Jurnal FM 
„Oameni care au fost”. Alexander Vraciu, „vrăjitorul” din Pacific…
de Nicolae Uszkai, Brașov
#Postat de Carmen Vintu on februarie 2, 2023
Motto: „I se spunea Indestructibilul”– Robert Vraciu, fiul lui Alexander Vraciu
Ca de obicei, aici, la „Oameni care au fost”, vă invit să ne mai amintim câte ceva despre personalități care au marcat istoria nației noastre, fie ei din Brașov și împrejurimi, fie de pe tot cuprinsul țării și din toate timpurile. Astăzi, vă aduc în atenție câteva gânduri în câteva rânduri despre cel care a fost Alexander (Alex) Vraciu, unul dintre eroii forţelor armate americane, un aviator american de origine română, fost ofiţer în US Navy (Marina Militară americană), fiind considerat unul dintre eroii forţelor armate americane în timpul celui de-al doilea război mondial. Probabil, unii se vor întreba ce m-a apucat de încerc s-aduc în amintire eroii altora! Crede fiecare ce dorește, dar „sămânța” de erou și-o trage tot de pe plaiurile mioritice, bine altoită pe solul și, mai ales, pe „aripile” aviației navale americane! Educația cea „de acasă” o avea de la părinții săi, sibieni de origine. Aflasem mai demult despre acest om, ridicat în slăvi de militarii americani, mai ales de aviatori, acum peste două decenii, când participam la o activitate de instruire în comun româno-americană, în cadrul activităților de tip „Mil-to-Mil” și la care instructor-șef era un pilot american din Corpul Pușcașilor Marini care a avut nenumărate superlative la adresa acestui veritabil erou americano-român. Ce-i drept, până atunci nu avusesem habar de existența acestuia, dar, după acel prim contact cu numele lui Vraciu, am reluat legătura cu unii foști colegi de liceu militar, aviatori de meserie, care știau, evident, mai multe decât mine despre acest om. Inițial, voiam să vă reproduc modul în care maiorul american îi pronunța numele lui Vraciu (acesta fiind, pe deasupra și „sudist” de origine, de prin Alabama), dar, orice-aș face, n-aș reuși s-o fac aidoma celei din realitate și vă las pe dumneavoastră să vă-nchipuiți cum pronunța! Acum, închipuiți-vă, de asemenea, că urmează un zâmbărici-emoticon!
Peste ani, prin vara anului 2014, mă aflam, în cadrul structurii de vânători de munte unde lucram, în pregătirea de stat-major a unui exercițiu de instruire amplu ce urma să aibă loc în zona Cincu, iar eu aveam „arondată” în sprijin, pentru buna desfășurare a desfășurării de forțe, o echipă americană de Civil Affairs, cu baza de origine undeva prin Texas, SUA. Șeful acestei echipe specializate, un căpitan cu care m-am înțeles excelent, era, de loc, din Danville, California, orașul american unde celebrul pilot Alexander Vraciu a trăit cea mai mare parte a vieții sale după ieșirea din marina militară americană. Căpitanul (să-i zicem John…) îmi spunea că îl cunoscuse pe celebrul pilot american, ajuns la o vârstă venerabilă, pentru că era perceput în comunitatea din Danville ca un adevărat erou și căruia i s-au acordat toate onorurile posibile până ce a închis ochii. Am păstrat legătura cu John (cel pe care „l-am introdus” și-n povestea lui Badea Cârțan și a vieții sale tumultoase, poveste publicată în „Jurnal Spiritual” și pe platforma online a Jurnal FM) și, după plecarea sa din România în SUA, prin toamna anului 2014, a reușit să ajungă și-n orașul său natal și să-l revadă pe vestitul pilot Vraciu. După aceea, mi-a trimis un e-mail de peste „gârla cea mare”, cu mențiunea că s-a întâlnit cu acesta și a reușit să-i vorbească și să-i spună că a fost în patria de origine a părinților săi. John îmi zicea c-au avut o convorbire agreabilă, chiar dacă Vraciu avea o vârstă venerabilă, adică 96 de ani. Nu peste mult timp de la această întâlnire a amicului meu John cu el, la 29 ianuarie 2015, Alexander Vraciu a trecut la cele veșnice…În cele ce urmează, am să „telegrafiez” câte ceva despre viața acestuia, atât cât am putut afla din sursele pe care le-am inserat la finalul acestor rânduri, dar sper că veți reuși, cât de cât, să aveți o idee despre un om deosebit care n-a făcut umbră pământului degeaba! Povestea sa începe, de fapt cu odiseea părinților săi, care s-au rupt de plaiurile sibiene, în căutarea „visului american” și a unei vieți mai bune și au plecat spre alt colț de planetă dintr-un port german. Părinții săi au părăsit „Mărginimea Sibiului” în vara anului anul 1906, iar la 6 septembrie se îmbarcau pe nava „SS Cassel”, care a plecat, în aceeași zi din portul din Bremen pentru a ajunge, după două săptămâni, în oraşul american Baltimore. Printre mulți alți pasageri ai vaporului care, pe 20 septembrie, acosta pe ţărmul american, se aflau și patru fraţi din Poiana Sibiului, care își luaseră rămas bun de la cei dragi de acasă pentru a-şi încerca norocul la multe mii de kilometri departe de casă, pe tărâm american. Evident, unul dintre ceii patru fraţi se numea Alexandru Vraciu, cel care, câţiva ani mai târziu, avea să-l dea lumii pe fiul său Alexander, unul dintre eroii Americii. Frații Vraciu s-au „înfipt” repede la treabă și au muncit din greu pentru a-şi face un rost și a nu se face de râs față de cei dragi lăsați acasă. Alexandru Vraciu, prin „concursul„ și întâmplările vieții, a devenit poliţist în Chicago, marele oraș unde a cunoscut-o şi pe viitoarea sa soţie, tot o româncă, Maria Tincu pe numele său, care era originară din Sebeş (actualul județ Alba), soție cu care a avut doi copii: pe Alexandru, viitorul pilot şi pe Elisabeta, botezată în amintirea celor rămaşi acasă, în Transilvania, după cum spunea, într-un interviu pentru „Tribuna Sfatului”, Ion Vraciu, nepotul de văr al lui Alexandru Vraciu, trăitor la Sibiu. Pe scurt, ceea ce l-a făcut cunoscut pe pilotul Alexander Vraciu au fost faptele sale reale de vitejie, curaj și pricepere din perioada celui de-al doilea război mondial, când a activat ca pilot al Marinei Militare americane (US Navy) şi când a reuşit să distrugă un număr impresionant de 19 avioane inamice. Recordul său, de neegalat, a fost acela de a doborî şase avioane de vânătoare japoneze într-un interval de numai opt minute. Doar piloții militari pot ști și spune, cu adevărat, ce înseamnă aceasta! Grație filmelor documentare americane și a „proliferării” Internetului, renumele americanului de origine română a trecut Atlanticul înapoi spre Europa, făcându-i pe mulți români care prețuiesc istoria să fie mândri.
Alexander Vraciu s-a născut pe 2 noiembrie 1918, în familia românilor imigranți despre care vă ziceam anterior, stabiliți în SUA, la Chicago. De fapt, el s-a născut în East Chicago, din statul Indiana. Am amintit anterior că tatăl său era originar din Poiana Sibiului, iar mama din Sebeș-Alba. După făurirea României Mari, pe cei din familia Vraciu „i-a tras ața” către locurile natale. Astfel, Alexander, părinții săi și sora sa mai mare, Maria, au venit acasă-n Mărginime și era cât pe ce să se stabilească definitiv pe melagurile sibiene. Dar jocurile vieții au făcut ca familia Vraciu să se răzgândească și au revenit cu toții în SUA, în statul Indiana, de unde familia nu a mai plecat. Acolo, Alexander Vraciu a început școala în limba engleză, și a început-o foarte promițător, absolvind cursurile Colegiului „DePauw University“ din Greeacastle, Indiana, o veche universitate particulară, fondată în 1837, care a dat Americii mulți senatori și congresmeni, chiar și un viitor câștigător al Nobelului pentru medicină. Pentru că războiul se prefigura „la orizontul” vremurilor, „DePauw University” a fost inclusă de către americani printre instituțiile de învățământ superior care au susținut Marina Militară americană și pentru care a organizat diverse cursuri de specializare cu specific militar sau discipline conexe pregătirii militare. Aproape firesc, la începutul anului 1941, Alexander Vraciu a absolvit Universitatea DePauw, iar, după aceea, s-a înrolat ca pilot în Marina Militară a Statelor Unite ale Americii. Astfel, a devenit unul dintre piloții care deservesc aparatele de zbor care operau de pe portavioane.
Primăvara anului 1942, îl găsește pe Alexander Vraciu încadrat cu gradul de sublocotenent în Marina Militară a SUA și pregătit pentru a participa la operațiile militare din Pacific, cele care au devenit au fost „câmpul de bătălie“ al lui Alexander Vraciu. Ca apartenență structurală, la finele lunii martie 1943, a fost repartizat la Escadrila de vânătoare VF-6, aflată sub comanda locotenentului-comandor Edward „Butch“ O’Hare, un pilot american celebru, respectat și prețuit de toți piloții din Marina Militară a SUA. În scurt timp, Alexander Vraciu a devenit coechipierul lui O’Hare, așa zisul „wing partner”, iar acesta a fost cel care l-a instruit în toate „chichițele” (tacticile, tehnicile și procedurile) luptelor aeriene. Istoricii militari americani care s-au aplecat la studierea acelei perioade a aviației militare americane (inclusiv a celei navale), spun că, în octombrie 1943, Escadrila VF-6 a fost dislocată și a intrat în luptă de pe portavionul „USS Independence”.
De pe acest portavion, Alexander Vraciu a obţinut prima lui victorie într-o luptă aeriană pe data de 10 octombrie 1943, în cursul unei misiuni în zona insulelor Wake. În această zonă. Vraciu și O’Hare, fiecare pilotându-și avionul de luptă, au descoperit „un stol” de avioane japoneze, celebrele „Zero”-uri. Camaradul lui Vraciu, O’Hare, a coborât sub nori pentru a ataca un aparat „Mitsubishi Zero“ pe care Vraciu îl ratase din vizor. Dar, imediat, Vraciu a pornit în urmărirea unui al doilea avion de vânătoare „Mitsubishi Zero“ care zbura către Wake Island, unde avionul japonez a și aterizat forțat. Cuprins de febra luptei, Vraciu a tras asupra avionului japonez aflat deja la sol și l-a distrus. Apoi, imediat după acest succes, Vraciu a observat un bombardier japonez Mitsubishi G4M (denumit de americani „Betty”) pe care l-a doborât în cel mai scurt timp. Alexander Vraciu obișnuia să povestească mai târziu: „O’Hare îi învăţa pe piloţii escadrilei lucruri mărunte, care mai târziu le salvau vieţile. Un exemplu era ca înainte de a te angaja într-un atac cu foc de mitralieră să-ţi răsuceşti bine capul jur-împrejur pentru a te asigura că nu eşti urmărit de vreun avion de vânătoare inamic“. Ulterior, escadrila lui O’Hare, din care făcea parte Vraciu a fost transferată pe portavionul „USS Intrepid”. După o succesiune de lupte aeriene cu succes, comandantul de escadrilă O’Hare, mentorul, comandantul și prietenul lui Alexander Vraciu, a căzut la datorie în noaptea de 26 noiembrie 1943, doborât de un pilot japonez de pe un „Zero”. Momentul dispariției camaradului său a reprezentat clipa în care românul a luat războiul „pe cont propriu” și a decis să răzbune moartea lui O’Hare prin distrugerea a cel puțin zece avioane de tipul celui care îi ucisese camaradul. O promisiune ambițioasă pe care el a și îndeplinit-o parțial.
Ulterior, după război, Vraciu a povestit că, odată ajuns pe portavionul „USS Lexington” ajunsese să își aleagă adversarii pe care avea să-i doboare. La scurt timp după dislocarea sa pe „USS Intrepid”, Alexander Vraciu a început să-și demonstreze, cu adevărat, calitățile de „vânător“ aerian, adică dobora mai multe avioane inamice într-o singură zi. Astfel, pe 29 ianuarie 1944, a doborât trei avioane japoneze de bombardament „Betty“, iar pe 17 februarie, alte patru avioane de vânătoare „Zero” deasupra atolului Truk. La scurt timp după aceste victorii, Vraciu a fost transferat, împreună cu escadrila VF-16 pe portavionul „USS Lexington“. Avionul său favorit pe care a luptat a fost de tipul „Grumman F6F Hellcat”. Până la mijlocul lunii iunie 1944, avea la activ doisprezece avioane inamice doborâte, un palmares excepțional, iar la timpul respectiv, acest palmares a fost omologat ca un record al piloților de pe portavioanele americane. Succesul fără egal al lui Vraciu avea să urmeze, însă, câteva zile mai târziu, adică pe data de 19 iunie 1944, în timpul primei bătălii din Marea Filipinelor, zi care a rămas în memoria participanților și în cărțile americane de istorie militară ca „Marea vânătoare de curcani din insulele Mariane“. Vraciu a interceptat un grup de bombardiere japoneze în picaj și, în doar opt minute de luptă aeriană intensă, a doborât șase dintre aceste avioane. Performanța a fost cu atât mai mare cu cât avionul pilotat de Vraciu mai avea și alte probleme tehnice: mecanismul care bloca aripile pliabile în poziția corectă pentru zbor se defectase, motorul se defectase și arunca ulei pe parbriz, împiedicându-l să zboare la o altitudine mai mare de 6.000 de metri. Cu toate acestea, Vraciu a reușit să doboare avioanele inamice trăgând doar 360 dintre cele 2.400 de proiectile pe care le avea la bord. După ce Vraciu a aterizat pe portavionul „Lexington”, responsabilul cu logistica militară a rămas uimit de ceea ce reușise românul deoarece, fiecărui avion dintre cele șase doborâte, i-a revenit o rafală mai scurtă de șase secunde! A fost primit ca un erou de către camarazii și comandanții săi şi a fost fotografiat chiar în momentul în care a deschis carlinga, arătând cu degetele numărul avioanelor japoneze pe care tocmai le doborâse. De altfel, această poză înfăţişându-l pe românul Alex Vraciu, cu „numărătoarea de șase” a rămas una dintre fotografiile istorice ale celui de-al doilea război mondial.
În ziua următoare, în timp ce escorta o escadrilă de bombardiere americane pornite într-un raid asupra Flotei Aeriene I Japoneze Kido Butai (Flota Mobilă), Vraciu și-a doborât cea de a nouăsprezecea victimă, victorie care i-a asigurat, pentru următoarele patru luni, titlul de „As al Marinei SUA”. În luna august 1944, Vraciu a revenit în SUA, pentru a promova niște titluri de trezorerie în sprijinul efortului de război american (se practicau astfel de campanii în SUA cu eroi în viață recunoscuți pentru bravura lor). Acasă a fost primit cu toate onorurile cuvenite unui mare erou: mii de oameni, inclusiv guvernatorul statului american Indiana, l-au aplaudat ca pe un adevărat erou în viață. Cu acea ocazie, a cunoscut-o pe Kathryn Horn, cea care-i va deveni soție și alături de care va trăi până în 2003, anul în care aceasta a încetat din viață. Cei doi soți au avut împreună doi fii, Robert și Mac, și trei fiice: Marilyn Finley, Linda Patton și Carol Teague. Aceștia le-au dăruit la rândul lor unsprezece nepoți și șase strănepoți.
Revenit pe front, în luna noiembrie, după o perioadă de refacere, Vraciu a mai avut parte de o aventură spectaculoasă, demnă de filmele de aventuri hollywoodiene. Astfel, în decembrie 1944, în cursul unei misiuni efectuate în cadrul Escadrilei 20, avionul său a fost doborât deasupra Insulelor Filipine. Norocos din fire, Alexander Vraciu a reușit să se salveze, sărind cu parașuta și aterizând în mijlocul junglei. În foarte scurt timp, fiind un luptător și supraviețuitor din fire, a intrat în contact cu gherilele filipineze care erau angajate în luptă contra trupelor de ocupație japoneze. Gherila filipineză întâlnită de Vraciu era compusă din circa 180 de luptători care, în scurt timp, au acceptat ca Vraciu să le fie comandant. După cinci săptămâni de la „aterizarea” lui Vraciu în mijlocul lor, luptătorii de gherilă filipinezi au intrat în contact cu trupele americane din subordinea generalului Douglas McArthur, debarcați în Filipine. Surpriza americanilor a fost uriașă atunci când au văzut că „delegația” filipineză era condusă de un tânăr ofițer american echipat în uniformă de pilot aviator de marină și având asupra sa un revolver de tip Luger dar și o sabie de paradă pe care o purtau, îndeobște, ofițerii japonezi. Acel tânăr nu era altul decât Alexander Vraciu. Alexander Vraciu a încheiat războiul ca al patrulea „as” al Marinei Militare americane. Poate c-ar fi fost „pe podium” dacă nu avea parte de „episodul filipinez”! În timpul luptelor, în total, Vraciu a doborât 19 avioane în zbor, a distrus alte 21 la sol şi a scufundat o navă militară japoneză. De două ori a fost nevoit să se salveze sărind cu paraşuta, iar de alte două ori a fost nevoit să aterizeze forţat cu avionul său.
Pentru eroismul său, a primit „Crucea Marinei”, a doua cea mai importantă distincţie militară acordată în Statele Unite. Asta chiar dacă fusese propus pentru Medalia de Onoare, cea mai înaltă decorație militară americană…S-ar fi spus, priuntre altele, că era prea tânăr ca să obțină acea medalie! După terminarea războiului, Alexander Vraciu a continuat să activeze în cadrul Marinei Militare americane, dar, de data aceasta, ca pilot de încercare pentru noile avioane ale US Navy. Avansat la gradul de comandor, a condus escadrila VF-51 între anii 1956- 1958. Adiacent, în cursul anului 1957, a câștigat concursul de trageri aeriene individuale ale aviatorilor americani, concurs organizat de Marina Militară a SUA. A mai deținut și alte funcții în USNavy și, câțiva ani mai târziu, mai precis în vara anului 1964, comandorul Alexander Vraciu s-a retras din serviciul militar activ. Ulterior, nu a stat de pomană și și-a clădit o nouă carieră, lucrând, cu succes, în domeniul bancar, fiind angajat al „Well Fargo Bank”. În cea mai mare parte a vieții sale de după ieșirea din Marina Militară americană, comandorul Alexander Vraciu a trăit în orașul Danville, California. După ieșirea sa din serviciul militar activ, a dus o viață discretă, fără a se împăuna cu victoriile sale din război, fără a dori să-și scrie memoriile și amintirile personale adunate în cursul unei vieți aventuroase, pline de succes și demne de o ecranizare hollywoodiană.Ulterior, prin ianuarie 2007, vestitul post TV „History Channel” i-a dedicat documentarul intitulat „Ucigașul de Zero-uri“, distribuit și în România. Trei ani mai târziu, în luna mai 2010, Alexander Vraciu a colaborat cu „Indiana Historical Society Press” care a publicat un articol despre viața sa cu titlul „Pilot de avion de vânătoare: Cariera lui Alex Vraciu în al doilea război mondial“. Îl găsiți într-una dintre sursele inserate la finalul acestor rânduri.
Alexander Vraciu a avut parte de o viață lungă, trăind 96 de ani și trecând la cele veșnice în ziua de 29 ianuarie 2015. Decesul său a fost anunţat de presa americană și chiar de importantul cotidian „New York Times”. Ziarul scria atunci că Vraciu a rămas, până în ultimele clipe, un om modest şi că, atunci când îşi amintea de război, spunea că principalele motivaţii care l-au mânat în luptă au fost dorinţa de răzbunare faţă de atacul japonezilor de la Pearl Harbor şi faţă de moartea comandorului O’Hare, cel care îi fusese mentor, comandant și prieten. Alexander Vraciu mai povestea că, înainte de a intra în luptă, făcuse o înţelegere cu unchiul său, care îi promisese câte 100 de dolari pentru fiecare avion doborât. „Eu nu am luptat pentru medalii şi nici pentru bani”, spunea Alex Vraciu într-unul din ultimele sale interviuri acordeate presei. Acolo, în SUA, Alexander Vraciu s-a bucurat de toate onorurile cuvenite unui erou veritabil. Aici, acasă, pe meleagurile de origine ale părinților săi, în afară de pasionaţi ai istoriei și aviației, prea puțină lume a auzit de pilotul erou Alexander Vraciu…Dumnezeu să-l odihnească în pace! Pentru astăzi, vă mulțumesc c-ați avut răbdarea de a citi rândurile de față și că ați putut afla sau v-ați reamintit despre acest mare om! Stimate amice și stimați amici, ne întâlnim miercurea viitoare cu o altă personalitate deosebită aici, la „Oameni care au fost”. Gânduri bune tuturor!
Al dumneavoastră, Nicolae Uszkai
Surse, surse foto și lecturi suplimentare:
https://www.navytimes.com/news/your-navy/2019/12/05/alex-vraciu-the-navys-most-indestructible-ace/
https://www.depauw.edu/news-media/latest-news/details/12513/
https://www.depauw.edu/news-media/latest-news/details/18596/
https://www.youtube.com/watch?v=wvnIaZeMb8Q
https://historia.ro/sectiune/portret/cine-a-fost-alexander-vraciu-indestructibilul-576350.html
https://www.cotidianul.ro/alexander-vraciu-un-roman-in-elita-aviatiei-americane/
https://www.tribuna.ro/stiri/special/alexandru-vraciu-eroul-american-din-poiana-sibiului-103922.html
https://www.theywerethere.co.uk/vraciu-alexander-303/
https://historia.ro/sectiune/portret/cine-a-fost-alexander-vraciu-indestructibilul-576350.html
https://eu.indystar.com/story/news/2015/02/03/alex-vraciu-acclaimed-fighter-pilot-dead/22800749/
https://www.legacy.com/obituaries/eastbaytimes/obituary.aspx?n=alexander-vraciu&pid=174009213
https://www.defenseromania.ro/alex-vraciu-pilotul-militar-de-origine-romana-care-a-scris-istorie-pentru-sua-sase-bombardiere-japoneze-doborate-in-opt-minute_607886.html
https://www.scribd.com/doc/177742072/Alexander-VRACIU
