Izvorul Tămăduirii este o sărbătoare celebrată anual de către Biserica Ortodoxă în Săptămâna Luminată, în prima vineri de după Paști
#Postat de Carmen Vintu on aprilie 25, 2025
Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii își are originea într-o legendă legată de o minune petrecută lângă un izvor din apropierea Constantinopolului. Conform tradiției, un orb și-ar fi recăpătat vederea spălându-se pe ochi cu apa acelui izvor. Se spune că a fost adus acolo de viitorul împărat bizantin Leon I (care a domnit între anii 457 și 474), călăuzit la rândul său de glasul Maicii Domnului. După ce a ajuns împărat, Leon I a poruncit construirea unei biserici din zid pe locul minunii. Edificiul actual datează din anul 1835.
În ziua praznicului, după Sfânta Liturghie, în biserici are loc slujba de sfințire a apei – cunoscută drept agheasma mică. În unele regiuni, există credința că această apă are puterea de a proteja de boli și de duhuri rele pentru un an întreg, precum și de a aduce însănătoșire. Totodată, în anumite locuri, preoții merg la izvoare pentru a le sfinți, cu scopul de a le apăra de secare și de prezența duhurilor rele. De asemenea, în unele zone, preoții vizitează casele credincioșilor pentru a le stropi cu agheasmă mică.
În tradiția populară, Izvorul Tămăduirii este considerată cea mai potrivită zi pentru săpatul fântânilor, deoarece se crede că apele sunt mai agitate și mai „vii”, fiind astfel mai ușor de găsit.

Izvorul Tămăduirii
Sursa foto: https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:Matei_%C8%9Aimforea_-_Izvorul_T%C4%83m%C4%83duirii.jpg
În iconografie, praznicul este reprezentat în diferite moduri, cea mai cunoscută imagine fiind aceea a Maicii Domnului cu mâinile ridicate în rugăciune, în fața unui potir în care se află Pruncul Iisus, binecuvântând cu mâna dreaptă.
Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Izvorul_T%C4%83m%C4%83duirii