Current track

Title

Artist


30 de străzi din Piatra Neamț vor fi reabilitate

#Postat de on martie 13, 2024

Municipalitatea pietreană a dat undă verge pentru reabilitează și modernizează anul acesta 30 de străzi. În ședința Consiliului Local al Municipiului Piatra-Neamț de la începutul lunii a fost aprobat programul de asfaltări, reparații și modernizări pentru anul în curs. Au fost incluse lucrări de asfaltare – turnare de covor asfaltic nou, înlocuit borduri, ridicat cămine la cotă, pe 24 de străzi, la care se adaugă și investițiile noi pe alte șase străzi din municipiu.

Pentru 2024 am alocat aproape 60% din bani pentru investiții, într-un buget echilibrat. Asta înseamnă că acordăm importanța cuvenită și lucrărilor de întreținere a străzilor, trotuarelor și punților din oraș, într-un plan de reparații pe care l-am stabilit în funcție de starea drumurilor, sesizările primite de-a lungul timpului, dar și viitoarelor proiecte de modernizare pe drumurile principale din oraș, pentru a avea o coerență a lucrărilor. Străzile cuprinse în planul de lucrări sunt doar o mică parte din ce vom face anul acesta, avem stabilite investiții care răspund nevoilor pietrenilor în toate zonele din oraș”, a declarat primarul Andrei Carabelea.

Lucrările cuprinse în lista de mai jos vor fi prioritizate în urma analizei în teren pe care o vor realiza echipele societății Publiserv. Pe lângă lucrările planificate, Publiserv va interveni și la sesizările punctuale care vin din partea cetățenilor.

NR. CRT.DENUMIRE STRADĂCARTIER
1ANA IPĂTESCUCENTRU
2APUSULUIDĂRMĂNEȘTI
3ALEEA VIFORULUIDĂRMĂNEȘTI
4BUJORULUIDĂRMĂNEȘTI
5BORZOGHEANPRECISTA
6BALTAGULUIPIAȚA MARE
7CUZA VODĂCENTRU
8C. BRÂNCOVEANUDĂRMĂNEȘTI
9DURĂULUICENTRU
10EROU BUCURDĂRMĂNEȘTI
11BD. G-RAL NICOLAE DĂSCĂLESCUVÂNĂTORI
12GAVRIL GALINESCUDĂRMĂNEȘTI
13LT. DRĂGHIESCUCENTRU
14LĂMÂIȚEIMĂRĂȚEI
15MĂRĂȚEI BC:152-160MĂRĂȚEI
16NICU ALBUDĂRMĂNEȘTI
17OBORDĂRMĂNEȘTI
18PETRU MOVILĂSARATA
19OZANACENTRU
20ECATERINA VARGAVÂNĂTORI
21MUNCIIMĂRĂȚEI
22ALEEA PLAIULUIMĂRĂȚEI
23STRADA CODRULUICENTRU
24STRADA PLANTELORCIRITEI

În perioada următoare vor fi lansate licitațiile pentru lucrările de asfaltare și pe străzile Răsăritului, Dragoș Vodă (pentru continuarea drumului de acces spre Gârcina), Smaraldului, Cuarțului, Aviatorilor și Planorului.         


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *