Current track

Title

Artist


Activități specifice derulate de către polițiștii brașoveni pentru menținerea siguranței rutiere

#Postat de on martie 17, 2022

Polițiști din cadrul Biroului Rutier Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

În fapt, la data de 16 martie 2022, în jurul orei 07.40, polițiștii au depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 67 ani, din municipiul Săcele, județul Brașov care conducea un autovehicul pe strada Zaharia Stancu din municipiul Brașov, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,52 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rupea, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

Sursa: I.P.J. Brașov/ 17 martie 2022


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *