Eftimie Murgu, avocat, revoluționar pașoptist, profesor de filosofie

Eftimie Murgu (n. 28 decembrie 1805, Rudăria, Caraș-Severin – d. 8 mai 1870, Budapesta) a fost un avocat, revoluționar pașoptist, profesor de filosofie, unul dintre fondatorii învățământului filosofic românesc și politician de marcă.

Eftimie Murgu s-a născut în 1805 în satul Rudăria, județul Caraș-Severin (astăzi localitatea îi poartă numele). Tatăl său, Simeon (Simu), a fost ofițer în Regimentul 13 grăniceri români bănățeni din armata austriacă, iar mama sa, Camelia, provenea din comuna vecină Bănia. A avut un frate, Nicolae, care a urmat o carieră militară similară în același regiment.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Eftimie_Murgu#/media/Fi%C8%99ier:Eftimie_murgu.jpg

Murgu și-a început educația în satul natal, continuând la Caransebeș, unde familia s-a mutat în 1815. În 1826 a început studiile de filosofie la Seghedin, apoi s-a transferat la Budapesta, unde a studiat Dreptul, pe care l-a absolvit în 1830 cu rezultate excelente. În această perioadă, s-a implicat activ în promovarea culturii și identității românești, colaborând cu revista Biblioteca Românească și publicând alături de Damaschin Bojinca lucrări care contestau teoriile antiromânești.

În 1834, Eftimie Murgu s-a mutat în Moldova, unde a predat filosofia la Gimnaziul de la Trei Ierarhi din Iași. După transformarea gimnaziului în Academia Mihăileană, a fondat catedra de filosofie, fiind apreciat pentru ideile progresiste. Totuși, opoziția boierimii conservatoare și denunțurile lui Gheorghe Asachi l-au obligat să demisioneze.

După plecarea din Iași, Murgu a ajuns la București, unde a lucrat ca avocat și profesor particular, avându-i printre elevi pe Nicolae Bălcescu și C.A. Rosetti. În această perioadă, a fost implicat în formarea unei societăți secrete alături de Dimitrie Filipescu și alți intelectuali, promovând idei de independență, egalitate și reformă socială. Descoperirea mișcării a dus la arestarea și expulzarea sa din Țara Românească.

Refugiat la Lugoj, Murgu a devenit avocat și lider al mișcării pentru emanciparea românilor din Banat. S-a alăturat societății secrete „Constituția”, care promova unirea românilor de pe ambele părți ale Carpaților. Activismul său a atras represalii, fiind denunțat și închis pentru activități considerate subversive.

În 1848, cu sprijinul guvernului maghiar, Murgu a convocat o adunare la Lugoj, unde s-au adoptat măsuri importante pentru autonomia românilor din Banat, precum înarmarea populației, promovarea limbii române în administrație și separarea bisericii ortodoxe române de sub ierarhia sârbească.

Eftimie Murgu a fost ales deputat în Parlamentul lui Kossuth în 1848. S-a remarcat ca un orator desăvârșit și a promovat cauza românilor, dar după înfrângerea revoluției a fost arestat de autoritățile austriece și condamnat la moarte, pedeapsa fiind ulterior comutată.

După eliberarea sa în 1853, Murgu s-a retras temporar din politică, trăind în diverse locuri din Ungaria și Vechiul Regat. A revenit în politică în 1861, fiind ales deputat în Dieta de la Budapesta, însă condițiile sociale și politice l-au determinat să se retragă. A murit în 1870 la Budapesta, iar în 1932 osemintele sale au fost reînhumate la Lugoj.

Lucrări

• Widerlegung der Abhandlung…, Ofen, 1830
• Ueber das Serben Congress – Memorandum, Pesta, 1865
• Discursuri parlamentare din 1848-1849
• Cursuri de filosofie, Iași, 1835.

Bibliografie

• Varga, Attila – Eftimie Murgu și percepția elitei ecleziastice din Banat, Editura Academiei Române, 2006
• Cionchin, Ionel – Eftimie Murgu – „Zeul românilor bănățeni”, Editura Ando Tours, 2002
• Cosma, Aurel jr. – Bănățeni de altă dată, Timișoara, 1933
• Neguțu, Mariana – In memoriam – Eftimie Murgu (1805-1870), articol, 2005
• Suciu, D.I. – Revoluția de la 1848-1849 în Banat, Editura Academiei R.S.R., 1968.

Sursa: https://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Eftimie_Murgu