul Cotroceni, și care a avut ca temă principală măsurile privind gestionarea epidemiei COVID-19.
Cele mai importante declarații ale președintelui Iohannis:

- Situația epidemiologică se agravează din păcate constant
- În ultima zi am avut peste o sută de români care au pierdut lupta cu virusul
- Ne așteaptă o perioadă foarte dificilă
- Lupta se desfășoară pe două fronturi: prevenție și în spitale
- Mi s-a prezentat o analiză a resurselor de la terapie intensivă la nivel național, atât la paturi cât și la personalul medical
- Guvernul a elaborat o strategie de creștere a capacității de terapie intensivă chiar de la începutul pandemiei
- MS a avut mai multe proiecte de achiziții de echipamente pentru ATI
- La acest moment avem 3.065 paturi ATI pentru toți pacienții, nu doar Covid, 2252 de ventilatoare, 2756 monitoare
- La acestea se adaugă 5 unități ATI mobile, două spitale modulare și un modul ATI cu un total de 169 de paturi
- În ce privește ventilatoarele ATI funcționale, vă dau doar un exemplu. Între aprilie și octombrie, creșterea capacității de ventilatoare a fost de 73% și până în decembrie se adaugă încă 15%
- Practic, capacitatea s-a dublat pe ventilatoare de la începutul pandemiei
- Am solicitat foarte concret date despre București. Aici vom avea în șapte spitale o extensie a capacității de terapie intensivă
- În următoarele maxim zece zile vom avea suplimentar 123 de paturi de terapie intensivă
- Autoritățile au acționat și au planuri clare astfel încât să poată fi asigurate condițiile necesare pentru îngrijirea pacienților în stare gravă
- Accesarea fondurilor europene va duce la o altă creștere a capacității de gestionare
- Doar pentru ventilatoare mecanice creșterea din aprilie până în aprilie anul viitor va fi de 146%
- Este uimitor
- În urma analizei nevoilor spitalelor se va achiziționa întreaga gamă de aparatură necesară dotării unităților sanitare
- Accesarea acestor fonduri va avea un impact extrem de important, vom avea o creștere semnificativă la fiecare indicator
- 662 de paturi ATI de înaltă performanță au fost deja avizate pentru finanțare
- Pentru a stopa însă răspândirea virusului e nevoie și de implicarea noastră
- Măsurile autorităților nu vor fi suficiente dacă nu suntem cu toții parte a acestui efort național de a salva cât mai multe vieți
La ședință au mai participat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, președintele Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă, Dorel Săndesc, și șeful Secției Anestezie și Terapie Intensivă I de la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Carol Davila” București, colonel Dan Corneci. Ședința are loc în contextul crizei paturilor de terapie intensivă.
Jurnal FM 