„Oameni care au fost”. Generalul Gheorghe Mărdărescu, cuceritorul Budapestei…
de Nicolae Uszkai, Brașov

Motto: „Niciun luptător înțelept nu-și disprețuiește dușmanul”…- Goethe

Stimați cititori, așa cum știți deja, în fiecare miercuri, aici, la „Jurnal de Brașov”, sub titlul „Oameni care au fost”, vă invit să mai aflăm câte ceva despre personalități care au marcat istoria nației noastre, fie ei din Brașov și împrejurimi, fie de pe tot cuprinsul țării și din toate timpurile. Figurile militarilor devin, în vreme de război, simbolice deoarece oamenii îşi pun speranţa în capacităţile lor de a acţiona pentru interesele popoarelor lor. Fiecare naţiune are propria sa listă lungă de militari prestigioşi, şi nici românii nu fac excepţie, unii militari şi-au câştigat o binemeritată faimă în timpul războaielor şi al crizelor acestora. În timpul războiului de independenţă din 1877-1878, s-a distins, de exemplu, generalul Alexandru Cernat. În anii primului război mondial s-au remarcat, printre alții, generalii Ion Dragalina, Eremia Grigorescu, David Praporgescu, Alexandru Averescu.

În timpul războiului româno-maghiar din 1919, generalul Gheorghe Mărdărescu a fost cel care a ieşit în prim-plan. În cel de-al doilea război mondial au căpătat notorietate Aurel Aldea, Gheorghe Avramescu, Nicolae Ciupercă şi mulți alţii. Astăzi, vă aduc în atenție câteva gânduri în câteva rânduri despre cel ce-a fost generalul Gheorghe Mărdărescu, unul dintre oștenii României căruia îi datorăm și faptul că, prin 1919, armata română a „măturat” republica sovietelor lui Bela Kun și a primit defilarea trupelor române, la 4 august 1919, pe Bulevardul Andrássy din capitala maghiară. Cine a fost acest general despre care unii români au auzit iar alții nu? Am să fac azi doar o scurtă trecere în revistă a vieții sale, cu câteva elemente definitorii din cariera sa militară.

Generalul Gheorghe Mărdărescu s-a născut la 16 august 1866, la Iaşi. La 1 iulie 1888, acesta a absolvit „Şcoala de ofiţeri de cavalerie şi infanterie” din Bucureşti, fiind avansat la gradul de sublocotenent şi repartizat la Regimentul 3 Infanterie de linie. Gradele militare pe care le-a deținut în timp au fost: locotenent (1 august 1891), căpitan (8 aprilie 1896), maior (10 mai 1906), locotenent-colonel (10 mai 1910), colonel (1 aprilie 1913), general de brigadă (10 mai 1916), general de divizie (10 mai 1918), general de corp de armată (17 iunie 1927). În august 1891, a fost transferat la Regimentul 12 Infanterie. Între anii1892-1894, şi-a continuat studiile militare la „Şcoala Superioară de Război”, urmând, în paralel, şi cursuri de comandă și stat major în Germania. La data de 8 aprilie 1895, a fost mutat la statul-major al Corpului 2 Armată. După numai un an, la 8 aprilie 1896, a fost avansat la gradul de căpitan şi încadrat la Regimentul 31 Infanterie. Temeinica pregătire teoretică acumulată l-a recomandat pentru o carieră didactică, astfel că, pe lângă funcţiile îndeplinite la Corpul 2 Armată, Gheorghe Mărdărescu a mai exercitat, în perioada 1901-1906, şi funcţia de director de studii la „Şcoala Superioară de Război”. La 1 aprilie 1906, în urma propunerilor repetate ale Marelui Stat Major, Ministerul de Război a aprobat, prin Decizia Ministerială nr. 531 din 12 februarie 1906, înfiinţarea „Şcolii de Tragere a Infanteriei”. La comanda acestei şcoli a fost numit Gheorghe Mărdărescu, prin Înaltul Decret Regal nr. 1688/1906. A condus această şcoală până la 1 aprilie 1913, cu o scurtă întrerupere în perioada 10 mai -1 iulie 1910, când a lucrat în cadrul comandamentului Diviziei 10 Infanterie. Ulterior, a îndeplinit funcţia de şef de stat-major la Corpul 1 Armată (în perioada 1 aprilie-16 decembrie 1913) şi la Corpul 2 Armată (în perioada 16 decembrie 1913-15 octombrie 1915). La 15 octombrie 1915, a fost numit comandant al „Şcolii Superioare de Război”, iar la 1 aprilie 1916, i s-a încredinţat comanda Brigăzii 8 Infanterie. La mobilizarea din 14 august 1916, odată cu intrarea României în Primul Război Mondial, a fost numit în funcţia de şef al statului-major al Armatei a 3-a.

La 25 august 1916, a fost transferat pe o funcţie similară la Armata a 2-a pe care îndeplinit-o până la 6 februarie 1918. Ca şef de stat-major al acestei armate a participat, sub comanda generalului Alexandru Averescu, la conceperea şi punerea în execuţie a planurilor pentru numeroase bătălii purtate de această armată, precum cele de la Rucăr-Bran sau Predeal din toamna anului 1916 sau la marile bătălii de la Mărăşti şi Oituz din vara anului 1917. Ulterior, la 1 iunie 1918, generalul Gheorghe Mărdărescu a fost numit director al Direcţiei 1 Infanterie din cadrul Ministerului de Război, iar la 1 noiembrie 1918, i s-a încredinţat conducerea Inspectoratului Tehnic al Infanteriei. Unirea Transilvaniei cu România a permis trupelor române să intre în teritoriile româneşti aflate în interiorul arcului carpatic. Concomitent, s-au produs modificări în structura organizatorică a trupelor române care operau pe atunci în Transilvania. Astfel, s-a constituit, la 11/24 decembrie 1918, Comandamentul Trupelor din Transilvania, aflat inițial sub comanda generalului Traian Moşoiu, acest comandament fiind destinat coordonării operaţiilor militare din această parte a ţării. Generalul Gheorghe Mărdărescu a continuat munca începută de generalul Moșoiu și a participat la instalarea tuturor unităţilor dislocate în garnizoanele din Transilvania, contribuind la instalarea tuturor unităţilor dislocate în garnizoanele din Transilvania, la trecerea acestora pe picior de pace, reluarea procesului de instrucţie şi de pregătire a tinerilor încorporaţi.

Punctul de comandă al comandamentului nou constituit a fost stabilit la Sibiu, acolo unde s-a mutat în 27 noiembrie/9 decembrie 1918 şi Consiliul Dirigent al Transilvaniei (guvernul provizoriu al Transilvaniei ales la 19 noiembrie/2 decembrie 1918). Menţinerea stării încordate de-a lungul liniei de demarcaţie cu trupele maghiare şi agravarea situaţiei militare din zonă au determinat, în cele din urmă, Consiliul Suprem Aliat de la Versailles să decidă, la 26 februarie 1919, constituirea unei zone neutre între România şi Ungaria. Dar noul guvern al Republicii Ungare a Sfaturilor a refuzat să-şi retragă trupele dincolo de aliniamentul stabilit şi a hotărât să recurgă la forţa armelor, pentru păstrarea teritoriului românesc. În acest scop, guvernul maghiar a declarat mobilizarea generală a bărbaţilor între 16 şi 54 ani. Totodată, Bela Kun şi V.I. Lenin au pus la cale un atac concentrat asupra României. Nu am să intru în prea multe detalii; am făcut-o cu alte ocazii. Guvernul Republicii Ungare a Sfaturilor a concentrat la est de Tisa trupe cu care, în noaptea de 15/16 aprilie 1919, după o puternică pregătire de artilerie și nenumărate încălcări anterioare ale status-quo-ului, a trecut la ofensivă în lungul văilor Someşului, Crişului Repede şi a Mureşului. Firește că armata română era pregătită pentru acest curs de acțiune și nu a fost luată prin surprinderee. Marele Cartier General român a dispus, în vederea preconizatei ofensive române, ca forţele proprii din Transilvania să fie împărţite în două mari grupuri, astfel: „Grupul de nord”, compus din „Detaşamentul mixt general Olteanu”, în regiunea Sighet, constituit dintr-o brigadă de roşiori, două batalioane de infanterie şi o baterie de artilerie, la comanda căruia a fost numit generalul Traian Moşoiu şi „Grupul de sud”, la conducerea căruia s-a aflat noul comandant al Comandamentului Trupelor din Transilvania, generalul Gheorghe Mărdărescu, în sarcina căruia era organizarea ofensivei trupelor române. Trupele maghiare compuse din Divizia 6, Divizia 38 de husari, Divizia de secui şi Gărzile Roşii maghiare au atacat la Ciucea şi Ţigani posturile înaintate ale armatei române. Generalul Gheorghe Mărdărescu a impus, ca prim obiectiv, înaintarea spre vest, dincolo de Munţii Apuseni şi atingerea cursului Tisei. Fapt ce s-a întâmplat în cadrul unor operații militare românești pline de succes, trupele maghiare regrupându-se în spatele obstacolului natural reprezentat de râul Tisa, pe teritoriul de azi al Ungariei. Ulterior, în noaptea de 19/20 iulie 1919, comandamentul armatei ungare a re-început ofensiva împotriva trupelor române, cu efortul principal în sectorul central Szolnok. Comandamentul român a trecut la contraofensivă, prin executarea unei manevre dublu învăluitoare convergente spre Szolnok. Ca urmare a acţiunilor ofensive viguroase și de succes, până la 26 iulie, trupele române au lichidat capul de pod maghiar de la Szolnok, iar a doua zi au început pregătirile pentru forţarea râului Tisa.

În noaptea de 29 spre 30 iulie, începând cu ora trei dimineața, trupele române au forţat Tisa şi, după scoaterea din luptă destul de rapidă a Corpului 1 Armată ungar, la 3 august 1919, un grup de patru escadroane de roşiori din Brigada 4 Roșiori au pornit spre Kecskemét. Grupul, sub comanda generalului de brigadă Rusescu, comandantul brigăzii (unele surse spun c-ar fi fost doar colonel la acea dată, dar este eronat) a avut în compunere patru sute de cavalerişti şi a primit în sprijin o secție de artilerie cu cu două tunuri şi zece mitraliere. Generalul Rusescu, fără ordin expres de la generalul Mărdărescu, dar profitând de situația creată, a pătruns în Budapesta descălecând, în jurul orelor 20.00, în curtea cazărmii de husari „Arhiducele Josef”.

Au fost multe discuții între istoricii români apropo de ziua exactă a ocupării Budapestei de către armata română, iar istoriografia a reținut că această dată ar fi cea de 4 august. Aceasta era, de fapt, ziua de naștere a generalului Mărdărescu și acesta ar fi vrut să-și ofere un cadou mare de ziua lui…Nu i-a ieșit „cadoul”, din cauza lui Rusescu, fapt pentru care nu l-a iertat toată viața. A doua zi, pe 4 august, la orele 18.00, aflat în centrul Bulevardului Andrássy din Budapesta, comandantul armatei române care operase în Ungaria, generalul Gheorghe Mărdărescu, alături de alţi generali ai armatei române, a privit defilarea militarilor români din compunerea Diviziei 1 Vânători. Astfel, prin luptele duse de armata română, Budapesta a fost eliberată de „teroarea roşie” a adepţilor lui Bela Kun. Capitala Ungariei, Budapesta, a fost ocupată de către trupele române fără niciun ajutor militar aliat, aceasta fiind singura capitală inamică cucerită în cursul primului război mondial de un stat membru al Antantei, considerând războiul româno-ungar din 1919 ca parte a acestuia, sau chiar o consecinţă imediată a lui. Meritul armatei române este imens, ţinând cont că în toată istoria modernă, România a dus război doar în coaliţie, această acţiune militară fiind singura în care România a acţionat singură, fără aportul aliaţilor.Atât trupele franco-sârbești din sud, cât şi cele cehoslovace, s-au mişcat mult mai târziu şi fără lupte, ocupând doar zone de securitate în Ungaria, după ce armata bolşevică ungară a fost zdrobită de cea română. Cu atât mai importantă apare victoria românească, cu cât, în acea perioadă, România ducea un război pe două fronturi, al doilea front fiind în est, pe linia Nistrului, împotriva bandelor bolşevice ce făceau dese incursiuni în Basarabia, încercând să răscoale populaţia şi să aducă teritoriul dintre Prut şi Nistru în „marea familie sovietică”, aşa cum vor face cu Ucraina şi Georgia în anii 1920.Fără doar și poate, zilele de 3 şi 4 august sunt date istorice pe care ungurii nu cred că le vor sărbători vreodată…cel mai probabil ar vrea să le uite, deşi atunci ei au fost eliberaţi de comunism, cam pentru un sfert de secol…Azi, văd că le place mult apropierea de ruși, din nou…Ulterior, aceleași trupe române de sub comanda generalului Mărdărescu, au evacuat Ungaria în mai multe etape, în perioada 4 octombrie 1919 – 30 martie 1920.

Revenit în ţară, generalul Gheorghe Mărdărescu s-a ocupat, în calitate de Inspector al Infanteriei, de organizarea trupelor în teritoriile unite cu România. La 13 martie 1922, a fost numit în funcţia de Inspector General al Inspectoratului 3 Armată. În perioada 12 aprilie 1922-26 martie 1926, a îndeplinit funcţia de ministru de război în guvernul liberal condus de Ion I. C. Brătianu. În această calitate, a avut o contribuţie de prim ordin la procesul de restructurare a armatei române conform noilor realităţi de după prima conflagrație mondială, proces statuat prin legea de organizare a armatei din anul 1924.A militat pentru o colaborare regională pe plan militar şi pentru realizarea unor alianţe cu Iugoslavia, Cehoslovacia şi Polonia, politică continuată şi dezvoltată ulterior de Nicolae Titulescu.  Ulterior, generalul Gheorghe Mărdărescu s-a întors în funcţia de Inspector al Inspectoratului 3 Armată, funcţie pe care a îndeplinit-o până în 1 octombrie 1930, când a fost trecut în rezervă. După ce a ieşit din politică, în 1927 a fost avansat la gradul de general de corp de armată. În 1925, generalul Mărdărescu a publicat volumul „Campania pentru desrobirea Ardealului şi ocuparea Budapestei (1918-1920)” în care descrie cu lux de amănunte luptele duse cu unităţile maghiare, situaţia deplorabilă a locuitorilor Ungariei şi măsurile luate de autorităţile militare române pentru pacificare.

Armata română în faţa Parlamentului de la Budapesta

Cariera generalului Gheorghe Mărdărescu a fost presărată cu numeroase distincţii militare, semn al aprecierii activităţii sale depuse în slujba patriei. A fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul” clasa a III-a, „pentru vitejia, destoinicia şi energia cu care a condus operaţiunile din aprilie 1919, în scopul eliberării teritoriilor din Ardeal rămas încă ocupat de armata maghiară” (Înaltul Decret Regal nr. 1804 din 7 mai 1919), Ordinul „Mihai Viteazul” clasa a II-a, „pentru deosebita pricepere cu care a condus operaţiunile ofensive din iulie 1919, care s-au terminat cu completa înfrângere a armatelor maghiare şi cu ocuparea Budapestei” (Înaltul Decret Regal nr. 17 din 2 ianuarie 1920), Ordinele „Steaua României” şi „Coroana României” în grad de Comandor şi multe altele. Generalul Gheorghe Mărdărescu s-a preocupat de dezvoltarea publicisticii de specialitate, fiind multă vreme directorul revistei „România militară”, iar dintre lucrările elaborate şi publicate încă de când avea gradul de căpitan se numără Lecţiuni de tactică (1899); ulterior, a scris o lucrare dedicată infanteriei şi intitulată Regina bătăliilor, apărută în 1921. Tot în 1921 a publicat probabil cea mai importantă lucrare a sa, Campania pentru dezrobirea Ardealului şi ocuparea Budapestei 1918-1920, reeditată, inspirat, de Editura Militară în anul 2009.  Generalul Gheorghe Mărdărescu, eliberatorul Transilvaniei, a încetat din viaţă, la Bad Nauheim, în Germania, la 5 septembrie 1938. O statuie a generalului Gheorghe Mărdărescu, cel care a deţinut un rol important în acţiunile armatei române în perioada Primului Război Mondial şi a avut comanda forţelor armate din Transilvania în 1919, a fost dezvelită în august 2019, la Cluj-Napoca, la iniţiativa Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR).

Vă mulțumesc c-ați avut răbdarea de a citi rândurile de față și că ați putut afla sau v-ați reamintit despre acest mare om! Stimate amice și stimați amici, ne întâlnim miercurea viitoare cu o altă personalitate deosebită aici, la „Oameni care au fost”. Gânduri bune tuturor!

Al dumneavoastră,

Nicolae Uszkai

Surse, surse foto și lecturi suplimentare:

– Kirițescu, Constantin, „Istoria războiului pentru întregirea României”, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989;

–*** „Miniştrii Apărării Naţionale. Enciclopedie”, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, Bucureşti, 2012;

-Arhivele Militare Române, fond Direcţia Cadre Învăţământ, Memorii Bătrâni, Registru foi matricole ofiţeri activi de infanterie, Dosar nr. 3. Dumitru Preda, Vasile Alexandrescu, Costică Prodan, În apărarea României Mari. Compania armatei române din 1918-1919, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1994;

– Generalul G.D. Mărdărescu, Campania pentru dezrobirea Ardealului şi ocuparea Budapestei (1918-1920), ediţia a II-a, Editura Militară, Bucureşti, 2009;

– Prof. univ. dr. Valeriu Avram, Lucian Drăghici, Gabriel-George Pătrașcu, Dr. Ion Rîșnoveanu, „Războiul de întregire (1916-1919) Comandanți militari”,  București , 2016

https://historia.ro/sectiune/portret/gheorghe-mardarescu-un-general-de-elita-571729.html

https://amnr.defense.ro/events/27

https://www.art-emis.ro/istorie/remember-generalul-gheorghe-mardarescu-unul-dintre-artizanii-romaniei-libere-si-unite

http://presamil.ro/statuia-generalului-gheorghe-mardarescu-inima-ardealului/

https://www.rri.ro/ro_ro/generalul_gheorghe_mardarescu-2604629

https://ccir.ro/ceremonia-de-dezvelire-statuii-generalului-gheorghe-mardarescu/

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/tag/generalul-mardarescu/

https://historice.ro/200-de-poze-cu-armata-romana-la-budapesta-si-in-campania-din-ungaria-1919/

https://historia.ro/sectiune/actualitate/statuia-generalului-gheorghe-mardarescu-568829.html

https://www.clujarm.ro/prezentare/prezentare.html

https://www.art-emis.ro/istorie/remember-generalul-gheorghe-mardarescu-unul-dintre-artizanii-romaniei-libere-si-unite

http://vladimirrosulescu-istorie.blogspot.com/2012/10/primul-razboi-mondial-general-gheorghe.html

„Campania pentru dezrobirea Ardealului și ocuparea Budapestei” (I)