Accident cu nouă victime la Oituz (Foto)
#Postat de Florin Craciun on august 24, 2023
Circulația rutieră este oprită temporar pe DN 11 Onești – Târgu Secuiesc, în zona localității Hârja, județul Bacău, în urma unui accident în care au fost implicate un TIR, un microbuz și o autoutilitară.

Potrivit ISU Bacău, în microbuz se afla o familie cu doi adulți si 7 copii. O ambulanță SMURD a preluat mama și se deplasează spre spital, iar o ambulanță SAJ a preluat tata cu trei copii și se deplasează spre spital.

Ceilalți patru copii au fost preluați de o autospecială pentru victime multiple. Toate cele nouă victime sunt conștiente.

Polițiștii urmează să stabilească împrejurările în care s-a petrecut accidentul.
Tagged as Accident cu nouă victime la Oituz
Jurnal FM 