Current track

Title

Artist


Neamţ: Peste 1.700 de elevi bolnavi de viroze

#Postat de on ianuarie 29, 2019

Neamţ: Peste 1.700 de elevi bolnavi de viroze

Potrivit ISJ Neamţ, astăzi, 29 ianuarie 2019, școlile din Neamț au raportat un număr ușor mai mare de elevi bolnavi față de ieri. Astfel, potrivit lor, în jur de 885 de elevi stau acasă din cauza gripei.

La prima oră a zilei, la Inspectoratul Școlar Neamț au fost anunțate 885 de absențe în tot județul, potrivit inspectorului Elena Preda, purtătorul de cuvânt.

Ca și ieri, cei mai mulți elevi bolnavi provin de la Târgu Neamț – Școala Domnească, Săvinești, Roman – Școala de arte „Sergiu Celibidache”. Deocamdată, n-au fost luate măsuri speciale în școli, până la centralizarea situației, astăzi, la Direcția de Sănătate Publică Neamț.

În primele două zile după reluarea cursurilor suspendate din cauza gripei, în Neamț sunt aproape 1.700 de elevi bolnavi de viroze, din 70.731 de elevi, până ieri nefiind nicio suspiciune de gripă, potrivit autorităților sanitare.

Astăzi ar urma să se ia o decizie privind declararea epidemiei de gripă la nivel național, dacă numărul cazurilor de gripă pe săptămâna trecută ce vor fi anunțate de Ministrul Sănătății va crește cu 20%.

ISJ NEAMŢ

Sursa: Mesagerul de Neamţ


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *