Current track

Title

Artist


Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul faptei

#Postat de on aprilie 21, 2020

Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul faptei

 Dacă am aprecia, în ore, cele ce se istoriseşte în Evanghelii nu am plini, cred, mai mult de 40 de zile (ca să folosesc un număr simbolic), în timp ce viața publică a Mântuitorului a durat trei ani. Ce a făcut El în tot acest timp? Sunt încă și multe altele pe care le-a făcut Iisus, își încheie Evanghelia sa Sfântul Evanghelist Ioan, care, dacă s-ar scrie una câte una, socotesc că lumea aceasta n-ar cuprinde cărțile ce s-ar fi scris. Amin.

Mamă, uită-te cum înnoiesc Totul!  

Pe care le-a făcut, nu pe care le-a rostit. Din ceea ce a rostit, esențialul pentru mântuire se regăsește în Noul Testament, nu avem nevoie de mai mult. Mântuitorul vorbea puțin, predicile pe care ni le prezintă Scriptura fiind o colecție, o înșiruire a spuselor sale din diferite momente. Dincolo de cuvinte, El a fost un om al faptei, iar faptele Lui, dacă ar fi cunoscute toate, așternerea lor pe hârtie ar umple planeta de cărți. Fiind Dumnezeu – Om, fiecare gest al Lui era emblematic, fiecare faptă, fiecare cuvânt, fiecare privire, surâs, lacrimă, bucurie sau sfântă mânie. Nu era comod să stai în preajma acestui om viu, cel mai viu om care a trăit vreodată pe Pământ, viu pentru că nu era numai om ci și Fiu de Dumnezeu, pentru că era Dumnezeu-Omul. Era foarte greu să trăiești în preajma lui, cum nu este ușor, astăzi, să trăiești în preajma unui sfânt de tăria Părintelui Justin de la Petru Vodă, a Părintelui Cleopa sau a Părintelui Arsenie Papacioc. Sfinții ne copleșesc cu harul lor dar, fiind într-o mai mare măsură vii decât noi, prezența lor este greu de suportat o perioadă mai lungă de timp. Nu putem înţelege cât de greu le-a fost celor 12 ucenici să trăiască, zilnic, lângă Iisus Hristos, copleșiți de prezența viului ce-L locuia.

Dacă un înger ne-ar lua deodată pe inima lui, spune Rilke, am pieri în fața prezenței prea tari. La fel s-ar întâmpla și în cazul unui demon. Suntem ființe ale intervalului, nici animale dar nici sfinți și nu putem suporta extremele; atât apropierea ființială a îngerilor dar și cea a demonilor ar spulbera plăpânda noastră întocmire. De aceea Hristos nu s-a arătat, după Înviere, decât celor ce erau pregătiți să-l primească, de aceea nu se arată, astăzi, decât sfinților, celor îmbunătățiți. Dacă s-ar arăta celor ca noi, celor plini de întuneric, ne-ar spulbera. Nici apostolii, deși trăiseră atâta timp alături de El, umplându-se de harul prezenței Lui divine, n-au rezistat la privegherea din Grădina Ghetsimani, nici în timpul Schimbării la față, fiind îngreuiați de somn, iar după crucificare s-au răspândit ca potârnichile. Ceea ce este născut din trup, trup este; și ce este născut din Duh, duh este, a spus El în discuția cu Nicodim. Dacă pe cele pământești vi le-am spus și nu credeți, cum veți crede de vi le vom spune pe cele cerești? (Evanghelia după Ioan 3. 6, 12).

De dimineața până seara Iisus era un om al faptei, în primul rând al faptei și doar mai apoi al cuvântului. Prezența lui era faptă, gesturile lui, dublate de câte un cuvânt, vindecau bolnavii, sculau morții, aduceau vederea orbilor și auzul surzilor, mersul ologilor și peștele în mrejele pescarilor, potolea furtuna și vântul, aducea sau oprea ploaia, curăța leproșii, binevestea săracilor. Și toate acestea cu firescul Dumnezeului coborât, prin Fiul, în sânul Creației, cu chip de om. Și toată mulțimea căuta să se atingă de El, că putere multă ieșea dintr’Însul și pe toți îi vindeca (Evanghelia după Luca 6, 19). Mai mult, a chemat pe cei doisprezece ucenici și le-a dat putere și stăpânire peste toți demonii și să vindece bolile. Și i-a trimis să propovăduiască împărăția lui Dumnezeu și să-i vindece pe cei bolnavi. (Evanghelia după Luca 9, 1,2).

La un moment dat ucenicii au întâlnit un om care scotea demoni în numele Lui și l-au oprit, pentru că nu mergea cu ei, dar Mântuitorul le-a spus: Nu-l opriți; căci cel ce nu este împotriva noastră este pentru noi. (Evanghelia după Luca 9, 50). Iată cum Omul Faptei îndeamnă la faptă, atât pe ucenici dar și pe alții, neștiuți, pentru că puterea faptei este molipsitoare. Foc am venit să arunc pe pământ, spune Mântuitorul, și cât aș vrea să fie acum aprins! (Evanghelia după Luca 12, 49). Iar când făptuiești nu te mai uiți înapoi, privești drept înainte. De aceea niciunul care pune mâna pe plug și se uită îndărăt nu este potrivit pentru împărăția lui Dumnezeu. (Evanghelia după Luca 9, 62).

Într-un rând patrologul Cristian Bădiliță ne atrage atenția că traducerea corectă a versetului din Evanghelia după Luca referitor la sare (Bună este sarea; dar dacă și sarea își va pierde gustul, cu ce se va săra? Nu mai e bună de nimic, nici în pământ, nici în gunoi, ci se aruncă afară. Cel ce are urechi de auzit, să audă!) este sarea a înnebunit. Și se întreabă cum poate sarea să-și piardă proprietatea de a săra? După părerea mea, versetul acesta, ca toate versetele din evanghelii, este cu referire la om. Numai omul, s-a spus, poate fi neom, în timp ce piatra nu poate fi decât piatră, iar sarea sare. În vremurile de pe urmă, când majoritatea oamenilor vor fi neoameni (oare va mai găsi credință pe pământ, când se va întoarce a doua oară, Hristos? se întreabă evanghelistul), căderea oamenilor va atrage după sine căderea planetei, dereglarea câmpurilor ei de energie și, atunci, câmpul energetic ce dă astăzi gustul sării se va perverti, iar sarea va înnebuni. Este vorba de un verset eshatologic, un verset referitor la sfârșitul lumii și la A doua Venire. Dar nu numai sarea va înnebuni atunci ci și apele, copacii, florile, animalele, toate cele vii fiind pervertite de adânca cădere a omului; așa va veni sfârșitul lumii acesteia. Atunci, dacă cineva n-a fost găsit în cartea vieții, aruncat a fost în iezerul de foc. (Apocalipsa 20, 15). Și-am văzut un cer nou și un pământ nou; fiindcă cerul cel dintâi și pământul cel dintâi au trecut, iar marea nu mai este. (Apocalipsa 21, 1). Pervertit datorită căderii neoamenilor, pământul va trebui făcut din nou, la nivel spiritual, de către Dumnezeu. La fel cetatea sfântă, Ierusalimul, care va pogorî din cer gătită ca o mireasă pentru mirele ei. Iar în noua cetate nu va intra nimic întinat, nici cel ce meșterește urâciunea și minciuna, ci numai cei scriși în cartea vieții Mielului. (Apocalipsa 21, 27). Cei din cetate vor vedea fața lui Hristos și numele Lui va fi pe frunțile lor, spre deosebire de neoameni, care vor purta pe frunți numele fiarei, 666. Noapte nu va mai fi, pentru că Domnul Dumnezeu va lumina peste ei și vor împărăți în vecii vecilor.

Vremea e aproape! Fiecăruia am să-i dau după cum îi este fapta. Hristos-Dumnezeu-Omul faptei –, va răsplăti pe oameni, la a Doua Lui Venire, după fapte. Iată cât de importantă este fapta în drumul nostru spre mântuire.

Dacă voiește cineva

 

Lazăr era mort de mai multe zile și, din cauza căldurii locului, mirosea. Mântuitorul, auzind de adormirea lui, a lăcrimat (pentru Iisus, moartea este o simplă adormire). Îl știa pe Lazăr ca om, în trup. Îi știa râsul, tristețea, plânsul, știa toate cele ce, inevitabil, sunt legate de un bulgăr de pământ. Lazăr nu era desăvârșit, dar Dumnezeu-Omul iubește oamenii, pentru că îi vede prin prisma chipului Lui din ei. Și a spus Iisus: Nu plângeți, Lazăr doarme, arătați-mi unde l-ați pus. Surorile lui, apropiate Mântuitorului, au spus: Doamne, este târziu, dacă veneai mai devreme, Lazăr nu murea, dar așa, acum e prea târziu; Lazăr este mort și trupul său miroase.

Dar Iisus, care se raporta numai la Tatăl ceresc, (Fiți voi desăvârșiți, precum Tatăl vostru din ceruri este) le-a spus: Arătați-mi unde l-ați pus. Și, ajungând la mormântul lui Lazăr, a strigat Iisus: Lazăre, ieși afară. Și Lazăr, cel de patru zile mort, a ieșit la porunca Domnului (Robește-mă Doamne, ca să mă simt liber). Iar referatul biblic punctează: Și mulți au crezut atunci în El. Mulți, nu toți, deși minunea ar fi copleșit pe oricine; erau și pe atunci, ca și astăzi, puțin credincioși. În Evanghelie, Iisus spune constant: dacă voiește cineva, cu alte cuvinte dacă propunerea Mea interesează pe cineva, acel cineva își poate lua crucea și-mi poate urma. Dar dacă nu voiește, împotriva voinței lui, nici Dumnezeu atotputernicul nu poate face nimic; și nu poate face nimic pentru că a sădit în creatura sa Chipul său… Dumnezeu vrea un dialog liber cu persoane libere. Dar El nu ne va arăta fața, spre a putea vorbi cu noi, decât atunci când vom avea și noi o față. Demersul tuturor religiilor acesta este: de a-l ajuta pe om să-și dobândească fața pierdută spre a putea vorbi cu Dumnezeu. Este o greșeală să încerci a pune stavilă manifestării virtualității ce ți-a fost sădită prin botez (câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și-mbrăcat). Trebuie să ne smerim și să zicem: Mi-ai dat, Doamne, punct de reper în Iisus Hristos, pe el îl folosesc, fără a avea orgoliul altui punct de reper, altui drum. Marele mistic creștin, Sadhu Sunder Sing a fost întrebat ce a găsit nou în creștinism față de tradiția lui. Am găsit pe Hristos, veni răspunsul. Știu aceasta, insistă celălalt, dar care e principiul, doctrina pe care nu o aveai înainte și pe care-ai găsit-o acum? Nu este nici un principiu, nici o doctrină, veni răspunsul, este Iisus Hristos. Creștinismul nu este o morală, morale sunt multe. Creștinismul înseamnă Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, născut din Fecioara Maria, ca om, răstignit, îngropat și înviat din morți. Prin Înviere, el a demonstrat că viața noastră întru El este sortită vieții veșnice, că toți putem învia. Întrebat cum se raportează la Iisus, Noica a răspuns că n-a îndrăznit niciodată să facă din cartea Lui (Noul Testament) obiect al hermeneuticii, că n-a îndrăznit s-o facă obiect cultural. Nu-i pot da numele meu, mărturisește el cu smerenie.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *