Recomandările pompierilor sibieni pentru minivacanţa de Rusalii
#Postat de Jurnal Fm on iunie 10, 2022
Având în vedere că în acest sfârșit de săptămână creștini ortodocși sărbătoresc Rusaliile (Pogorârea Duhului Sfânt), cetățenii se vor bucura de o minivacanță alături de cei dragi.

Foto: oasteadomnului.ro
Numărul persoanelor care merg la biserici este mai mare, motiv pentru care atât preoţii, cât şi cetăţenii sunt sfătuiţi să respecte următoarele măsuri minimale de prevenire a incendiilor la obiective de cult:
• Desfăşurarea slujbelor religioase în exteriorul bisericilor, iar în situaţia în care acestea se organizează în interior, limitarea accesului credincioşilor, astfel încât să nu se supraaglomereze lăcaşul de cult;
• În situaţia desfăşurării slujbelor religioase în interiorul lăcaşurilor de cult, se vor menţine fixate în poziţie deschisă uşile de acces şi evacuare în/din biserică;
• În cazul organizării slujbelor religioase, în bisericile din lemn nu se va permite aglomerarea credincioşilor în interior, deoarece aceste obiective sunt de dimensiuni mici, au căile de evacuare insuficiente şi prezintă un risc foarte mare de incendiu;
• Desemnarea, de către ierarhi, a unor persoane responsabile, cu atribuţii de supraveghere atentă pe durata desfăşurării slujbelor religioase cu public numeros a activităţilor din interiorul bisericilor şi de intervenţie operativă, cu mijloace de stingere proprii la îndemână (stingătoare de incendiu) şi instruirea temeinică a acestora de către slujitorii bisericii;
„De asemenea, pentru cetățenii care aleg să-și petreacă timpul liber în zonele turistice și de agrement, salvatorii militari ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu, recomandă respectarea cu stricteţe a regulilor de apărare împotriva incendiilor pentru ca distracția sau mediului înconjurător să nu fie afectate, iar cetățenii să fie în siguranță”, transmite ISU Sibiu.
Jurnal FM 