Înființarea Căilor Ferate Române

La data de 11/23 aprilie 1880, prin promulgarea Decretului nr. 1248/1880, a fost creată administrația de stat a căilor ferate, sub denumirea Direcțiunea Princiare a Căilor Ferate. Aceasta a fost reorganizată în 1883, devenind Direcția Generală a Căilor Ferate Române – instituția care a consacrat abrevierea CFR.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Căile_Ferate_Române#/media/Fișier:Railway_map_of_Romania.png

Primul conducător: Generalul Ștefan Fălcoianu
Primul șef al noii Direcțiuni Princiare a fost generalul și inginerul Ștefan Fălcoianu, care a ocupat această funcție până pe 15 aprilie 1883, conform Asociației Inginerilor Feroviari din România.

Ștefan Fălcoianu (6/18 iunie 1835 – 22 ianuarie/4 februarie 1905), născut la București, a fost general, matematician, istoric, politician și membru titular, respectiv vicepreședinte al Academiei Române.

În ianuarie 1880, Parlamentul votase pentru trecerea liniei feroviare Vârciorova – Roman din mâinile consorțiului privat Strousberg în administrare națională. Acesta a fost un pas esențial în formarea sistemului feroviar de stat – Căile Ferate Române.
Înființarea Direcțiunii Princiare a stimulat dezvoltarea cercetării în domeniul feroviar. Extinderea și întreținerea rețelei au necesitat soluții tehnice proprii, ceea ce a dus la înființarea birourilor de studii. Primul a fost creat chiar în 1880, în cadrul Serviciului de Ateliere și Tracțiune. Până în 1885 funcționau deja patru astfel de birouri: tracțiune, ateliere, economat și întreținere.

Activitatea lor se concentra pe:

• dezvoltarea rețelei și a materialului rulant;
• proiectarea liniilor și instalațiilor;
• elaborarea caietelor de sarcini și controlul calității materialelor;
• tehnologii pentru exploatare, întreținere și reparații;
• modernizarea echipamentelor feroviare.

După Marea Unire din 1918, România a integrat provinciile Transilvania, Banat, Basarabia și Bucovina, iar infrastructura feroviară din aceste regiuni – anterior parte a Austro-Ungariei și Imperiului Rus – a intrat în proprietatea CFR. Acest eveniment a avut un impact major, deoarece uzina de vagoane din Arad (azi Astra Vagoane Călători) a fost preluată de statul român, marcând începutul unei producții autohtone importante de vagoane și locomotive.
Denumirea de Căile Ferate Române a fost păstrată până în 1990, când a fost înființată Societatea Națională a Căilor Ferate Române (SNCFR).

Ulterior, pe 1 octombrie 1998, SNCFR a fost desființată prin divizare, rezultând mai multe entități independente:

• CFR SA – administratorul infrastructurii feroviare;
• CFR Călători – operatorul național de transport de pasageri;
• CFR Marfă – operatorul național de transport de marfă;
• SAAF – societate pentru administrarea activelor excedentare;
• SFT – CFR – operator de servicii turistice și trenuri de epocă;
• SMF – societate de management feroviar (ulterior desființată);
• AFER – Autoritatea Feroviară Română, organismul de reglementare al sectorului.

Prin această reorganizare, s-a permis accesul nediscriminatoriu la infrastructura feroviară pentru operatorii feroviari licențiați, deschizând astfel piața și pentru operatorii cu capital privat.