Nicolae Kalinderu, medic român

Nicolae Kalinderu (n. 6 decembrie 1835, București – d. 16 aprilie 1902, Ciulnița, județul Argeș) a fost un medic român, membru corespondent al Academiei Române.

Kalinderu provenea dintr-o familie de origine turcă, tatăl său purtând numele Kalinderoglu, care în limba turcă înseamnă „fiul filosofului”. Fratele său, Ioan Kalinderu, a fost un jurist și publicist, și, la rândul său, membru al Academiei Române. Nicolae Kalinderu a studiat în Franța, la Facultatea de Medicină din Paris, începând din 1853, unde a fost influențat de medicina experimentală a lui Claude Bernard și de teoria bacteriologică a lui Louis Pasteur.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Kalinderu#/media/Fi%C8%99ier:Nicolae_Kalinderu.jpg

În 1863, Kalinderu a fost admis ca intern al Spitalelor din Paris, unde a lucrat ca intern și extern, devenind și membru corespondent al Academiei de Medicină din Paris. După susținerea tezei de doctorat la Paris, s-a întors în România, unde a început să lucreze ca medic primar de boli interne la Spitalul Colentina, post pe care l-a ocupat până în 1874, când a demisionat. În 1877, a fost numit șef de serviciu la Spitalul Brâncovenesc.

Kalinderu a fost unul dintre pionierii orientării anatomo-clinice și fiziopatologice în medicina românească internă. Împreună cu Victor Babeș, a inițiat studii de mare importanță privind histologia, microbiologia, diagnosticul și epidemiologia leprei. De asemenea, a studiat meningita tuberculoasă la adulți, miopatiile și anevrismul sifilitic al aortei. A luat măsuri importante pentru combaterea leprei și a înființat izolatorul de la Răchitoasa.

În 1887, Kalinderu a fost numit profesor la Facultatea de Medicină din București. În timpul Războiului de Independență, a condus ambulanțele de la Turnu Măgurele și a fost numit, în 1878, șef al Diviziei I medicale la Spitalul Brâncovenesc. De asemenea, a fost unul dintre membrii fondatori ai Partidului Național Liberal din România, la 24 mai 1875.

Kalinderu a publicat lucrări importante în domeniul medical, printre care:

• Memoriu asupra leprei în România, 1889
• Lepra anestezică, 1898
• Lepra în România, 1897
• Despre cosmetice
• Tuberculoza în raport cu unele profesiuni
• Epilepsia Jacksoniană
• Influența unor maladii ale cordului asupra dezvoltării tuberculozei
• Mielita sifilitică.

Kalinderu a lăsat în urma sa o colecție valoroasă de tablouri și o contribuție semnificativă la medicina românească. A fost membru corespondent al Academiei Române din 1889, iar opera sa a avut un impact deosebit în domeniul medical, fiind un om de știință apreciat și respectat.

Bibliografie

• Adamescu, Gheorghe; Candrea, Aurel I. – Dicționarul enciclopedic ilustrat „Cartea Românească”, Editura „Cartea Românească”, București, [1931], p. 1711.

Sursa: https://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Nicolae_Kalinderu