18 ianuarie – ziua de naștere a lui Ioan Slavici
#Postat de Carmen Vintu on ianuarie 18, 2021

Ioan Slavici (n. 18 ianuarie1848, Șiria, comitatul Arad – d. 17 august1925, Județul Putna) a fost un scriitor, jurnalist și pedagogromân, membru corespondent (din 1882) al Academiei Române.
Născut la 18 ianuarie 1848 și devenit scriitor îndrumat fiind de prietenul său Mihai Eminescu, Ioan Slavici s-a evidențiat în lumea literară printr-un spirit remarcabil de observație a vieții satului și prin talentul său deosebit de a pune în scris pilde grăitoare pentru sufletul românesc.
Tocmai de aceea, Slavici a fost dintotdeauna considerat, așa cum spunea și George Călinescu, „un instrument de observație excelent” al mediului rural. Harul său de a povesti ne îndeamnă să fim mai atenți unii cu alții și să prețuim comunitatea, mică sau mare, ca expresie vie a valorilor și a tradițiilor noastre.
Celebrele nuvele ale lui Ioan Slavici, precum „Moara cu noroc”, „Pădureanca”, sau „Popa Tanda”, sunt cele care i-au adus acestuia nemurirea în literatura română, în timp ce romanul „Mara” a jucat și el un rol esențial în istoria romanului autohton.
Nuvele
- Popa Tanda (1873)
- Scormon (1875)
- La crucea din sat (1876)
- Crucile roșii (1876)
- O viață pierdută (1876)
- Gura satului (1878)
- Budulea Taichii (1880)
- Moara cu noroc (1880)
- Pădureanca (1884)
- Comoara (1896)
- Vatra părăsită (1900)
- La răscruci (1906)
- Pascal, săracul (1920)
Romane
- Mara (1894)
- Din bătrâni (1902)
- Din bătrâni. Manea (1905)
- Corbei (1906)
- Din două lumi (1920)
- Cel din urmă armaș (1923)
- Din păcat în păcat (1924).