Current track

Title

Artist


Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” va fi restaurată

#Postat de on noiembrie 17, 2021

Guvernul a decis, miercuri, alocarea a peste 100 de milioane de lei pentru consolidarea și reabilitarea ansamblului de clădiri al Mănăstirii „ Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, în cadrul căruia se află și Biserica Sf. Gheorghe, obiectiv inclus în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Astfel, ansamblul va fi restaurat și valorificat din punct de vedere cultural și economic, pentru creșterea gradului de acces al publicului larg și al persoanelor cu diferite dizabilități, pentru asigurarea unor condiții optime pentru administrarea și punerea în valoare a clădirilor de patrimoniu aflate în incinta mănăstirii, precum și pentru reorganizarea și îmbunătățirea condițiilor de trai pentru obștea monahală”, transmite Guvernul.

„Executivul a aprobat, în ședința de astăzi, indicatorii tehnico-economici pentru consolidarea și reabilitarea ansamblului de clădiri al Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, în cadrul căruia se află și Biserica Sf. Gheorghe, obiectiv inclus în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Potrivit sursei citate, obiectivul de investiții, amplasat pe o suprafață de 16.558 mp, va beneficia de o serie de intervenții la elementele de arhitectură, bazate în special pe concluziile studiilor istorice și pe studiile tehnice preliminare privind elementele de lemn și de zidărie din piatră și cărămidă. Sursa: www.mediafax.ro.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *