Polițiștii locali au ajutat pompierii la îndepartarea unei porțiuni dintr-un acoperiș pe cale să se părbușească (Foto)
#Postat de Antoniu Lovin on septembrie 8, 2021
Miercuri, 8 septembrie 2021, echipajele Poliției Locale Piatra Neamț au fost solicitate să acorde sprijin echipajelor I.S.U. Neamț pentru îndepărtarea unor bucăți din acoperișul unui bloc de pe strada Mihai Viteazu. Acestea riscau să cadă peste mașinile locatarilor și reprezentau un real pericol pentru cetățenii care tranzitau zona. Pentru a evita astfel de incidente nefericite, asociațiile de proprietari au obligația, conform Legii 196/2018, de a repara și întreține corespunzător tot ceea ce ține de imobilele pe care le administrează. În caz contrar se pot aplica și sancțiuni contravenționale ce ajung până la 1000 de lei.

Sursa foto: Poliția Locală Piatra-Neamț
„Legea 196/2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor
– Art. 63 – (1) Administrarea, exploatarea, întreţinerea, repararea, reabilitarea şi/sau modernizarea, după caz, a proprietăţii comune aferente condominiului sunt în sarcina asociaţiei de proprietari, iar cheltuielile legate de aceste activităţi reprezintă cheltuieli comune.
-Art. 102 – (1) Următoarele fapte constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât să constituie, potrivit legii penale, infracţiuni: c) neluarea de către asociaţia de proprietari, de preşedinte sau de către comitetul executiv al asociaţiei de proprietari a tuturor măsurilor necesare pentru repararea, reabilitarea şi menţinerea în stare de siguranţă şi funcţionare a condominiului şi a instalaţiilor comune aferente pe toată durata existenţei acestora, conform prevederilor legale în vigoare”, informează Poliția Locală Piatra-Neamț.
Jurnal FM 