„Moara cu povești”. Astăzi, „măcinăm” povești despre tutun. Cu răbdare și… fără tutun…
de Nicolae Uszkai, Brașov

Motto: „Peste tot (între paginile cărţilor) urme de scrum, reziduuri ale fumătorului înrăit care am fost. M-am lăsat complet de fumat acum aproape cinci ani, şi lucrul ăsta e cea mai mare mândrie a vieţii mele.”- Emil Cioran

Stimaţi cititori și dragi amici, astăzi vă propun, aici la „Jurnal de Brașov”, la această „moară cu povești” de fiecare vineri, să ne ducem pentru câteva clipe, cam cât durează lectura rândurilor de față, într-o „destinație” mai puțin folosită de mine până acum, chiar dacă am mai scris despre vicii umane, în general. Dacă acum câteva săptămâni vorbeam despre un altfel de viciu, adică despre pasiunea pentru jocuri de noroc, în general, cea care a devenit un adevărat flagel contemporan, astăzi mă voi referi la fumat și la istoria acestuia, în lume și pe aici pe plaiurile mioritice…La viitor mă pot referi mai greu…M-am gândit să scriu aici câteva gânduri în câteva rânduri, având în vedere că alaltăieri, pe 31 mai, a fost celebrată  „Ziua Mondială Fără Tutun”, așa cum se întâmplă în fiecare an, de prin 1987 încoace. La vremea respectivă, Organizația Mondială a Sănătății, a dorit să transforme ziua de 31 mai într-o inițiativă de a atrage atenția asupra pericolul utilizării tutunului pentru societate, nu numai pentru fumători.

Cred că mai mulți dintre cei ce mă cunosc și cu care nu m-am întâlnit fizic de o anumită perioadă se vor întreba, pe bună dreptate, de ce m-apuc eu să zic câte-n lună și în stele despre „iarba dracului”, tocmai eu fiind cel care, până relativ recent, le „mâncam”, nu alta! Adică fumam precum vorba aia din popor, „ca turcii”!… Sau…„ca un șarpe”…Acum , de vreun an și ceva, am horât, după ce am primit „un șut” în partea posterioară de la nenea Contabilu-Șef din ceruri și care mi-a transmis că, dacă mai fumez, îl voi vizita mai repede decât e programat! Am înțeles mesajul și, greu tare, am reușit să zic adio fumatului! Ceea ce consider, în echilibrul zilnic al vieții, o mare victorie a mea asupra…mea… Pentru că am conștientizat (bine, știam de la începu) că nu mi-a pus nimeni pistolul la tâmplă în tinerețe ca să m-apuc de fumat și nimeni ca să continui câteva decenii să fac asta! Și c-ar fi momentul să le las baltă că, altfel, „beutul de tiutiun”, vorba din popor, mă va duce mai rapid către locul acela „cu verdeață” despre care „povestesc” preoții la slujbele de îngropăciune. N-am găsit altă rimă! Fapt pentru care recunosc cinstit că am plătit (prea) mulți ani, impozit pe prostie! Și pe sănătatea mea, firește! Dar, vorba ceea cu „mintea românului de pe urmă”, bine că m-am trezit măcar către ceasul al doisprezecelea! Și-ndemn pe toată lumea s-o facă! Înainte vreme n-am crezut că se poate și ziceam, oricui voia să m-asculte, că, dac-aș reuși să mă las măcar o săptămână de fumat, aș putea încerca să mă las de tot… Îmi aduc aminte de vorbele lui Mark Twain, care spunea, la o conferină de-a sa „Cel mai ușor lucru din lume este să te lași de fumat! Eu, de exemplu, m-am lăsat de câteva mii de ori!”…

Apropo de expresiile românești pe care le aminteam anterior, intrate în folclor, cu fumatul „ca turcii” ori „ca un șarpe”, au și acestea istoria și explicația lor. Citeam recent în „Epoch Times” despre originea acestora și de unde vă reproduc o parte din explicații, pentru că le găsesc mai mult decât plauzibile. Acolo, în „Epoch Times” se zice că tutunul ar fi pătruns în Ţările Române odată cu fanarioţii, care, şi ei, preluaseră obiceiul fumatului de la turci. În acest sens, este clar de unde ar veni zicala românească „fumează ca un turc”, referitoare la cineva care fumează mult, cu nesaţ. Mai greu de înţeles este cealaltă expresie adică aceea despre fumătorul „ca un şarpe”, deşi nu s-a semnalat niciodată vreo astfel de lighioană care trage cu nesaţ din ţigară, lulea sau din ciubuc/narghilea. Este posibil ca expresia s-ar putea trage de la narghilea (sau ciubuc ori șișa, cum i se mai spunea), anume de la ţeava lungă şi flexibilă care leagă luleaua propriu-zisă de vasul cu apă parfumată, prin care trece fumul înainte de a fi inspirat. Ţeava narghilelei, care „şerpuieşte”, ar fi putut duce imaginaţia către un şarpe. O altă explicaţie ar putea pleca de la sinonimele învechite pentru şarpe, balaur şi zmeu. Cum aceste personaje de basm scot fum pe gură şi pe nări, ar fi fost posibilă o metaforă cu şarpele fumând cu poftă.

Cea mai plauzibilă explicaţie, în opinia mea, vine de la sensurile la figurat ale termenului şarpe, adică perfid, rău, trădător, nerecunoscător etc. Pentru români, de cele mai multe ori, şarpele era duşmanul. În Ţările Române, haiducia a ajuns la culme tocmai pe vremea fanarioţilor, a ciocoilor, a scursorilor Levantului, care veneau aici să se îmbogăţească degrabă, pe seama autohtonilor. Pentru haiduci şi pentru cei supuşi, ciocoiul era un şarpe. Aceasta se vede şi din  toate doinele haiducești,  cu deosebire în Muntenia. Și cum fanarioții au adus pe aici tutunul, tot ce era adus de ei era rău…Iată cum îl descrie Nicolae Filimon pe principalul personaj al celebrului său roman, „Ciocoii vechi şi noi” (o capodoperă pe care românii n-o prețuiesc îndeajuns, în opinia mea): „Când acest şarpe veninat călca pragul casei fanariotului, el intra în al douăzeci şi doilea an al vieţii sale”. De data aceasta, „şarpele veninat” era un ciocoi autohton, venit în slujba unui „şarpe fanariot”, pe care-l va aduce în sapă de lemn. Și care adusese fumatul „p-acilea pă la noi”. Este posibil ca asemănarea ţevei narghilelei cu un şarpe, ca şi obiceiul de a fuma al duşmanilor-ciocoi să fi dus la ciudata expresie românească…Nu-i musai să fie adevărat, dar e plauzibil! În istorie, utilizarea tutunului a fost asimilată consumului de nicotină, un alcaloid conţinut în acesta şi, care prin stimularea secreţiei de adrenalină, avea efecte nocive atunci când dozele erau mari. De la constatarea efectului iniţial psiho-excitant al tutunului s-a ajuns, în zilele noastre, la înţelegerea faptului că tutunul dăunează nu doar prin conţinutul esenţial în nicotină, dar şi prin celelalte substanţe componente, în număr de peste 4.000. Destul de multe chestii nocive, nu? Și eu mă prefăceam că nu știu…

O mică excursie în istoria acestui obicei numit fumat se impune acum…Am accesat mai multe surse și am ajuns la câteva linii comune ale acestora apropo de începuturi și „evoluție”.Începuturile fumatului se pare că s-ar situa undeva înainte de anul 600 î. Hr., când există dovezi că tutunul era folosit în practicile religioase ale triburilor mayaşe. Cuvântul „tutun”, în fapt, se „trage” de la insula Tobago din arhipelagul Antilelor, unde această plantă era cultivată, fiind numită, în schimb, de indigeni „petum”. De la Tobago i s-a tras numele de tabac…Spuneam că există dovezi că atât aztecii cât şi incaşii foloseau tutunul îndeosebi pentru a „colora” ceremoniile religioase. Iar obiceiul fumatului pipei îl întâlnim de-a lungul istoriei la toți amerindienii. Este binecunoscută acea „pipă a păcii” pe care multe popoare amerindiene aveau obiceiul s-o folosească când îngropau securea războiului și încheiau pacea. Zice-se că tutunul le-ar fi potolit foamea şi i-ar fi ajutat să reziste mai bine la oboseală…Firește c-a fost o auto -„abureală”, dar orice fumător înveterat va spune la fel ca vechii amerindieni. Că-i face bine! Pe de altă parte, termenul „fumat” sau „a fuma” nu a existat până către sfârşitul secolului al XVII-lea. Până atunci i se spunea „beţia uscată”.

Un alt termen din „zona țigărilor”, adică numele de „nicotină” este derivat de la numele lui Jean Nicot, un fost ambasador francez în Portugalia, cel care, la mijlocul sec. al XVI-lea, a recomandat, cu certitudinea neștiutorului, la curtea Franţei, fumatul ca fiind un…medicament. El o știa de la navigatorii și conchistadorii ce fuseseră peste ocean. Istoria tutunului pe la noi prin Europa  a debutat odată cu „descoperirea” Americii de către Cristofor Columb, în 1492, în insula numită, mai târziu, Cuba. Primele însemnări despre obiceiul de a fuma parvin chiar de la Cristofor Columb, care, la debarcarea sa în insula San Salvador de azi, a observat că indigenii fumau din nişte pipe de bambus „ceva” preparat din frunzele plantei de tutun, numită simplu de ei, tabac.Există relatări care spun că amerindienii practicau fumatul şi îşi otrăveau săgeţile  și cu „suc de tutun”, pentru a accelera moartea ori rănirea gravă a inamicului lovit de săgeată. Tutunul era, cu certitudine, fumat în ceremoniile religioase din America de Sud şi era, se pare, un privilegiu al şamanilor, preoţilor şi al vindecătorilor și nu al tuturor locuitprilor de rând.

Ulterior, în anul 1519, când s-au întors pe meleaguri europene, navigatorii spanioli ai lui Columb, conduşi de căpitanul Francesco Romano Pace, i-au oferit ambasadorului Franţei în Portugalia, Jean Nicot, cel menționat anterior, un mănunchi de frunze de tutun aprinse, povestind cu acest prilej ce au văzut ei că fac indigenii americani cu ele. Unul dintre subordonații căpitanului Francesco Romano Pace, Diego Rodriguez, pe numele să, s-a  „molipsit” de fumat şi aduce, în bagajele sale, tutun la întoarcerea în Europa. Acesta a continuat să fumeze acasă, dar, în urma reclamaţiei soţiei sale precum că acesta ar „înghite foc şi scoate fum pe nas”, este judecat şi condamnat la 10 ani de muncă silnică de către vestita și cruda Inchiziţie spaniolă pentru „legătură cu diavolul”… Acum știți de unde vine denumirea de „iarba dracului”… În anul1585, numitul Jean Nicot a introdus tutunul la curtea regală franceză, afirmând că fumatul acestuia este util în tratamentul rănilor, al astmului şi al cancerului. Tutunul mai era folosit în acele timpuri ca „remediu pentru migrene, ca pudră pentru distrugerea păduchilor, în clisma pentru tratamentul constipaţiei, ca terapie a anginei pectorale în momente de asfixie, ca remediu pentru parazitoze intestinale, în tratarea muşcăturilor de şarpe, a rănilor provocate de suliţa otrăvită sau chiar ca stimulent şi energizant”…Firește că n-avea nicio treabă cu acestea, dar așa credeau unii…Câţiva ani mai târziu, în onoarea lui Jean Nicot, planta a fost denumită de către un botanist „Nicotiana”. Așa a venit pe continentul european tutunul, plantă care s-a cultivat intens şi care s-a extins apoi în toată lumea. A fuma, pe atunci (și azi mai există  „certitudinea” asta) era un semn de mondenitate, de snobism cu ștaif, fiind, la început un privilegiu al nobilimii, dar, cu timpul, şi al celor mai nevoiaşe pături sociale. În Evul Mediu, se credea că fumatul ajuta la vindecarea bolilor şi alunga duhurile rele, iar la mijlocul secolului al XVI-lea, se credea că fumatul vindecă sifilisul. În Europa, tutunul a început să fie cultivat în Marea Britanie, la început ca plantă decorativă, apoi  şi pentru consumul propriu-zis al tutunului în formă de fum sau pentru mestecat.

La acea vreme, totuși, mai multe ţări au interzis tutunul în anii de sfâșit de secol al XIV- lea și început de secol al XVII-lea. În Imperiul Otoman, consumatorii de tutun puteau fi torturaţi sau chiar ucişi pentru  acest viciu. Mai departe, în China, cine era prins folosind tutun, risca  să rămână fără cap. La propriu!. În Rusia, o țară „mai blândă” (nu-i așa?) consumatorii de tutun care erau prinşi în flagrant, pentru a doua oară la rând, erau ucişi. Nu conta cum!Pe la mijlocul secolului al XVI-lea, în mai multe țări, fumatul pipei devenise o practică exotică şi ciudată care stârnea suspiciuni. În următorul secol, al XVII-lea, noua modă a prins rădăcini, iar fumatul pipei, trabucului şi, în cele din urmă, al ţigărilor a intrat în viaţa de toate zilele. Pe la mijlocul anilor 1800, au început să se fabrice ţigări pe scară largă, iar tutunul s-a extins pe tot globul.Pe aici, mai aproape de noi, în rândul tătarilor veniți la pradă în nenumărate rânduri prin țările din estul Europei, şamanii acestora foloseau fumatul, crezând că acesta alungă spiritele rele. Napoleon Bonaparte, deşi nu era fumător, se îngrijea ca soldaţii săi „bombănitori” să aibă tutun pentru pipă. Mareşalii lui, vestiţii Massena, Lannes, Keber erau fumători pasionaţi. Fumatul n–a ocolit nici femeile, printre ele numărându– se principesa Metternich şi marchiza de Pompadour. Apar şi accesoriile. Pe la 1800 tabachera de prizat, apoi trabucurile cubaneze, iar în 1883, pe scară largă, ţigările, aşa cum le cunoaştem astăzi. De fapt, la anul 1843, odată cu începutul industrializării, se trece și la fabricarea manuală a primelor ţigări. În 1881, în America apare prima maşină de fabricat ţigări (la un număr record de 200 de țigări pe minut), în 1883 tehnica se răspândește, iar la 1910, în Europa erau înregistrate oficial peste 20.000 de mărci de ţigări. În Muntenia și Moldova, tutunul ar fi pătruns cam prin secolul al XVII-lea, fiind adus pe aici de turci şi chiar și de cazaci.

În Țările Române, cultura tutunului a fost introdusă efectiv cam pe la mijlocul secolului XVII de către turci. Ajunge într-atât de cultivat încât „ANAF”-ul vremii  hotărăște  perceperea unui bir pe pogonul cultivat cu tutun, adică „tutunăritul”, la 1680, în vremea lui Şerban Cantacuzino în Muntenia şi 1694, în Moldova sub Constantin Duca. Fumatul ajunge chiar să fie la modă şi la unii domnitori. De exemplu, Alexandru Moruzi, domn al Moldovei, era un fumător înrăit și chiar când a fost mazilit şi dus la Istanbul „el trecu Bosforul de–a curmezişul, luând în caiac cu dânsul numai două persoane, pe banul Caradja şi Tutun–başa, de unde se vede că patima fumatului trebuie să–l fi stăpânit grozav, deoarece el se putuse despărţi de nevastă şi copii, dar nu şi de omul care–i umplea ciubucul cu tutun” . Călugării, preoţii din țările române încercau să oprească „molima tutunului” printre credincioși, dar reușeau cu greu.Supărat pe fumători, Enei Fomi Valeşul transcrie, la 1785, „Poveste despre tutun”, spunând în cele scrise că „acei care fumează vor ajunge la Sarsailă–stegariul încă cu dânşii va fi, şi gura lor va puţi ca a pupedzii şi dinţii lor vor ave smoalî şi rugină ca râmatoriul ce râmă şi se tăvăleşte în noroiu. Aşa să potriveşte omul care be tiutiun şi rămâne: al nostru…” Din 1830, ţările române chiar exportă tutun, export care ajunge chiar la uriașa cantitate de „249.000 ocale”. Din anul 1872, pe vremea lui Vasile Alecsandri, „toată lumea fumează” aşa cum „zicea” chiar coana Chiriţa în celebrele piese a „bardului de la Mircești”. Statul român deținea monopolul tutunului, astfel că, în anul1915, suprafaţa cultivată cu tutun era de peste 12.000 ha, iar în anul1925 de peste 35.000 ha. După primul război mondial „nebunia fumatului” s-a răspândit cu mai mare repeziciune. Pe aici pe la noi, se pare că primii fumători au fost boierii, mai ales fanarioții, moda ciubucelor fiind foarte răspândită. În diverse muzee de istorie dar şi multe colecţii particulare se află numeroase pipe din lut ars şi din porţelan, ca dovezi clare ale răspândirii obiceiului fumatului. Printre altele, vremurile fiind tulburi, trecerea şi staţionarea de multe ori pe la noi a trupelor turceşti, ruseşti şi nemţeşti, au contribuit la creşterea numărului de fumători.

Documentele de arhivă consemnau, de exemplu, faptul că negustorii români Constantin Călin, Neculai Dumitraşc, armenii pământeni Iacob Tâţău și Măgârdici Capril „aduceau marfă de la Braşov pe care o vindeau în dughenele lor, unii având şi manufactura, iar alţii vindeau şi tutun”. Deci și Brașovul a contribuit la „molima asta”… Mai târziu, în perioada interbelică, dughenele de vândut tutun se răspândesc precum ciupercile după ploaie. În foaierul teatrelor, la pauze, se fumează și se stă la palavre la „o ţigare”. Primele cinematografe vor oferi condiţii fumătorilor „la pauză” să mai stea „la băut tutun” când se „schimba bobina”. Și, firește, devine o modă în sine savurarea unei cafele laolaltă cu fumatul unei ţigări. Firește, emanciparea feminină face loc și femeilor în istoria fumatului și femeile vor descoperi şi ele „savoarea” tutunului. Tot în perioada interbelică au apărut mii de mărci de ţigări de pe tot mapamondul. Pe la noi apăreau pe atunci vestitele „Plugarul” cu 100 ţigări la pachet, „Naţionale”, „Mărăşeşti”, ulterior „Carpaţi” cu filtru sau fără filtru, „Snagov”, „Amiral” (mic şi mare), „Virginia”, „Litoral” etc. Și multe mărci occidentale la contrabandă, în perioada comunistă.

Ca să revenim în ziua de azi, trebuie spus că doar concernele de ţigări americane produc anual cincime din producţia lumii, de exemplu. Asta în condițiile în care fumătorii au devenit cam paria pe plaiuri americănești de juri că mai bine e privit un „băutor din pungă” sau consumator de iarbă” decât un fumător „tradițional”. În prezent, se estimează că, la finele acestul deceniu, în anul 2030, circa 10 milioane de locuitori planetari vor muri anual din cauza fumatului. Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează că, la nivel global, numărul fumătorilor va creşte de la 1,1 miliarde de fumători zilnici la 1,3 miliarde în anul 2025. În urma numeroaselor campanii şi politici de încurajare a renunţării la fumat, ponderea fumătorilor din ţările dezvoltate a scăzut. Statisticile spun că, în prezent, 80% dintre fumători trăiesc în ţările cu venituri mici şi mijlocii, adevărate pieţe ale comercializării intensive de tutun. Se estimează că, anual, tutunul este „ucigaşul silenţios” a peste 8 milioane de fumători. Ca să ajungă la 10 milioane pe la 2030, cum ziceam anterior. La nivel mondial, aproximativ 780 de milioane de oameni afirmă că vor să renunţe la consumul de tutun, dar doar 30% dintre aceştia au acces la instrumentele care îi pot ajuta să facă acest lucru.Începând cu anul 1990, fumatul a crescut mult în Europa de Est, fapt datorat în primul rând tranziţiei spre o economie de piaţă şi apariţiei industriei internaţionale a tutunului, care a promovat intens produsele în absența reglementărilor legislative care să limiteze acest lucru. Studii efectuate în anii ’90 prezentau evoluţia îngrijorătoare a prevalenţei, atât în rândul populaţiei generale, cât şi în rândul unor grupe de populație sensibile la acest obicei. În 1994, Centrul de Calcul, Statistică Sanitară şi Documentare Medicală a efectuat o anchetă privind autoevaluarea sănătăţii, gradul de autonomie a handicapatului, comportamentul populaţiei faţă de sănătatea proprie. Datele prelucrate arătau creşterea procentului de fumători comparativ cu o anchetă similară din 1989 (25.9% în 1989 şi 28% în 1994). Procentul fumătorilor era de trei ori mai mare la bărbaţi comparativ cu femeile, iar creşterea faţă de1989 se datora exclusiv creşterii frecvenţei fumătorilor de sex feminin de la 11.3% în 1989 la 15.2% în 1994, în timp ce la sexul masculin procentele erau sensibil egale. Studii realizate la sfârşitul anilor ’90 – începutul anilor 2000 au demonstrat că prevalenţa fumatului în ţări ale Europei de Est varia între 41.75% în Ungaria la 29.1% în Cehia, în timp ce România, cu o prevalenţă a fumatului în rândul populaţiei adulte de 44%, se înscria, alături de Bosnia şi Herţegovina (48%), Iugoslavia (47%), Yemen (45%), Kenya (49%) şi Namibia (50%), într-un nefericit „top 10” al ţărilor cu cele mai înalte prevalenţe ale fumatului. Potrivit unui studiu al Global Adult Tobacco Survey, în anul 2018, deci nu demult, peste 5,8 milioane de români (30,7% din populația peste 15 ani) erau consumatori de tutun. Apropo de grija statului nostru pentru eradicarea obiceiului acesta, cu toate „fițele” Ministerului Sănătății și a tuturor guvernărilor din ultimii ani, numărul actual al fumătorilor din România nu este cunoscut, dar specialiștii spun că statisticile neactualizate reprezintă cea mai mică problemă a fenomenului.„Problema majoră în România e că nu există un plan integrat de reducere a consumului de tutun. Strategia Națională de Sănătate 2014-2020 a expirat, n-a fost încă reînnoită”, spunea doamna Ramona Brad, director al inițiativei „2035 fără tutun”.pe de altă parte, statul român se bazează pe informații neactualizate și când vine vorba despre numărul deceselor cauzate de tutun.Ministerul Sănătății a transmis acum trei luni, printr-un comunicat oficial, că cele mai recente informații în acest sens sunt de acum trei ani: „Numărul deceselor în anul 2019 care pot fi atribuite fumatului a fost de 38.999 și numărul deceselor atribuibile fumatului pasiv a fost 6.243”. Și „Pupat Peața Endependenții”…„România are una din cele mai mari poveri de mortalitate prin boală cronică netransmisibilă din lume: 92%. Știm că asta supraîncarcă sistemul de sănătate, dar nu facem nimic ca să eliminăm cauza”, mai spunea aceeași Ramona Brad. Activiștii și medicii spun că partea de prevenție aproape că lipsește din plan când vine vorba de fumat și bolile cauzate de acest viciu. De exemplu, „Planul național de cancer n-are nimic, doar ceva pliante, nimic concret”, spunea medicul Adrian Wiener, într-un interviu pentru Europa Liberă.„Planul național are doar niște materiale de informare, la indicatori are numărul de pliante și numărul de participanți la conferință”, a completat aceeași Ramona Brad.

După aprecierile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, tabagismul este pe cale sa devină principala cauză de morbiditate şi mortalitate din lume. Se apreciază că în prezent există aproximativ 1.1 miliarde de fumători în întreaga lume. Din acest total, aproximativ 300 milioane (200 milioane bărbaţi şi 100 milioane femei) se găsesc în ţările dezvoltate; în ţările în curs de dezvoltare fumătorii sunt de trei ori mai numeroşi (aproximativ 800 milioane), marea lor majoritate fiind bărbaţi, dar constatându-se o creştere în rândul femeilor. În ansamblu, 30% dintre adulţi (48% dintre bărbaţi şi 12% dintre femei) sunt fumători. Fumatul reprezintă un risc major pentru starea de sănătate. El ucide șase persoane în fiecare minut, iar un fumător din patru moare de o maladie legată de tutun. În 2002, fumatul a ucis 4 milioane de oameni, dintre care 1.2 milioane europeni. Cele mai afectate sunt ţările în tranziţie şi cele în curs de dezvoltare, datorită factorilor ce ţin de liberalizarea comerţului, de dezvoltarea comunicaţiilor şi de globalizarea industriilor transnaționale ale tutunului.Se estimează de instituții specializate că fumatul constituie cauza a 90% din decesele prin cancer pulmonar, a 75% din decesele datorate bronşitei şi emfizemului şi a aproximativ 25% din decesele prin boli cardio-vasculare. Statistic, cancerul reprezintă, atât în lume, cât şi în ţara noastră, a doua cauză de deces după bolile cardio-vasculare. Riscul de cancer la fumătorii activi dovediţi biochimic a fost de 7.8 ori mai mare faţă de nefumători şi este la fel de mare la bărbaţi ca şi la femei. Cancerul pulmonar este cel mai frecvent neoplasm cauzat de fumat, constituind prima cauză de mortalitate prin cancer în lume (17% din neoplasmele la bărbaţi şi 12% la femei). Totodată, medicii spun că fumatul crește riscul de îmbolnăvire atât la adulți cât și la copii, dar comunicarea magnitudinii acestor efecte într-o manieră științifică accesibilă și utilizabilă de către public și factorii de decizie politică lasă încă mult de dorit. Referitor la speranţa de viaţă, studiile cele mai recente spun că, dacă renunţarea la fumat are loc în jurul vârstei de 30 de ani, fumătorul câştigă aproape 10 ani; la vârsta de 40 de ani, câştigă 9 ani, la aproximativ 50 de ani, câştigă 6 ani, iar la aproximativ 60 de ani, 3 ani de speranţă de viaţă. Astfel, putem spune că niciodată nu e prea târziu să renunţi la fumat, dar  e clar că cu cât este mai repede, cu atât e mai bine. M-am trezit și eu cam târziu, dar bine că m-am trezit!

Aproape că nu există aparat şi sistem al organismului care să nu fie afectat de consumul de tutun. Există numeroase motive pentru care un fumător ar trebui să renunţe la fumat. Şansele de a renunţa la fumat cresc cu 84% atunci când fumătorii primesc sfaturi avizate de la un medic. De aceea, este important ca personalul medical să fie instruit să ofere consiliere fiecărui fumător. Pentru persoanele care renunţă la fumat, beneficiile sunt resimţite foarte repede: după doar 20 de minute, ritmul cardiac scade, după 12 ore, nivelul de monoxid de carbon ajunge la normal, iar în decurs de două până la 12 săptămâni, funcţia pulmonară şi circulaţia sângelui se îmbunătăţesc. După 5 până la 15 ani, riscul de accident vascular cerebral este redus la cel al unui nefumător, iar după 10 ani, rata de deces prin cancer pulmonar se reduce la jumătate faţă de cea a unei persoane care continuă să fumeze. „Riscul bolilor cardiovasculare este comparabil cu al nefumătorilor la 15 ani de la renunţarea la fumat” a declarat, într-un interviu, dr. Monica Marc, preşedintele Secţiunii de Tabacologie a Societăţii Române de Pneumologie.

Close-up Of A Person’s Breaking Cigarette Over Blocks Showing Stop Text

Conform OMS, o persoană este considerată dependentă de o substanță atunci când aceasta are antecedente de consum cronic, cu următoarele caracteristici: abuz de substanţă, continuarea administrării substanţei în ciuda efectelor negative percepute, toleranţă mare la substanţă şi manifestarea simptomelor de sevraj la încercarea de a înceta consumul. Nicotina inhalată ajunge în circulaţia arterială a sângelui din creier, prin plămâni, în şapte – zece secunde. Aceasta se fixează la nivelul receptorilor acetilcolinici specifici (în principal receptorii acetilcolinici nicotinici alpha4 beta2) din aria nucleului accumbens, care stimulează eliberarea de neuro-transmiţători, precum dopamina şi noradrenalina, fenomen care este perceput de către fumător ca o senzaţie de plăcere. Această senzaţie reprezintă de fapt înlăturarea simptomelor precoce de sevraj, pe măsură ce nivelurile de nicotină cresc, în paralel cu stimularea receptorilor nicotinici. Principala caracteristică a dependenţei de nicotină este dorinţa de a resimţi efectele farmacologice ale nicotinei şi de a evita posibilele fenomene de sevraj şi asocierile lor condiţionate, pozitive (nicotina produce o stimulare psihoactivă) sau negative (disconfortul generat de absenţa nicotinei). Consumul unei ţigări scade pe moment dorinţa de a fuma, dar provoacă o de-senzitivizare a receptorilor nicotinici şi totodată creşterea numărului acestora, precipitând nevoia pentru următoarea ţigară. Această stimulare continuă cauzată de consumul de tutun conduce la un consum cronic. În cursul perioadei de iniţiere a dependenţei tabagice, fumătorul va trebui să-şi crească cantitatea de nicotină administrată pentru a-și reinduce aceleaşi senzaţii intense. După perioada iniţială de adaptare, fumătorul va avea nevoie de doza sa individuală de nicotină care să-i asigure o stare neutră şi să prevină instalarea fenomenelor de sevraj. Această adaptare morfologică care se petrece în sistemul nervos central corespunde fazei de dezvoltare a dependenţei fizice.Tutunul este singurul produs consumat legal care poate ucide până la jumătate din cei care îl folosesc ca atare. Cu toate acestea, consumul de tutun este frecvent în întreaga lume datorită prețurilor relativ scăzute, a comercializării agresive și răspândite, a lipsei de conștientizare privind pericolele sale și a politicilor publice de control diverse și inconsistente. Costul total al fumatului (cheltuielile de sănătate și pierderile de productivitate) este de peste 1.400 miliarde de dolari, reprezentând echivalentul a 1,8% din produsul intern brut (PIB) anual al lumii. Aproape 40% din aceste costuri apar în țările în curs de dezvoltare, amplificând povara substanțială pe care o resimt aceste state. Eurobarometrul 2017 situa România pe locul 9 în Uniunea Europeană, alături de Cipru, Austria, Slovenia și Spania în ceea ce privește consumul de tutun. Deși fumează mai puțin decât grecii (37%), bulgarii și francezii (36%), românii consumă considerabil mai mult tutun decât suedezii (7%) și englezii (17%). Raportul european arată ca procentul tinerilor care se apucă de fumat, respectiv cei din categoria de vârstă 15 – 24 de ani, a crescut de la 25%, cât era în 2014, la 29% în 2017. Tot potrivit studiilor europene și al INSP, în România, consumul curent de tutun (pentru fumat, fără fum și/sau produse cu tutun încălzit) a crescut semnificativ de la 26,8% în 2011 la 30,7% în 2018, aceasta reprezentând o creștere relativă de 14,9%. Prevalența fumătorilor curenți a fost semnificativ mai mare în anul 2018, pentru populația generală (30,2 în 2018 față de 26,7% în 2011), în rândul femeilor (21,2% în 2018 vs. 16,7% în 2011, creștere relativă de 27,0%,) și în în rândul adulților tineri, 15-24 ani (33,5% în 2018 vs. 22,6% în 2011, cu o creștere relativă de 48,3%). Prevalența fumatului zilnic de tutun a crescut de la 24,3% în 2011 la 27,4% în 2018 (o creștere relativă de 12,5%). Acum am să mă opresc aici cu datele statistice și am să-ncerc să opresc azi „moara cu povești” despre fumat cu o expresie ne-academică a bunicului meu matern care, la un moment dat, după vârsta de 50 de ani se lăsase de fumat (fuma tutun netratat, din cultură de tutun Virginia, existentă de mult timp în județul Satu Mareși cultivată pe scară largă la CAP-uri, mai ales în anii 70-80 ai secolului trecut). Cum spuneam, a hotărât să lase fumatul, „sensibilizat” intens și de „gurița” bunicii mele (aici am urmat și eu tiparul acesta), iar după un timp, a „ciugulit” cu un pahar de pălincuță în plus la o chermeză și a aprins, în amintirea vremurilor trecute, o țigară făcută oferită de un co-mesean… A aruncat-o cât colo după câteva fumuri și a zis: „Mă pruncule, parc-or fătat mâțele în gura mea, așța mă simt!” Dar cine-a avut urechi de auzit pe atunci? Azi îi dau dreptate! Chestie de „mintea cea de pe urmă”…

Vă mulțumesc pentru răbdare, iar despre alte lucruri faine (sau nu) de măcinat voi mai zice câte ceva aici, la „Moara cu povești” într-o întâlnire viitoare. Când? Fix peste o săptămână! Până atunci vă doresc să v-aducă Cel de Sus doar ceea ce nu ați avut bun până acum! Repet ca-n alte dăți: e o urare din Maramureșul istoric de unde-mi trag eu rădăcinile! Și cred că poate fi valabilă peste tot unde se-nțelege vorba românească! Să vă fie bine!

Gânduri bune tuturor!

Al dumneavoastră, Nicolae Uszkai

Surse, surse foto și lecturi suplimentare:

31 mai – Ziua Mondială fără Tutun 2020

https://insp.gov.ro/download/cnepss/stare-de-sanatate

/determinantii_starii_de_sanatate/tutunul/Analiza-de-situatie-ZNT-2019.pdf

https://tobacconomics.org/uploads/misc/2018/05/Cercetare-fumat-Romania-combined.pdf

https://www.gov.ro/ro/stiri/ghid-privind-implementarea-legii-nr-15-2016-pentru-prevenirea-i-combaterea-consumului-produselor-din-tutun1458135786

https://ziare.com/galati/stiri-actualitate/cum-a-ajuns-sa-fie-interzis-fumatul-tutunului-in-tarile-romane-ce-pateau-cei-care-erau-prinsi-ca-beau-tutun-6278952

https://respirogrup.ro/un-sfert-dintre-adolescentii-din-romania-au-fumat-cel-putin-o-data-in-viata/

https://stopfumat.eu/date-epidemiologice/

https://www.dspbihor.gov.ro/promsan/2018/Teme%20de%20interes/Fumat/Alege-sa-fii-sanatos.pdf

https://insp.gov.ro/download/cnepss/stare-de-sanatate/determinantii_starii_de_sanatate/tutunul/Analiza-de-situatie-ZNT-2019.pdf

https://untobaccocontrol.org/impldb/wp-content/uploads/reports/moldova_annex1_national_cessation_guidelines.pdf

https://www.medichub.ro/stiri/societatea-romana-de-pneumologie-fumatul-a-fost-si-ramane-o-problema-majora-de-sanatate-publica-id-4694-cmsid-2

https://romania.europalibera.org/a/plan-combatere-cancer-prevenire-fumat/31693252.html

Nesimțirea celor care se opun legii antifumat

Istoria interzicerii fumatului in Europa