Dosare penale la regimul rutier, întocmite de către polițiștii suceveni
#Postat de Carmen Vintu on mai 5, 2023
Miercuri, 3 mai 2023, la ora 22:00, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a oprit pentru control pe raza comunei Dornești, autoturismul condus de un localnic.
În urma verificărilor efectuate de polițiști în bazele de date, s-a constatat faptul că bărbatul din comuna Dornești nu posedă permis de conducere.
De asemenea polițiștii au stabilit că autoturismul aparține unui bărbat de 21 de ani, pasager în autoturism, care a încredințat autovehiculul spre a fi condus pe drumurile publice de către bărbatul din comuna Dornești, deși avea cunoștință despre faptul că acesta nu posedă permis de conducere.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere” și „încredințarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane care nu posedă permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.

Dosare penale la regimul rutier
Sursa foto: https://pixabay.com/ro/vectors/de-licen%c8%9b%c4%83-identitatea-eticheta-2859796/
Joi, 4 mai 2023, la ora 01:10 un echipaj rutier din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți a oprit pentru control pe strada Putnei din localitate, autoturismul condus de un localnic de 23 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.
Sursa: I.P.J. Suceava/4 aprilie 2023
Jurnal FM 