26 noiembrie, noul termen pentru documentația necesară cardurilor educaționale
#Postat de JurnalFM on octombrie 30, 2023
Părinții au un nou termen pentru depunerea actelor la secretariatele unităților de învățământ pentru obținerea cardului educațional, în valoare de 500 lei. Termenul a fost extins până la data de 26 noiembrie, potrivit unei ordonanțe de urgență, publicată deja în Monitorul Oficial. Deocamdată nu a fost anunțat și un termen pentru livrarea cardurile.
Ministerul Educației a anunțat că, 120 milioane euro se alocă din Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027, pentru copiii dezavantajați din învățământul de stat preșcolar, primar și gimnazial. Astfel, se continuă sprijinul acordat în anii trecuți din Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate 2014-2020, în contextul în care abandonul școlar și scăderea ratei de școlarizare în rândul copiilor din categoriile vulnerabile pot contribui la creșterea riscului de sărăcie. Vor fi acordate tichete sociale pentru sprijin educaţional în valoare de 500 lei/copil, într-o tranșă unică, în următorii patru ani școlari. Conform estimărilor, 410.000 de copii provenind din medii dezavantajate vor beneficia de acest sprijin în fiecare an școlar, pentru achiziționarea de rechizite și articole de vestimentaţie necesare frecventării şcolii şi grădiniţei.
Ministerul Educației, prin unitățile de învățământ din subordine, va primi și centraliza cererile pentru acordarea acestei măsuri de sprijin educațional, iar lista cu destinatarii finali eligibili va fi stabilită în urma verificărilor realizate de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Interne, prin Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor și Inspectoratul General pentru Imigrări, precum și al Agenției Naționale de Administrare Fiscală.