Despăgubiri de 50.000 de lei, acordate celor care și-au asigurat casele. Vezi cât au plătit pentru o o poliță
#Postat de Carmen Vintu on iunie 27, 2019
Aproape 50.000 de lei au fost achitați în acest an băcăuanilor care și-au asigurat proprietățile încheind o poliță obligatorie pentru riscurile de catastrofe naturale – cutremur, inundație și alunecare de teren.
Astfel, de la 1 ianuarie și până luna trecută, Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) a efectuat plăţi pentru un număr de trei dosare din județul Bacău.
Mai exact, un băcăuan a primit 5.952 de lei pentru o pagubă cauzată de o alunecare de teren, în vreme ce un alt proprietar a fost despăgubit cu 11.884 lei, în urma unui cutremur.
În fine, cea mai mare despăgubire a primit-o un băcăuan, respectiv 31.833 de lei, și a fost acordată în urma inundațiilor produse la începutul acestui an.
Din vara anului 2010, proprietarii de locuințe sunt obligați să-și asigure proprietățile împotriva dezastrelor naturale – cutremur, inundație și alunecare de teren, încheind o poliță PAD.
Preţul unei astfel de asigurări este de 20 de euro pe an în cazul locuinţelor de tip A (din cărămidă, beton armat sau orice alt material rezultat în urma unui tratament termic şi/sau chimic) şi acoperă suma de 20.000 de euro.
Imobilele de tip B (din cărămidă nearsă sau orice alt material nesupus unui tratament termic şi/sau chimic) pot fi asigurate prin poliţa PAD contra sumei de 10 euro pe an, pentru o despăgubire de 10.000 de euro.
Potrivit statisticilor pe prime cinci luni, la nivelul întregului județ, erau 43.599 de polițe obligatorii valide, dintre care 28.086 erau încheiate de proprietarii de la oraș, iar 15.513 de cei de la sate.
Florentin Radu
Jurnal FM 