Current track

Title

Artist


24 DE CHIULANGII TRIMIȘI DE POLIȚIȘTI LA ORE

#Postat de on februarie 16, 2024

24 de elevi au fost identificați de polițiști în alte locuri decât la ore, or de curs urmând a fi informate unitățile de învățământ cu privire la cele constatate. Polițiștii Biroului Siguranța Școlară Neamț au acționat, în baza unui plan de acțiune, pe raza orașului Bicaz, în vederea prevenirii absenteismului școlar, verificarea respectării prevederilor Legii 61 din 1991 și Legii 349 din 2002, precum și pentru asigurarea unei prezențe, la vedere, în scopul creșterii gradului de siguranță publică în proximitatea unităților de învățământ.

În cadrul acțiunii polițiștii au instruit 3 agenți comerciali pe linia respectării legislației referitoare la interzicerea comercializării de tutun sau băuturi alcoolice către minori. De asemenea s-a procedat la instruirea a 3 săli de jocuri de noroc cu privire cu privire la interzicerea accesului minorilor în astfel de săli. Au mai fost aplicate un număr de 13 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 6.200 lei pentru abateri constatate la Legea 61 din 1991 și Legea 349 din 2002, una dintre aceste sancțiuni fiind aplicată unei persoane juridice pentru nerespectarea prevederilor Legii 349 din 2002.

24 de elevi au fost identificați în alte locuri decât în unitatea de învățământ în timpul orelor de curs urmând a fi informate unitățile de învățământ cu privire la cele constatate.

Reamintim faptul că potrivit Legii 349 din 2002, constituie contravenții și se sancționează cu amendă de până la 20.000 de lei şi cu sancţiunea complementară de suspendare sau închidere a unităţii (în cazul persoanelor juridice) următoarele:

  • Se interzice fumatul în toate spaţiile publice închise, spaţiile închise de la locul de muncă, mijloacele de transport în comun, locurile de joacă pentru copii. De la prezentele prevederi fac excepţie celulele pentru deţinuţi din penitenciarele de maximă siguranţă.
  • Se interzice vânzarea produselor din tutun tinerilor cu vârsta sub 18 ani.
  • Se interzice complet fumatul în unităţile sanitare, de învăţământ, precum şi în cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului, de stat şi private.

Conform legislației, prin spaţiu public închis se înţelege orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este delimitat de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *