„Această dimineață a venit cu o veste ca un fulger: domnul Cornel Nicoară nu mai este printre noi. Îl știu de când eram copil și recitam poezii pe la tot felul de serbări, îl știu de cincizeci de ani. În toamna anului 2001, când a ajuns director al Teatrului Tineretului din Piatra-Neamț, eram angajat acolo de un an și jumătate și am lucrat alături de el ca administrator, iar mai apoi ca șef producție și șef serviciu administrativ-producție, până în anul 2006. Sunt multe amintiri, multe cuvinte de spus, dar acum voi spune doar atât: Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în lumina lui neînserată!
Pentru cei care l-au cunoscut mai puțin, dau mai jos o fișă biografică
Cornel Nicoară, actor, director de teatru
(20 octombrie 1938 – 21 octombrie 2021)
1938 – pe 20 octombrie se naște, la Câmpia Turzii, în județul Cluj, Cornel Nicoară.
1965 – este absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale“. Recunoscător magiștrilor săi, ține să-i amintească mereu, așa cum a făcut-o și în paginile cărții sale, „Memoria măştilor“, Editura Nona, Piatra-Neamţ, 2011: la Actorie, MONI GHELERTER (regizor, Maestru emerit al artei, Profesor universitar) şi ZOE STANCA-ANGHEL (actriţă. Lector universitar) – Rector era COSTACHE ANTONIU (Artist al poporului); Tehnica vorbirii scenice: Sandina Stan, Max Weintraub, Vasile Moisescu ; Lupte scenice: Angello Pellegrini ; Canto: Radu Palade. La materiile teoretice i-am avut profesori pe: Octav Gheorghiu, Ovidiu Drîmbă, Silvia Cucu, Virgil Brădăţeanu, Simion Alterescu, Horea Deleanu, Marcel Breazu, Ion Toboşaru, Andrei Strihan. Din anul 1965, de la absolvire, și până la pensionarea din anul 2006, a activat numai la Teatrul Tineretului.
1976 – 1986 – este director-adjunct al Teatrului Tineretului.
1986 – 1989 – este director al Teatrului Tineretului.
1993 – 1997 – este consilier-şef la Inspectoratul pentru Cultură al județului Neamţ.
1997-2002 – este conferenţiar universitar la Facultatea de muzică din Piatra-Neamţ, extensie a Facultății de muzică „Gheorghe Dima“ din Cluj.
2001 – 2006 – este director al Teatrului Tineretului din Piatra-Neamț.
2004 – pe 1 decembrie, cu ocazia Zilei Naționale a României, Cornel Nicoară a fost decorat de Președintele României, pentru contribuțiile deosebite în activitatea artistică și culturală din țara noastră, pentru promovarea civilizației și istoriei românești, cu Medalia Meritul Cultural clasa a III-a, Categoria D – „Arta spectacolului”.
2010 – îi apare, la Editura Nona a Centrului de Cultură „Carmen Saeculare“, cartea „Memoria măștilor”.
2012 – îi apare, la Editura Cetatea Doamnei din Piatra-Neamț, cartea „Album de suflet”. La începutul cărții, autorul mărturisește: „Nu am voie să închid în mine fapte și figuri ale unor ființe dragi care au fost repere în cultura și arta românească. Am fost fericit să îi cunosc, mi-au fost aproape și mi-au marcat existența. Ei sunt eterni, sunt vii deși mulți sunt plecați departe. (…) Pe cerul amintirii, ei sunt pentru mine stele“.
2021 – pe 21 octombrie, înainte de răsăritul soarelui, cel care l-a interpretat magistral pe Ștefan cel Mare în „Apus de soare“, a trecut marele prag.
Roluri interpretate în teatru: Răzvan, în „Răzvan şi Vidra“ de B. P. Haşdeu ,Poliţistul, în „Omul cel bun din Sâciuan“ de Bertold Brecht, regia Andrei Şerban, Aslak, în „Peer Gynt“ de Henrik Ibsen, regia Cătălina Buzoianu, Michael Olandezul, în „Inimă rece“ de Eduard Covali, regia Sanda Manu, Capulet, în „Romeo şi Julieta“ de W. Shakespeare, regia Silviu Purcărete, Moşul, în „Matca“ de Marin Sorescu, regia Marin Sorescu, Riborasta, în „Muntele“ de D.R.Popescu, regia Emil Mandric, Falstaff, în „Nevestele vesele din Windsor“ de W. Shakespeare, regia Alexandru Tocilescu, Mihai, în „Mihai Viteazul“ de Emil Mandric şi Paul Findrihan, regia Alexandru Dabija, Jupiter, în „Muştele“ de J.P.Sartre, regia Laurenţiu Ulici, Simon, în „Bădăranii“ de Carlo Goldoni, regia Louise Dănăceanu, Tache, în „Tache, Ianke şi Cadâr“ de V. I. Popa, regia Cristian Juncu, Regele Lear, în „Regele Lear“ de W. Shakespeare, regia Mircea Anca, Ştefan, în „Apus de Soare“ de B. Şt. Delavrancea, regia Ştefan Iordănescu.
Roluri interpretate în filme româneşti: Radu Buzescu, în „Buzduganul cu trei peceţi“, regia Constantin Vaeni, Dragomir, în „Pintea“, regia Mircea Moldovan, Rudi, în „Fiul munţilor“, regia Gheorghe Naghi, Martin, în „Poliţa în alb“, regia Mircea Gândilă, Craiul, în „Dumbrava minunată“, regia Gheorghe Naghi.
Despre Teatrul Tineretului s-au pronunţat, observă într-un articol Mircea Zaharia, „fel de fel de voci. Unele în presă, altele în cărţi. În cărţi, mai ales după zavera din ’89, când vocile personale n-au mai fost silite să facă parte din coruri, antologii, culegeri, compendii – aleatoriu şi securistic (?) întocmite de la Centru. Cap de serie a fost ˂Ascuns într-o lojă˃ (2002) de Cristian Livescu, urmată de ˂Ion Coman sau mitul Teatrului Tineretului˃ (2003) de Alexandru Lazăr, ˂Între „Dragonul” şi „Piaţeta“˃(2010) de Gheorghe Bunghez – cărţi cu un vizibil şi declarat conţinut documentar, (Dacă nu luăm în samă alintătura din subtitlul cărţii d-lui Livescu: ˂O istorie, pe alocuri sentimentală…˃). O altfel de privire asupra acestei istorii (care poate aminti binişor de ˂O istorie anecdotică a unui teatru serios˃, semnată de Eduard Covali, Ţâcă Cojocaru,Gelu Apostol şi Alexandru Lazăr) şi-o asumă, din interior, actorul Cornel Nicoară. După ˂Memoria măştilor˃ (2010), prima sa carte de amintiri, obsesii, destăinuiri şi războaie – nu numai interioare – purtate în aproape jumătate de veac de slujire necondiţionată a Măriei-sale Teatrul Tineretului, el îşi oferă din nou, cu generozitate, sufletul pe tavă, evocând într-un palpitant ˂Album de suflet˃ tovarăşii de arme în lupta mai sus amintită. (Cartea a fost lansată la sfârşitul lunii ianuarie 2013 la Hotel „Central Plaza” din Piatra-Neamţ şi a fost prezentată de scriitorul Lucian Strochi, unul dintre prietenii apropiaţi ai autorului.) Sunt prezente aici portretele unor mari actori (Draga Olteanu Matei, Carmen Galin, Adria Pamfil Almăjan, Coca Bloos, Mitică Popescu, Valentin Uritescu, Ion Fiscuteanu, Dionisie Vitcu, Horaţiu Mălăele, Ion Lucian, Vasile Niţulescu); sau regizori (Moni Ghelerter, Ion Cojar, Emil Mandric, Alexandru Tocilescu) şi scenografi (Mihai Mădescu, François Pamfil) cu care a colaborat, portretele unor scriitori (Marin Sorescu, Laurenţiu Ulici, Ion Desideriu Sârbu, Tudor Popescu, Romulus Vulpescu), ale unor colegi cu care a lucrat o viaţă (Corneliu Dan Borcia, Constantin Cojocaru, Constantin Ghenescu), ale unor colegi actori care nu mai sunt (Traian Pârlog, Florin Măcelaru, Ion Muscă ş.a.), sau ale unor colaboratori apropiaţi (Eduard Covali, Mircea Zaharia, Paul Findrihan). În deschiderea micului dar preţiosului volum, autorele se destăinuie: Nu am voie să uit, să închid în mine fapte şi figuri ale unor fiinţe dragi care au fost repere în cultura şi arta românească! Am fost fericit să îi cunosc, mi-au fost aproape şi mi-au marcat existenţa. Ei sunt eterni, sunt vii, deşi mulţi sunt plecaţi departe. Sunt amintirile mele dragi, sunt „fotografii neretuşate” făcute în decursul vieţii noastre comune. De câte ori îmi este greu, de câte ori mă năpădesc prostia, răul şi urâtul contemporan, mă gândesc la ei şi asta îmi dă putere. Pe cerul amintirii, ei sunt pentru mine stele. (…)
Prozatorul Cornel Nicoară se descurcă în scris ceva mai bine decât naratorul /vorbitorul Cornel Nicoară. Fantezia lui zburdă neostenită oricum, dar actorul a înţeles că scrisul obligă la sinteză şi concentrare. El scrie cu emoţie – e realmente emoţionat – şi transmite această emoţie fără efort, pentru că simţirea e autentică. Memoria funcţionează bine, datele sunt exacte, portretele – clare în fond –sunt învăluite într-o aură de afecţiune melancolică, într-o atmosferă a cotidienelor nostalgii după eternele zăpezi de altădată. Iar cine îşi aminteşte de Villon, îşi aminteşte de Romulus Vulpescu – traducătorul său de excepţie – şi de prietenia dintre acesta şi Cornel Nicoară. Am scris asta pentru că nu puteam a încheia fără a spune că, pe lângă iubirea nedezminţită pentru teatru, Cornel Nicoară a avut mereu o reală vocaţie a prieteniei. Iar prietenii citaţi aici, mie cel puţin, îmi evocă o adevărată istorie sentimentală a T. T. , o istorie în care Cornel Nicoară s-a implicat profund, cu gândul şi fapta, deopotrivă…Dacă zici Tocilescu, zici Nevestele vesele din Windsor şi zici Falstaff – adică Cornel Nicoară; dacă zici Sorescu, zici Matca şi zici Moşul – adică Cornel Nicoară; dacă zici Ulici, zici Muştele de Jean Paul Sartre, şi zici Zeus-adică Cornel Nicoară, dacă zici Emil Mandric, zici Muntele de D.R. Popescu şi zici Riborasta –adică Cornel Nicoară, şi zici…..şi zici….“
Actoria, afirmă Cornel Nicoară, „nu e o profesie, e o vocaţie! Actorii sunt singurii oameni de pe pământ care trăiesc mai multe vieţi, care pot să moară şi să învie de sute de ori, care iubesc şi urăsc, râd şi plâng, sunt frumoşi şi urâţi, înţelepţi şi naivi, bogaţi şi săraci, regi şi cerşetori, oameni şi neoameni. Eu am purtat în teatru peste nouăzeci de măşti, am trăit peste nouăzeci de vieţi“.
Drum bun în Lumină, maestre!”
Jurnal FM 
