Mihai Vasiliu, scriitor, istoric al teatrului, dramaturg român

Mihai Vasiliu (1 august 1928 – 23 aprilie 1997) a fost scriitor, istoric al teatrului, dramaturg și un fin cunoscător al artei scenice românești. Cu un prenume de arhanghel și un nume cu rezonanță regală – derivat din grecescul „bazileu” – Mihai Vasiliu și-a împletit blândețea cu o voință neclintită, moștenite, poate, din spiritul dârz al locurilor natale din Dorohoi. A crescut într-o familie de intelectuali iubitori de cultură și patrie.

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/fountain-pen-notebook-paper-writing-1854169/

Și-a finalizat studiile liceale la București, iar între 1947 și 1951 a urmat cursurile Facultății de Istorie, având profesori de renume precum C.C. Giurăscu și George Oprescu. Deși atras de istorie, interesul său s-a concentrat asupra istoriei teatrului, pe care a îndrăgit-o și a slujit-o cu pasiune întreaga viață.

Mihai Vasiliu s-a afirmat inițial ca eseist, teoretician și istoric de teatru, iar mai târziu a debutat ca dramaturg. Prima sa piesă, „Se adună vremile”, scrisă împreună cu Remus Nastu, a avut premiera în 1977 la Brăila. A continuat să scrie comedii și drame istorice, adesea în colaborare cu fiul său, Dan Vasiliu. O parte din creațiile sale dramatice au fost reunite în volumul Pași în timp (1988).

De-a lungul carierei, a publicat lucrări fundamentale, printre care Istoria teatrului românesc (1995), și monografii dedicate unor figuri emblematice precum Matei Millo, Ion Brezeanu, Lucia Sturdza Bulandra și Tony Bulandra. Studiul său despre Alexandru Davila rămâne una dintre cele mai riguroase lucrări despre marele reformator al teatrului românesc.

Mihai Vasiliu a fost prezent și în spațiul editorial, semnând prefețe, traduceri (inclusiv Istoria literaturii neogrecești de C.Th. Dimaras) și articole de critică teatrală, inclusiv pentru emisiuni radiofonice. Contribuția sa s-a remarcat prin seriozitate academică și sensibilitate artistică, fiind totodată un profesor dedicat și un sprijin constant pentru generațiile tinere de creatori.

A părăsit această lume în Duminica Floriilor a anului 1997, cu zâmbetul pe buze, într-o zi senină ce părea să-i cinstească spiritul luminos. A rămas în memoria culturală ca o figură caldă, exigentă și profund pasionată de scena românească.

Sursa: https://biblioteca-digitala.ro/reviste/teatrul-azi/1997-6-7-teatrul-azi_67.pdf