Current track

Title

Artist


Orașul gri a fost colorat în roz bombon de promisiuni electorale

#Postat de on martie 28, 2019

Orașul gri a fost colorat în roz bombon de promisiuni electorale

Preocupați de buna informare a votanților, la Bârlad partidele politice au declanșat operațiunea „sus cu bannerul”.

În prima zi au apărut timid dar și-au făcut simțită prezența în trafic, acolo unde mașina unei companii întindea, gospodărește, meshurile. Singura care s-a săturat de promisiunile electorale a fost vremea, care deranjată de aceste lucruri a trimis vântul să le culce avântul politic.

Dacă până mai câteva zile în urmă casetele publicitare erau ocupate sporadic de câte un afiș, mai nou din interiorul geamului prăfuit îți zâmbesc tot felul de candidați oacheși care promit „marea cu sarea” și care își aduc aminte, odată la patru ani și de omul obișnuit care deodată se transformă în zeu pentru actorii politici.

Stâlpii s-au trezit împodobiți cu un plastic inscripționat cu mesaje, care mai de care, mai elaborate și în spatele cărora se află strategi de campanie. Partidele politice au investit sume colosale pentru aceste bijuterii stradale a căror impact este zero, nu o spunem noi ci specialiști în comunicare politică.

Cei din teritoriu, reprezentanții partidelor politice, s-au trezit cu marea de meshuri și afișe electorale venite de la București și cu directiva de a fi montate.

La un banal calcul, un mesh din acesta costă să fie instalat 174 de lei plus aceeași sumă să fie demontat. O avere se pare că a fost risipită pentru promovarea acestui tip de publicitate electorală, numărați bannerele și înmulțiți, pe moment, cu suma de mai sus. Alții au împărțit calendare și pixuri frumos inscripționate în speranța că memoria bârlădeanului este de scurtă durată. Iar în tot acest peisaj politic, vorbele Monei Muscă sunt extrem de valabile: „beți-le berea, mâncați-le micii dar votați cu cine trebuie”.

Dacă aveți, că și aici este o problemă destul de mare.

Cristina Rădulescu


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *