Current track

Title

Artist


Dragoș Chitic a fost condamnat la 3 ani de închisoare. ”Este o decizie neașteptată, nedreaptă și neconformă cu adevărul”

#Postat de on iunie 11, 2019

Dragoș Chitic a fost condamnat la 3 ani de închisoare. ”Este o decizie neașteptată, nedreaptă și neconformă cu adevărul”

 

Dragoș Chitic, primarul Municipiului Piatra-Neamț, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare în dosarul „Schimbului ilegal de terenuri din Primăria Piatra-Neamț” sub aspectul comiterii infracțiunii de abuz în serviciu.

 

Astăzi, 11 iunie, Curtea de Apel Bacău a decis pedepsele pentru inculpații din dosarul schimbului de terenuri care ar fi prejudiciat municipalitatea cu peste 1 milion de lei, conform procurorilor anticorupție.

 

,,Astăzi Curtea de Apel Bacău s-a pronunțat ca primă instanță într-o speță în care m-am aflat alături de alte cinci persoane, pentru o faptă din urmă cu peste 9 ani, apreciată de către DNA ca fiind nelegală. Este o decizie neașteptată, nedreaptă și neconformă cu adevărul. Achitarea ar fi fost soluția corectă în ce mă privește, mai ales că nu există nicio probă, directă sau indirectă, care să conducă spre un altfel de verdict. Încălcarea legii nu se regăsește în modul meu de a fi, în principiile mele de viață și nu există în trecutul meu fapte de care să-mi fie frică sau rușine. Nu este o sentință care să producă efecte, pentru că nu este definitivă. Mă voi lupta în continuare cu demnitate pentru a-mi demonstra nevinovația în instanța de apel.În perioada următoare voi analiza cu mare atenție în ce măsura, în astfel de condiții , mai merită să deții o funcție administrativă in România,, este mesajul postat pe pagina personală de facebook, a Primarului Dragoș Chitic.

Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *