Barbu Solacolu, poet, dramaturg, memorialist și traducător român

Barbu Solacolu (n. 18 martie 1897 – d. 30 octombrie 1976) a fost un poet, dramaturg, memorialist și traducător de mare valoare al literaturii române. Născut în București, într-o familie cu rădăcini istorice, fiind descendent al lui Dimitrie Hagi-Anghel Solacolu, participant la revoluția de la 1848, Barbu Solacolu a demonstrat încă de tânăr o înclinație pentru cultură și învățătură. A urmat liceul și studiile economico-filozofice la București, iar debutul său literar a avut loc în 1912, în revista Flacăra.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Barbu_Solacolu#/media/Fi%C8%99ier:Barbu_Solacolu_in_1974.png

În perioada 1916-1918, Solacolu a fost mobilizat și a luptat pe front în timpul Primului Război Mondial. După încheierea războiului, a continuat să își aprofundeze studiile, obținând două doctorate în Germania – unul în filozofie și altul în economie politică, sub îndrumarea unor mari gânditori precum Werner Sombart, Heinrich Herkner și Alois Riehl.

Cariera Academică și Profesională

De-a lungul vieții sale, Barbu Solacolu a avut o carieră remarcabilă în domeniul academic. A fost conferențiar onorific la Academia de Studii Economice din București, predând istoria doctrinelor economice și sociale. Totodată, a fost implicat activ în activitățile Institutului Social-Român, condus de D. Gusti. După 23 august 1944, a ocupat mai multe funcții în domeniul economic și industrial, continuându-și contribuția la dezvoltarea țării.

În ultimele decenii ale vieții sale, Barbu Solacolu s-a dedicat în mod deosebit traducerii unor lucrări semnificative din literatura universală. Printre autorii traduşi de el se numără William Shakespeare, Pierre de Ronsard, Giosuè Carducci, William Styron, Cyprian Ekwensi și Elizabeth Barrett-Browning, contribuind astfel la apropierea publicului român de marile capodopere ale literaturii mondiale.

Operele Lui Barbu Solacolu

• „Umbre pe drumuri”, București, 1920
• „Umbre pe drumuri”, cu o prefață de Șerban Cioculescu, E.P.L., 1968
• „Evocări, confesiuni, portrete”, cu o postfață intitulată Fantazii de-ale Mnemosinei de Mihai Gafița, Cartea Românească, București, 1974.

Barbu Solacolu a colaborat cu mai multe publicații literare importante din perioada interbelică, printre care:

• Facla (1912)
• Rampa (1912)
• Versuri și proză (1912-1914)
• Flacăra (1912, 1916)
• Convorbiri literare (1915, 1924)
• Cuvântul liber, Letopiseți (1918-1919)
• Viața Nouă (1920)
• Secolul 20

Referințe Critice

Barbu Solacolu a fost apreciat de critici literari importanți, iar lucrările sale au fost analizate în lucrări fundamentale despre literatura română:

• Ovid Densusianu, Umbre pe drumuri, Viața Nouă, XVI, 4-6, 1 iunie – 1 august, 1920, p. 106
• G. Călinescu, Istoria literaturii române, București, E.F., 1941, p. 851
• Virgil Gheorghiu, Barbu Solacolu, Umbre pe drumuri, Viața românească, 1968, 11, p. 142-143