Victor Vlad Delamarina, poet, scriitor și ofițer al Armatei Române

Victor Vlad Delamarina (n. 31 august 1870, Satu Mic, județul Timiș – d. 15 mai 1896, Satu Mic, județul Timiș) a fost un poet, scriitor și ofițer al Armatei Române, cunoscut ca fondatorul poeziei în dialect bănățean.

Străbunicii materni ai lui Victor au fost Constantin Rădulescu, preot în Chizătău, și soția sa, Terezia. Bunicul matern a fost Constantin Rădulescu, un inginer, avocat și primar al orașului Lugoj. Părinții săi, Ioan Vlad (învățător, decedat în 1881) și Sofia Rădulescu (scriitoare și muziciană, decedată în 1944), i-au oferit o educație solidă. Victor a avut trei surori: Lucia, Paula (decedată în 1882) și Laura. Din păcate, Victor a murit tânăr, necăsătorit și fără copii.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Victor_Vlad_Delamarina#/media/Fi%C8%99ier:Ofiterul_delamarina.jpg

În 1881, după ce tatăl său s-a îmbolnăvit grav și a fost internat într-un sanatoriu din Budapesta, Victor și-a continuat studiile la gimnaziul din Lugoj, sub îngrijirea bunicilor săi. Mama sa s-a mutat la București împreună cu surorile lui, devenind profesoară de pian și de limba germană.

În 1884, Victor a fost exmatriculat de la gimnaziu și s-a alăturat mamei sale la București, unde a fost înscris la Colegiul „Sfântul Sava”. Cu toate acestea, Victor era hotărât să devină militar și, în 1885, s-a înscris la școala militară din Craiova, mutându-se ulterior la cea din Iași în 1886.

Sănătatea sa a început să se deterioreze, dar medicii nu au diagnosticat corect tuberculoza de care suferea. A fost trimis în Italia pentru a beneficia de o climă mai blândă, dar a fost nevoit să se întoarcă la Iași pentru a-și continua studiile militare. Deși dorea să se dedice picturii și să se întoarcă în Italia, familia i-a refuzat această dorință.

După ce și-a finalizat studiile la Iași, Victor a urmat școala militară din București, iar în vara anului 1891 a participat la un stagiu pe bricul „Mircea”, obținând gradul de sublocotenent de marină. A efectuat mai multe misiuni în Marea Mediterană și, în 1895, a fost avansat la gradul de locotenent.

Victor a debutat cu versuri în dialect bănățean, publicate în ziarul „Dreptatea” din Timișoara în anii 1894-1895, sub pseudonimul „Delamarina”. Poeziile sale au fost adunate și publicate postum în volumul „Poezii bănățenești”, editat de Valeriu Braniște la Lugoj în 1902. Titu Maiorescu le-a publicat, de asemenea, în revista „Convorbiri literare” din 15 februarie 1898, însoțite de un articol introductiv.

În 1895, din cauza deteriorării grave a sănătății sale, Victor și-a luat un concediu de boală și s-a întors la Lugoj. Deși a încercat să se trateze în stațiunile Worishoffen și Abazzia, boala a progresat, iar Victor a murit de tuberculoză la 15 mai 1896, în localitatea sa natală, Satu Mic. A fost înmormântat în cimitirul din Lugoj.

• Satul său natal din județul Timiș a fost redenumit în 1964 în onoarea sa, devenind Victor Vlad Delamarina.
• O stradă din Timișoara și școala cu clasele I-VIII din localitatea Victor Vlad Delamarina îi poartă numele.
• O placă comemorativă a fost amplasată pe casa în care a locuit în Lugoj.
• Versurile sale au fost publicate postum în 1902, iar volumul „Schițe din călătoriile mele” a fost publicat în 1936.

Bibliografie

• Cosma, Aurel – Bănățeni de altă dată, vol. I, Timișoara, 1933
• Cosma, Aurel – Prin Timișoara de altădată, Editura Facla, 1977

Sursa: https://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Victor_Vlad_Delamarina