Accident mortal la Petru Vodă
#Postat de JurnalFM on ianuarie 14, 2024
Sfârșit de săptămână îndoliat pe drumurile județului. Un tânăr de 27 de ani și-a pierdut viața în urma unui accident pe DN15B, la Petru Vodă. În evenimentul rutier au fost implicate un autoturism și un autotren în care se aflau doar conducătorii auto. În urma impactului conducătorul autoturismului a rămas încarcerat. La locul evenimentului au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Garda nr. 2 de Intervenție Poiana Teiului cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare)și S.A.J. Borca cu o ambulanță.
”Cu ajutorul echipamentelor specifice pompierii au acționat pentru scoaterea victimei din autoturism. Din păcate, victima, un bărbat de aproximativ 30 de ani, prezenta leziuni incompatibile cu viața”, a precizat Irina Popa, I.S.U. Neamț.

Sursa: I.S.U. Neamț
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier BDNE Bicaz au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, în localitatea Petru-Vodă. Din verificările efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, în timp ce ”un tânăr, în vârstă de 27 de ani, din Târgu-Neamț, conducea un autoturism, pe DN 15B, din direcția Pipirig spre Poiana Teiului, ar fi efectuat o manevră de depășire, pe un sector de drum prevăzut cu marcaj longitudinal continuu, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un ansamblu auto, format din autoutilitară și semiremorcă, condus de un bărbat, în vârstă de 33 de ani, din Pipirig, ce se deplasa din sens opus. În urma coliziunii, ansamblul auto ar fi părăsit parțial partea carosabilă, intrând în șanțul de pe lateralul drumului. Din nefericire, tânărul de 27 de ani nu a răspuns manevrelor de resuscitare, cadrele medicale declarând decesul acestuia”, a spus Ramona Ciofu, purtător de cuvânt I.P.J. Neamț.
Conducătorului ansamblului auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Jurnal FM 