Focar de infecție la Spitalul Județean Neamț: 34 de cadre medicale infectate cu COVID-19
#Postat de JurnalFM on aprilie 10, 2020
Focar de infecție la Spitalul Județean Neamț: 34 de cadre medicale infectate cu COVID-19
Vineri, 10 aprilie 2020, Nelu Tătaru, ministrul Sănătății s-a aflat în vizită în județul Neamț pentru a verifica situația din cadrul Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț. Unitatea spitalicească din Piatra Neamț este un focar de coronavirus. Potrivit Ministrului, la momentul actual sunt 34 de cadre medicale infectate, din care 8 sunt medici. De asemenea, alte 31 de cadre medicale se află în izolare la domiciliu. Totodată, Ministrul Sănătății s-a aflat în județ pentru a numi un nou manager la Spitalul din Piatra Neamț.
,,Pentru mine ca ministru contează foarte mult să avem niște profesioniști, să se respecte niște reguli și să avem cazuri cât mai puține și mai puțin grave. Am venit astăzi să fac o schimbare de management într-un context de pandemie cu coronavirus, sperând ca în următoarea perioadă, să vedem la început o asanare a focarului din Spitalul Județean iar apoi o scădere a numărului de infectări, la nivel de municipiu și din județul Neamț.
În acest moment, avem o conducere nouă, un medic respectat care vine din focarul de la Suceava, unde a limitat ce se întâmplă acolo și pentru a nu ajunge ca și Spitalul din Piatra Neamț să devină la fel, a trebuit să luăm niște decizii.”, a declarat Nelu Tătaru, ministrul Sănătății.
Dr. Daniela Marcoci este noul manager interimar al Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț.
Reamintim că, acum o săptămână această funcție a fost ocupată de către dr. Florin Apostoae, acesta fiind revocat prin ordin al Ministrului Sănătății.
,,Lucrurile au evoluat într-o săptămână categoric și nu s-a înțeles gravitatea situației de multă lume, inclusiv de personalul medical. Colegilor mei din spital le transmit că trebuie să fim o echipă iar dacă nu vom fi o echipă, pierdem lupta cu COVID-ul. Nemțenii trebuie să înțeleagă că este greu să stai în autoizolare dar este foarte important. Un alt lucru pe care l-am învățat de la Suceava este faptul că nu înțelegem că autoizolarea înseamnă să stai singur, fără să intri în contact cu alte persoane.”, a declarat dr. Daniela Marcoci.

Articolul Focar de infecție la Spitalul Județean Neamț: 34 de cadre medicale infectate cu COVID-19 apare prima dată în Jurnal de Neamt.
Focar de infecție la Spitalul Județean Neamț: 34 de cadre medicale infectate cu COVID-19 was first posted on aprilie 10, 2020 at 1:09 pm.
©2020 „Jurnal de Neamt„. Use of this feed is for personal non-commercial use only. If you are not reading this article in your feed reader, then the site is guilty of copyright infringement. Please contact me at preot.munteanu@gmail.com
Jurnal FM 