25 martie, Ziua Poliției Române
#Postat de JurnalFM on martie 25, 2023
Pe 25 martie 2023, se sărbătoresc 201 de ani de la prima atestare documentară a Poliției Române.
Cu această ocazie, la Teatrul Tineretului, din municipiul Piatra-Neamț, a fost organizată o ședință festivă. Ziua Poliției Române a oferit prilejul de a evidenția un număr de 7 ofițeri de poliție și 14 de agenți de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, care au fost avansați în gradul profesional următor, înainte de împlinirea stagiului minim. Totodată, îndeplinirea atribuțiilor de serviciu cu responsabilitate și sârguință, a creat cadrul necesar pentru avansarea la termen, în gradul profesional următor, a unui număr de 17 de ofițeri de poliție și 60 agenți de poliție. De asemenea, pentru modul în care s-au remarcat în activitatea desfășurată și pentru îndeplinirea în condiții foarte bune a îndatoririlor de serviciu și a misiunilor, un număr de 77 de cadre ale inspectoratului de poliție au fost recompensate cu felicitări și mulțumiri scrise sau ridicarea unei sancțiuni disciplinare.
Comisarul șef de poliţie Alexandru Spiridon Alexandru a înmânat plachete poliţiştilor de onoare ai anului 2022, la categoriile:
- -ordine şi siguranţă publică- agent principal de poliție Vicol Robert Ștefan, din cadrul BDNE Târgu-Neamț
- -investigarea şi combaterea criminalităţii- inspector principal de poliţie Zlat Robert, din cadrul Formațiunii de Investigații Criminale Târgu-Neamț
- -suport operativ – agent șef principal de poliție Huci Ciprian Ionuț, din cadrul Biroului Criminalistic Roman
- -suport misiuni şi activităţi- inspector principal de poliție Palade Ionuț Alexandru, din cadrul Serviciului Logistic Neamț

Sursa: I.P.J. Neamț

Un moment special a fost acordarea de diplome de onoare polițiștilor pensionari pentru întreaga carieră, respectarea valorilor și principiilor profesiei de polițist. A fost o bucurie să ne revedem cu foști colegi, de la care încă avem de învățat.
Jurnal FM 