Virgil Tănase, scriitor și regizor de teatru franco-român

Virgil Tănase (n. 16 iulie 1945, Galați – d. 25 iunie 2025, Paris) a fost un scriitor și regizor de teatru franco-român, figură marcantă a culturii române și europene, cu o activitate prolifică în literatură, dramaturgie, regie și jurnalism.

După absolvirea Liceului în Galați, a urmat Facultatea de Filologie a Universității din București (1963–1968). Exmatriculat pentru că l-a menționat pe Emil Cioran într-o conferință, a lucrat o perioadă ca muncitor pe șantier, fiind ulterior reprimit la facultate în condiții controversate. A continuat apoi cu studii de regie de teatru la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” (1970–1974).

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/calligraphy-story-ink-feather-7188024

În anii ’60–’70, a fost activ în cercurile onirismului românesc, curent literar cu influențe suprarealiste, căruia i-a adus contribuții importante.

După publicarea în 1977, în Franța, a unui roman interzis în România, și după interviuri date presei străine împotriva regimului comunist, a fost forțat să plece din țară. S-a stabilit la Paris în 1978, fără a cere azil politic, devenind ulterior și cetățean francez.

În 1979, a obținut un doctorat în sociologia și semiologia artei sub îndrumarea lui Roland Barthes. A activat ca profesor, regizor, scriitor și jurnalist, și a predat Istoria civilizațiilor la Institutul Internațional de Imagine și Sunet din Paris.

În 1982, a fost vizat, alături de Paul Goma, de o tentativă de asasinat orchestrat de Securitate, prin intermediul agentului Matei Pavel Haiducu.

Tănase a fost director al Centrului Cultural Român din Paris în două mandate (1993–1997 și 2001–2005). A publicat romane în limba franceză, traduse și în română, printre care:

• Portrait d’homme à la faux dans un paysage marin (1976)
• Apocalypse d’un adolescent de bonne famille (1980)
• L’Amour, l’amour (1982)
• Zoïa (2009)
• Ma Roumanie (1990, versiune românească: România mea)

A semnat și biografii literare dedicate unor autori precum Camus, Dostoievski, Cehov și Saint-Exupéry.

Ca regizor și dramaturg, a semnat numeroase spectacole în Franța și România, printre care:

• Le Paradis à l’amiable (1983)
• Veneția mereu (1993)
• De Crăciun după revoluție (1994)
• Une tasse de thé… (2010)
• Fiarele (2011, Galați)
• Adaptări precum Le Petit Prince (2006) sau Le Rouge et le noir (1995)

Premii și distincții

• Premiul de dramaturgie al Academiei Române (1997)
• Premiul Uniunii Latine pentru literatură (2004)
• Ordinul Artelor și Literelor din Franța (1987)
• Ordinul Național „Serviciu credincios”, în grad de cavaler (2002)
• Premiul Șerban Cioculescu pentru memorialistică (2012)
• Doctor honoris causa al Universității „Dunărea de Jos”, Galați.