Christian Gottlob Heyne, savant german, istoric, filolog și arheolog

Christian Gottlob Heyne (născut la 25 septembrie 1729, în Chemnitz, Saxonia – decedat la 14 iulie 1812, în Göttingen) a fost un savant german cunoscut pentru contribuțiile sale în domeniile istoriei, filologiei și arheologiei. Timp de o lungă perioadă, a fost profesor universitar și director al bibliotecii Universității din Göttingen.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Christian_Gottlob_Heyne#/media/Fișier:Christian_Gottlob_Heyne_-_Imagines_philologorum.jpg

Christian Gottlob Heyne s-a născut într-o familie modestă; tatăl său, un țesător sărac, părăsise Silezia din motive religioase, mutându-se în Saxonia pentru a-și păstra credința protestantă. Educația sa a fost posibilă datorită sprijinului financiar oferit de nașul său. În 1748 a început studiile la Universitatea din Leipzig, unde s-a confruntat cu mari dificultăți materiale. A fost susținut de clasicistul Johann Friedrich Christ, care i-a oferit acces la texte grecești și latine. O slujbă de meditator în casa unui negustor francez din Leipzig i-a permis să-și continue studiile. În 1752, a obținut diploma de masterat sub îndrumarea profesorului de drept Johann August Bach.

O elegie compusă în limba latină, dedicată unui prieten decedat, i-a atras atenția contelui Heinrich von Brühl, prim-ministru al Saxoniei. Invitat la Dresda în aprilie 1752, Heyne a fost primit cu căldură și i s-a promis o funcție de secretar cu un salariu bun. Aceste promisiuni nu s-au concretizat, iar după numeroase insistențe, a obținut un mic post de funcționar la biblioteca contelui, cu un salariu modest. Pentru a-și suplimenta veniturile, a început să traducă romane franceze, foarte apreciate la acea vreme.

În 1755 a publicat prima traducere germană a poetului Tibullus, iar în 1756 o traducere a lui Epictet. Invazia prusacă din 1756, în contextul Războiului de Șapte Ani, a dus la distrugerea bibliotecii din Dresda, iar Heyne a rămas fără adăpost. În 1757 a devenit meditator în familia Schönberg, unde și-a cunoscut viitoarea soție. În 1758 a însoțit un elev la Universitatea din Wittenberg, dar din cauza invaziei prusace a fost nevoit să plece din nou. Bombardamentul și incendiul din Dresda, din 1760, i-au distrus toate bunurile, inclusiv o ediție aproape finalizată a operei lui Lucian din Samosata, bazată pe un manuscris valoros.

În 1761, deși nu avea un venit stabil, s-a căsătorit și a devenit administratorul unei moșii a baronului von Löben. La sfârșitul anului 1762 s-a întors la Dresda, unde a fost însărcinat cu redactarea textului latin pentru al treilea volum din Dactyliotheca, o lucrare despre o colecție de pietre prețioase.

În 1763 a fost numit profesor la Universitatea din Göttingen. Printre studenții săi s-a numărat și Friedrich August Wolf, viitorul mare filolog. Reputația sa în creștere i-a adus oferte avantajoase din alte regiuni germane, însă Heyne a refuzat toate propunerile. În paralel, a fost numit director al bibliotecii universitare din Göttingen, funcție pe care a deținut-o până la moarte. Sub conducerea sa, biblioteca a devenit una dintre cele mai importante instituții academice de profil din lume, datorită metodelor moderne de catalogare și politicii active de achiziții internaționale.

Spre deosebire de mulți dintre contemporanii săi, Heyne nu considera studiile de gramatică și limbaj un scop în sine, ci un mijloc de înțelegere culturală și istorică. Este considerat primul savant modern care a abordat mitologia greacă într-o manieră științifică, influențând profund dezvoltarea filologiei europene din secolul al XVIII-lea. Lucrările sale îmbină cunoștințele filologului, istoricului și arheologului cu sensibilitatea unui veritabil om de cultură.

Printre autorii antici ale căror opere le-a editat se numără:

• Virgiliu (1767–1776)
• Tibullus (1772)
• Pindar (1774)
• Homer (Iliada, 1802)
• Apollodor din Atena (1782)
• Diodor din Sicilia (1790–1806).

A publicat peste o sută de dizertații academice între 1785 și 1812, reunite sub titlul Opuscula academica. Printre temele cele mai valoroase se numără studiile despre coloniile grecești și despre istoria și arta etruscilor. Remarcabilă este și lucrarea sa Antiquarische Aufsätze (1778–1779), o colecție de eseuri legate de arta antichității.