Current track

Title

Artist


19 stații GPL au fost închise temporar de autorități (VIDEO)

#Postat de on septembrie 7, 2023

Exploziile de la depozitul de carburant din Crevedia, în urma cărora au murit 5 persoane și aproape 50 au ajuns la spital, au mobilizat autoritățile să își facă treaba. De la București a venit directivă de control, iar instituțiile cu atribuții și-au suflicat mânicile. 19 stații care  comercializează GPL au activitatea suspendată. Dintre acestea, 17 stații sunt în localitățile: Roman, Bârgăuani, Ion Creangă, Valea Ursului, Săbăoani, Doljești, Gherăești, Făurei, Poienari, Bira, Trifești, Secuieni și Horia. Măsura a fost luată deoarece nu au certificatele de examinare pentru instalații în mediu potențial exploziv sau sunt expirate. Au fost dispuse măsuri cu termene de remediere. ” O stație din Piatra Neamț și alta din Horia au fost penalizate pentru nerespectarea distanțelor față de clădirile învecinate și s-a dispus măsura opririi stațiilor SKID și golirea acestora. Au fost aplicate 29 sancțiuni dintre care 18 sunt avertismente și 11 amenzi. Stația GPL din comuna Horia a fost sancționată și pentru pierderea valabilității autorizației de securitate la incendiu. Alte două stații, una din Târgu Neamț și una din Crăcăoani nu au autorizație de construire, urmând a fi verificate și de reprezentanții celorlalte instituții. În paralel, am solicitat de la UAT-urile din județ toate documentele care au stat la baza autorizațiilor obținute de cele 81 de stații de distribuție a carburanților care își desfășoară activitatea pe raza județului Neamț”, a precizat prefectul Adrian Niță.  31 de operatori economici au fost verificați, dar și 8 vehicule de transport combustibil GPL au fost controlate în trafic. Misiunea de control continuă și sunt instituții care încă nu au finalizat controlul la unii dintre cei 31 de agenți economici.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *