Current track

Title

Artist


Ziua Internațională a Voluntarilor

#Postat de on decembrie 5, 2023

Organizația Națiunilor Unite a stabilește în anul 1985, ca pe data de 5 decembrie să fie sărbătorită Ziua Internațională a Voluntarilor. Această zi, le oferă voluntarilor șansa de a-și sărbători eforturile, de a-și împărtăși valorile și de a-și promova activitatea în rândul comunităților. În România, voluntariatul a devenit cunoscut începând cu anul 1990, când mai multe organizaţii internaţionale de voluntariat au venit în ţară, și au înfiinţat filiale aducând cu ele experienţa în lucrul cu voluntarii şi coordonarea acestora.

În cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Petrodava” al județului Neamț, activitatea de voluntariat a început în anul 2016, prin recrutarea primilor voluntari în cadrul programului „Salvator din Pasiune”.

În fiecare an, Organizaţia Națiunilor Unite pentru Voluntariat (UNV) a fost stabilită o temă specifică activităţilor de voluntariat, iar anul acesta este ,,Dacă toată lumea ar face-o”.

La începutul anului 2023, în cadrul programului ,,Salvator din Pasiune” activau 119 voluntari. În luna august au avut loc recrutări de noi voluntari, fiind înregistrate 120 de cereri. După întocmirea dosarelor și parcurgerea cursurilor introductive de pregătire a acestora, 67 de persoane s-au alăturat echipei salvatorilor din pasiune. În prezent, în cadrul I.S.U. Neamț activează 140 voluntari, repartizați pe detașamente: 76 voluntari la Piatra-Neamț, 48 voluntari la Roman și 16 la Târgu Neamț.

De la începutul programului de voluntariat și până în prezent se observă o creștere a numărului de intervenții S.M.U.R.D. la care au participat voluntarii alături de pompieri. Astfel, în anul 2019 s-au înregistrat 1727 intervenții executate de 87 voluntari, după care se constată o scădere bruscă în anul 2020 (257 intervenții), efect datorat pandemiei de COVID 19. În anul 2023 numărul intervențiilor a fost de cel din anul 2022 (1989 misiuni – 119 voluntari), înregistrându-se 2448 intervenții S.M.U.R.D. executate de 140 voluntari”, au precizat reprezentanții I.S.U. Neamț.

Laura Ciobanu și Alexandru Stanciu au cea mai lungă experiență. ”Ciobanu Laura-Gabriela din anul 2017 și are peste 4500 de ore de voluntariat, având la activ aproape 1300 de misiuni. Stanciu Alexandru din anul 2021 (din 2017 până în 2021 a activat la ISU Cluj) și are peste 1600 de ore de voluntariat, având la activ aproape 270 de misiuni. Taraș Diana-Laura este voluntar din anul 2022 și are la activ aproape 1000 de ore, participând la peste 270 de misiuni. Diana este contabilă și este mamă a trei copii cărora le-a insuflat dragostea față de meseria de pompier. Cele mai multe misiuni le-a desfășurat alături de pompierii de la Punctul de lucru din Roznov, care o consideră o persoană dedicată ce-și oferă o mare din timpul său acestor activități”, au precizat reprezentanții I.S.U. Neamț într-un comunicat de presă.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *