Vijelia a făcut pagube
#Postat de JurnalFM on februarie 21, 2023
Unii nemțeni au avut de suferit în urma vântoasei din ultimele ore, mai multe autoturisme au fost avariate. Mai multe apeluri la 112 au fost înregistrate ca urmare a manifestării fenomenelor meteo periculoase. Astfel, pompierii militari au intervenit atât la Bălțătești, cât și în Piatra Neamț. Primul eveniment a fost semnalat luni, la ora 20.15, când pe DN 15 C a căzut un stâlp din lemn al unui operator rețele de comunicații. ”La locul solicitării au fost alocate forțe și de intervenție din cadrul Detașamentului de pompieri Târgu Neamț și S.V.S.U. Bălțătești. S-a intervenit pentru degajarea stâlpului de pe carosabil, iar circulația a fost reluată în condiții de siguranță”, a precizat Irina Popa, purtător de cuvânt I.S.U. Neamț.

Sursa: I.S.U. Neamț

În Piatra Neamț s-au înregistrat cele mai multe apeluri la 112, pompierii pietreni fiind solicitați să intervină pentru limitarea efectelor produse de fenomene meteo. Astfel, s-a intervenit pe strada Alexandru Lăpușneanu pentru îndepărtarea unei crengi căzută pe un gard, în cartierul Dărmănești, în zona magazinului Profi, pentru îndepărtarea unui panou tip sandwich de pe un autoturism, pe strada Aleea Plaiului pentru îndepărtarea unui acoperiș căzut peste 3 autoturisme, pe strada Mihai Eminescu pentru îndepărtarea unor bucăți de tablă căzute pe un autoturism, pe strada Fermelor pentru unui gard căzut pe un autoturism, dar și pe strada Dimitrie Leonida pentru îndepărtarea unor bucăți dintr-un acoperiș căzut pe un autoturism.
Jurnal FM 