Monumentul Eroilor pregătit pentru inaugurare
De câteva zile cei care trec prin zona Cerbul de Aur au posibilitatea să admire statuia amplasată, deși termenul de inaugurare a fost defazat un pic… mai exact șase luni. Monumentul dedicat eroilor romani din cele doua Războaie Mondiale, realizat de sculptorul Constantin Crenganiș a fost deja montat pe soclu, în zona Cerbul de Aur. Acesta va fi inaugurat pe 26 iunie, de Ziua Drapelului Național al României.

Monumentul Eroilor pregătit pentru inaugurare
“De Ziua Drapelului, pe 26 iunie, vom dezveli Monumentul Eroilor. Deja am luat legătura cu Garnizoana Bârlad și cu Protopopiatul Bârlad. Am fi planificat această activitate mai devreme, însă nu s-a putut pentru că militarii din Garnizoana Bârlad sunt plecați într-o uriașă aplicație. Când vor fi în Bârlad vom dezveli acest monument de mult așteptat de bârlădeni, monument care s-a făcut cu sacrificii financiare importante, dar cred ca a meritat acest lucru. Este o lucrare frumoasă și cred că bârlădenii se vor bucura de acest lucru. Prin acest monument, venim cât de cât în întâmpinarea celor care locuiesc în partea de Sud a orașului, pentru că de foarte multe ori, s-a spus că din punct de vedere arhitectural sau estetic, Primăria Bârlad investește mai mult în partea de Nord și mai puțin în partea de Sud a orașului. Este o lucrare care înnobilează zona Cerbul de Aur, dedicată tuturor eroilor căzuți pe câmpul de luptă în toate războaiele”, a declarat edilul șef, Dumitru Boroș.
Cristina Rădulescu
Jurnal FM 