1407 – Prima atestare documentară a postelnicului în Moldova

În Evul Mediu, Postelnicul era un dregător de seamă în Moldova și Țara Românească, având responsabilitatea de a se ocupa de patul și odaia de culcare a domnitorului. El avea acces permanent la acesta, fiind printre cei mai apropiați oameni ai domnului. La început, postelnicul era un dregător de curte de mică importanță, dar, cu timpul, a devenit din ce în ce mai influent. Începând cu perioada medievală, postelnicul a primit sarcina de a introduce soliile și cei care solicitau audiențe la domnitor, astfel că era necesar să cunoască și limbi străine.

În secolele XVII și XVIII, postelnicul a devenit unul dintre cei mai importanți sfetnici ai domnitorului, având rolul de mediator între domn și dregători, dar și între domnitor și reprezentanții altor state. În relația cu Poarta, el se ocupa de corespondența dintre domn și aceasta, precum și cu pașalii din serhaturi. În secolul XIX, pe măsură ce diplomația a căpătat o importanță sporită și s-au înființat consulatele, marii postelnici au ajuns să fie echivalenți cu miniștri pentru relațiile externe, având uneori împuternicirea de a negocia cu străinii în numele domnului.

În Țara Românească, postelnicul era cunoscut și sub denumirea de stratornic. Originea termenului este nesigură, dar se presupune că provine din cuvântul „strat”, însemnând „pat”. În documentele latinești, titlul de postelnic apare uneori sub denumirea cubicularius, similar cu titlurile folosite în Imperiul Bizantin. De asemenea, în cadrul boierimii, copii de boieri purtau de mici titlul de postelnic, indicând faptul că acest titlu onorific era destul de răspândit.

Postelnicul era asistat de subalterni precum vtori-postelnicul, tretipostelnicul și postelniceii, care formau o categorie militară.

Prima mențiune documentară a postelnicului datează din 8 martie 1407 în Moldova și 18 iulie 1437 în Țara Românească.

Ranguri

• Vel postelnic – marele postelnic, cel mai înalt în rang dintre postelnici
• Postelnic al doilea – locțiitorul primului
• Postelnic al treilea – cel mai mic postelnic în rang
• Biv vel postelnic – fostul mare postelnic
• Biv postelnic – fost postelnic, generic.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Cantacuzino_(stolnic)#/media/Fi%C8%99ier:Constantin_Cantacuzino_(stolnic)2000_Romania_stamp(alt._version).jpg

Rolul postelnicului la curtea domnească

Marele postelnic era secretarul domnitorului pentru relațiile externe, având sub control activitățile diplomatice și corespondența cu alte state. Postelnicul sau stratornicul, cel mai apropiat sfetnic al domnitorului, se îngrijea de camera de dormit a acestuia și administra toate slujitorii de la curte. De asemenea, avea responsabilitatea de a primi ambasadorii și de a-i prezenta domnitorului.

În Descrierea Moldovei, Dimitrie Cantemir oferă o descriere a postelnicului mare, menționând că acesta era responsabil de organizarea treburilor curții domnești și avea sub ordine toți slujitorii curții. El se ocupa de pregătirea oștenilor pentru expedițiile externe, însă nu avea un loc fix în sfatul domnesc. În funcție de voința domnului, postelnicul putea lua loc la sfat, reprezentându-l pe acesta în problemele urgente ale țării. La curte, postelnicul purta un toiag de argint, semn al autorității sale.

Postelnicul al doilea și Postelnicul al treilea aveau, de asemenea, atribuții importante la curte, fiind responsabili de intrarea boierilor și dregătorilor în fața domnitorului și de executarea altor ordine domnești.

Bibliografie

• Academia Republicii Populare Române, Dicționar Enciclopedic Român, Editura Politică, București, 1962-1964
• Sachelarie, Ovid; Stoicescu, Nicolae (coord.), Instituții feudale din țările române. Dicționar, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1988
• Scorpan, Costin, Istoria României. Enciclopedie, Editura Nemira, București, 1997, ISBN 973-569-180-9.

Sursa: https://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Postelnic