Ne puteti urmări și pe:

Unirea Principatelor Române, 161 de ani de la înfăptuire

Anul acesta se împlinesc 161 de ani de la Unirea Principatelor Române. Ziua de 24 ianuarie a rămas în istoria românilor ca data la care s-a înfăptuit Unirea Principatelor Române, în anul 1859, la foarte scurt timp după numirea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei și Țării Românești. Unirea Principatelor Române, cunoscută ca Mica Unire (Marea Unire fiind cea de la 1 Decembrie 1918, de la Alba Iulia), reprezintă unificarea vechilor principate, Moldova și Țara Românească, într-un Principat unit. 

 

Cum s-a înfăptuit Unirea:

 

La mijlocul secolului al XIX-lea, soarta Principatelor Ţării Româneşti şi Moldovei se afla în mâinile Imperiului Otoman şi ale Rusiei Ţariste, care se opuneau unirii lor. Obiectivul fundamental al românilor, ”Unirea Moldovei şi Ţării Româneşti într-un singur stat neatârnat românesc”, fusese afirmat clar în 24 mai 1848, la Braşov, prin programul-legământ ”Prinţipiile noastre pentru reformarea patriei”.

Neţinând cont de interesele poporului român, în primăvara anului 1849 Imperiul Otoman şi Rusia Ţaristă au încheiat la Balta-Liman o convenţie care afecta grav suveranitatea Principatelor. Se stabilea ca domnitorii ţărilor româneşti să fie numiţi direct de sultan, cu acordul Rusiei Ţariste, şi aceştia să fie consideraţi înalţi funcţionari ai Imperiului Otoman. În Moldova a fost înscăunat Grigore Alexandru Ghica, iar in Ţara Românească Barbu Ştirbei. Deşi domnitorul muntean nu se împotrivea uniunii, el nu s-a dovedit la fel de entuziast ca domnitorul moldovean, care a înlăturat restricţiile impuse revoluţionarilor paşoptişti, i-a reprimit în principat şi a permis reorganizarea mişcării unioniste în Moldova.

După izbucnirea Războiului Crimeii, în 1953, ambii domnitori şi-au pierd scaunul domniei când trupele ruseşti au ocupat Principatele, fiind urmate, după retragerea lor, de cele habsburgice şi otomane.

După război, în 1856, prin Tratatul de Pace de la Paris se iau decizii care privesc și principatele Moldovei și Țării Românești. În acest scop, se constituiau adunări Ad-hoc, în care se discutau alegerile pentru Divanurile Ad-hoc, care urmau să se pronunțe asupra organizării politice și sociale a țărilor române.

 

În 1858, Convenția de la Paris a stabilit mai multe prevederi referitoare la principatele române, dintre care cea mai semnificativă a fost unirea parțială a principatelor Moldovei și Valahiei sub denumirea „Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei”, care rămâneau sub suzeranitatea „Maiestății Sale Sultanul” și sub protecția Marilor Puteri.

 

Unirea propusă aici s-a dovedit a fi mai degrabă una formală, cele două principate urmând să funcționeze separat în mare parte, ca până atunci, cu doar câteva puncte comune: o Comisie Centrală la Focșani, care reprezenta un fel de Parlament mai mic, Înalta Curte de Justiție și Casație și Armata. Capitalele rămâneau aceleași, la București și Iași, și se intenționa ca domnitorii să fie diferiți.

 

Constituția adoptată la 1 iulie 1866, consfinţeşte denumirea oficială, România, iar la 1 decembrie 1918 s-a înfăptuit Marea Unire a Transilvaniei cu România.

 

Marele merit al lui Alexandru Ioan Cuza a fost că a reușit să aducă recunoașterea internațională a Unirii Principatelor Române și, prin reformele sale din toate domeniile, a pus bazele statului român modern. Noua țară a început să se numească România abia după abdicarea lui Cuza, din anul 1866, când a fost redactată prima constituție.

 

După 161 de ani de când s-au întâmplat toate acestea, ziua de 24 ianuarie, ne va face să retrăim, din nou, la nivel de poveste, tot ceea ce au făcut strămoşii noştri pentru ce, noi astăzi, denumim a fi, România.

 

La mulți ani, dragi români!

 

Surse: Wikipedia, Timpul, Mediafax

Articolul Unirea Principatelor Române, 161 de ani de la înfăptuire apare prima dată în Jurnal de Neamt.

Ne puteti urmări și pe: