Dr. Daniela Marcoci la conferința națională: ”Nu exista NU!”
#Postat de JurnalFM on noiembrie 26, 2023
350 de medici, asistenți medicali, directori ai unităților spitalicești din județ și profesori universitari au participat la conferința națională cu tema: „PREVENȚIE, COMUNICARE, MALPRAXIS ÎN SĂNĂTATEA PUBLICĂ”. Cea de-a II ediție a fost organizată de Direcția de Sănătate Publică Neamț în parteneriat cu O.A.M.G.M.A.M.R. filiala Neamț și C.M.R. Neamț. Timp de două zile, specialiștii din mai multe domenii medicale au discutat despre problemele actualului sistem.






Organizatorul evenimentului dr. Daniela Marcoci a declarat în deschiderea lucrărilor: ”Dorința noastră nu a fost să veniți pentru credite, dorința noastră a fost să veniți și împreună să împărtășim din experiență și din nonexperiență, pentru că și de acolo putem învăța. Dorința noastră este să ajungem să ne întoarcem la comunicare. Să comunicăm între noi, pentru că, zic eu, o mare problemă a sistemului medical din România este faptul că am uitat să comunicăm, noi, cei care facem parte din el”.






De la nivel național, vicepreședintele Ordinului Asistenţilor Medicali, Emil Olimpiu Buiga s-a arătat mândru de evoluția filialei de la Neamț, transmițând și mesajul președintelui organizației naționale. ”În fața provocărilor fără precedent din ultimii câțiva ani, aș sublinia rezistența, adaptabilitatea și angajamentul neclintit a comunității de asistență medicală. Această conferință ne oferă o platformă pentru a explora noi practici bazate pe dovezi și abordări inovatoare care pot ridica standardele de îngrijire medicală”, a declarat Emil Olimpiu Buiga.
Manifestarea este creditată pentru educaţie medicală continuă. Timp de doua zile s-a discuta despre eficiență, empatie, răspundere în malpraxis-ul medical, prevenție, calitatea actului medical și siguranța pacienților.
Jurnal FM 