Current track

Title

Artist


4972 persoane angajate prin intermediul AJOFM Vaslui

#Postat de on ianuarie 27, 2019

În anul 2018, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Vaslui au fost încadrate în muncă 4.972 persoane, dintre care 2.077 femei.

Din totalul persoanelor ocupate până la data de referință, 2.419 au peste 45 de ani, 1.124 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 665 au între 25 și 35 de ani, iar 764 sunt tineri sub 25 de ani (365 tineri NEET).

În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 2.701 provin din mediul urban, iar 2.271  persoane sunt din mediul rural.

Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii profesionale (1.941), urmate de cele cu studii gimnaziale (1.370). Numărul celor cu studii primare este de 140, numărul celor cu studii liceale si postliceale este de 1.310  iar cei cu studii universitare sunt în număr de 211.

Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.

Pentru mai multe informații despre activitatea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Vaslui, puteți accesa www.vaslui.anofm.ro.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *