Partizanii din munții Bucovinei. Astăzi, Constantin Cenușă

Când trupele sovietice au năvălit asupra Bucovinei, locuitorii acestei zone au reacționat spontan, în stilul tipic oamenilor de munte. Sute de familii s-au refugiat în păduri, unde și-au construit adăposturi bine ascunse și camuflate, deoarece înca era iarnă. Au existat două faze: cea antisovietică (29 martie – 30 septembrie 1944) și faza a doua a luptei anticomuniste (octombrie 1944 – februarie 1958). Până în septembrie 1944, voluntarii bucovineni încadrați în Batalionul Fix Regional Bucovina sau în grupurile de partizani au luptat împotriva trupelor sovietice invadatoare. Batalionul, constituit numai din voluntari, localnici, avea un efectiv de 1.378 luptători repartizați în trei companii. Plutoanele fixe erau instruite de învatatorul din sat care era ofițer de rezervă. După 23 august 1944, o parte din batalion a fost capturată de nemți, iar altă parte a fost prinsă de NKVD care i-a considerat criminali de razboi politici”, pentru că au luptat voluntar împotriva Armatei Roșii, deportandu-i la muncă forțată in Siberia.

În mai 1944, au început să apara primele grupuri de partizani antisovietici din România. Țara noastră intra în razboi împotriva URSS pentru eliberarea Basarabiei și nordului Bucovinei, rupte prin ultimatumul din 26 iunie 1940. Nerespectând legile războiului, trupele sovietice s-au comportat pe teritoriul ocupat, jefuind, violând și ucigând. Locuitorii au fost deportați în județul Dorohoi, rămânând fără animale și bunurile gospodărești, iar satele de la poalele munților au fost incendiate. După 15 mai, localnicii au ținut sfat, și-au ales conducătorii, au scos din ascunzători armele pe care în mod obișnuit le foloseau la vânătoare și au format grupuri de autoapărare, partizani”. Toți erau voluntari și se cunoșteau bine între ei. În ordinea cronologică a constituirii, s-au identificat următoarele grupuri, numite după conducătorul respectiv: Vladimir Macoveiciuc, Vladimir Tironiac, Ion Vatamaniuc, Gavril Vatamaniuc, Constantin Cenușă, Petre Maruseac, cu efective de 3 până la 120 partizani.

Grupul  Constantin Cenuşă (în nucleul căruia activau Vasile Motrescu şi Cozma Pătrăuceanu), era de la obcină până la graniţa rusească, pe linia Putna-Brodina-Brodioara  Aceşti bărbaţi erau în exerciţiu încă din 1944. Au luptat în grupul lui Vladimir Macoveiciuc. Ulterior a apărut grupul lui  Cenuşă (1944-aug.1951).

Comuniştii alocă mari resurse financiare şi umane pentru lichidarea lor, comandamentul de miliţie de la Putna având 150 de oameni, o reţea de informatori şi securişti sub acoperire infiltraţi în diverse echipe de muncitori forestieri, pentru prinderea a trei oameni (Cenuşă, Motrescu şi Pătrăucean). Pe capul lor era pus un premiu imens pentru acea vreme: 10.000 de lei. Cenuşă şi Motrescu au fost judecaţi în contumacie şi condamnaţi la 23 de ani de închisoare pentru „activităţi desfăşurate în spatele trupelor sovietice”.  Încrezători  în promisiunile Securităţii, s-au predat de bunăvoie şi au fost condamnaţi la pedepse foarte  grele în 1952. Motrescu a fost executat la Botoşani în 1958, iar Cenuşă a fost găsit spânzurat, în condiţii dubioase, la trei zile după ce a fost eliberat, în 1964.

Mariei Cenuşă,  una dintre primele femei din rezistenţa anticomunistă.  Pentru că a „îndrăznit” să-şi urmeze soţul în lupta anticomunistă, Maria a fost condamnată la 15 ani grei de închisoare.

În jurnalul Mariei Cenuşă, “Adevărat Letopiseţ al suferinţei şi al rezistenţei”, este evocat momentul în care Constantin Cenuşă s-a predat pentru ca familia lui să nu mai fie prigonită.

Iată cuvintele pe care le-a rostit autorităţii: „Domnule colonel, uitaşi-vă la munţii ăştia de jur împrejur, câţi copaci au, dar toţi sunt udaţi cu lacrimi de ale mele şi cu sudori; am fost aşa de prigonit că, dacă am luat de la cineva o mână de făină, fiind nemâncat de câteva zile, a trebuit să fug în vârful muntelui să fac foc acolo unde nu era apă. Dezbrăcam cămaşa şi o storceam de sudoare în căldarea de mămăligă şi făceam mămăliga şi o mâncam de multe ori goală.”

despredemnitate.files.wordpress.com/2011/05/maria-cenusa-inceputu-amrului.pdf

                                Iulian Iustin Melinte, Rădăuți