Specialistul în IT – Mihai Amăriuţei prezent în cadrul emisiunii „Dimineața între prieteni”
#Postat de Corina Bahneanu on iunie 27, 2019
Astăzi, în cadrul matinalului „Dimineața între prieteni”, la Jurnal FM, invitat special a fost domnul Mihai Amăriuței, IT-ist.
Subiectul de astăzi a fost securitatea cibernetică și cum să ne ferim de atacurile de tip malware.
Domnul Amăriuţei a explicat în primul rând că> „Există fatalmente vulnerabilități, din mai multe motive, odată datorită complexității deosebite, pe de altă parte datorită faptului că poate fi corectat ulterior. Nu se depune asemenea efort la software ca la știu și eu… la poduri unde nu poți să faci un pod așa și să mai corectăm noi pe parcurs. La software se face să fie trimis pentru ca să ajungi pe piață să prinzi ceva și se corectează ulterior ce erori mai apar. Iar între timp, există, vulnerabilitățile există, dar nu sunt neapărat descoperite, dar în timp ce se dezvoltă, se studiază softul care a apărut deja pe piață, mai află oamenii răi, uite aici este o chestiune care poate fi exploatată și există, fatalmente există. Nu există soft–uri care să nu aibă așa ceva. Dar, în principiu, cei care fac soft-ul, mai ales în momentul în care vin furnizori reputați, au grijă să stea și ei cu urechile ciulite și își corectează vulnerabilitățile, relativ rapid, adică de ordinul câteva zile. Sigur, rămâi vulnerabil la acest patch de zero day.”
Având în vedere dinamismul evoluţiilor globale în spaţiul cibernetic în procesul de dezvoltare a societăţii informaţionale şi implementare pe scară largă a serviciilor electronice este necesară implementarea, la nivel naţional, a unor standarde minimale procedurale şi de securitate pentru infrastructurile cibernetice.
„Trebuie să ne gândim în viitor. De exemplu, dacă nu ne permitem bani pentru licențe de Windows puteam să pornim de la început să lucrăm cu sisteme de operare care sunt foarte sigure și care nu costă nimic. În toată lumea se folosesc, mai ales la servere se folosesc servere Linux, în general Unix care, a căror licență pot fi cumpărate și licențiate, dacă se dorește cu ceva asistență. Dacă te pricepi dacă ai informaticieni cum ne lăudăm noi că avem, putem dezvolta intern și sunt multe țări care își dezvoltă intern distribuții specializate de Linux pentru uz în instituții și care în felul ăsta știu în ce zonă sunt și care pot fi mult mai bine protejate. Din păcate la noi s-a mers un pic haotic, cum a fost mai simplu, sau ce știa cineva – hai, că băgăm aceeași chestiune și atuncea a rămas la sisteme destul de împrăștiate ca tipologie, ceea ce face dificilă o protecție”, a explicat Mihai Amăriuţei.
Totodată a explicat că software-ul piratat vine însoţit de multe dezavantaje, pe lângă ilegaliate, acesta vine la pachet cu viruşi informatici şi nu are acces la actualizări.
Spațiul cibernetic se caracterizează prin lipsa frontierelor, dinamism şi anonimat, generând deopotrivă atât oportunităţi de dezvoltare a societăţii informaţionale bazate pe cunoaştere, cât şi riscuri la adresa funcţionării acesteia (la nivel individual, statal şi chiar cu manifestare transfrontalieră).
Jurnal de Neamţ
Jurnal FM 