10 minute de istorie cu Daniel Dojan – Consiliul de Coroană din 1914

7 august 
Luna august este una fierbinte, nu doar din punct de vedere meteorologic dar și din punct de vedere istoric. În august 1914 izbucnește Primul Război Mondial, mai exact pe 4 august Germania invadează Belgia iar Marea Britanie declară război Germaniei. Ziua următoare, pe 5 august, Austro-Ungaria declară război Rusiei iar pe 6 august Serbia declară război Germaniei. Pe 6 august 1917 începe Bătălia de la Mărășești, care va dura 28 de zile și de unde Armata Română va ieși victorioasă, dar cu pierderi de aproximativ 27.410 oameni. În total România a pierdut în Primul Război Mondial aproximativ 536.000 de ostași … jertfa de sânge a neamului nostru pentru zidirea României Mari și semnificația ce-a mai exactă a zilei de 1 Decembrie 1918.

Austro-Ungaria pregătea de multă vreme un atac asupra Serbiei, așteptând doar un motiv, astfel că atentatul de la Sarajevo, din 28 iunie 1914, a fost motivul perfect.

Pentru a face față puternicelor crize politice interne și pentru a evita dezmembrarea imperiului, cercurile conducătoare austro-ungare, deliberat, au întreprins „acțiunea de pedepsire a Serbiei” fără a înștiința în prealabil guvernele Italiei și României, țări cu care Dubla Monarhie era aliată printr-un tratat. Considerându-se victimă, la 15-28 iulie 1914, Austro-Ungaria a adresat Serbiei un ultimatum care avea condiții inacceptabile. De îndată, Austro-Ungaria a făcut presiuni asupra României și Italiei pentru a intra în război, însă Tratatul de Alianță din 1883, reînnoit în 1913, avea un caracter defensiv nu ofensiv. Însă Guvernul Român avea și un alt motiv pentru a nu da curs solicitării de a intra în război, acesta era determinat de politica de maghiarizare asupra românilor din Transilvania a guvernului prezidat de contele Tisza Istvan. Însă Austria și Germania nu aveau motive să-și strice relația cu România, astfel că dacă aceasta nu putea intra în război au făcut intervenții pe lângă Carol I, ca țara noastră să păstreze o strictă neutralitate.

La Consiliul de Coroană, din 3 august 1914, au participat Regele Carol I, Prințul Moștenitor Ferdinand și liderii partidelor: conservator și liberal, reunit la Sinaia. Regele Carol I credea că România trebuia să intre în război de partea Puterilor Centrale – Germania și Austro-Ungaria. Însă politicienii români erau de o altă opinie, doar conservatorul Petre P. Carp a fost de acord cu suveranul, toți ceilalți erau de părere că România trebuie să rămână neutră, spune primul ministru liberal, Ionel Brătianu: ”războiul va fi cel mai probabil lung și România va mai avea când să-și spună cuvântul”.

Haideți să intrăm în detaliile și tensiunile acestui Consiliu de Coroană: pe de o parte era Carol I, care-și luase alături de el pe doi lideri conservatori filo-germani, Th. Rosetti și P.P. Carp. Prințul Ferdinand avea în dreapta pe Ion I.C. Brătianu și pe Al. Marghiloman la stânga. În deschiderea dezbaterilor, suveranul, cu exemplarele tratatului de alianță încheiat cu Puterile Centrale în 1883 pe masă, a făcut apel la adeziunea participanților pentru mobilizare generală și intrarea în război, convins de dreptatea cauzei promovată de Germania, cea mai puternică mașină de război din acel timp, considerată ca virtual învingătoare. Regele Carol I a pledat îndelung în spiritul convingerilor sale, făcând apel la sentimentul patriotic și la discreția oamenilor politici participanți, deoarece, aprecia el, în acel moment se decidea viitorul României. Opinia publică era însă contrară convingerilor sale, astfel că el a spus: „O politică de sentiment îmi pare inadmisibilă într-un moment în care soarta întregii Europe este în joc, a Europei în care România a devenit, datorită înțelepciunii sale politice, un factor important. Prudența este o mare virtute, dar ea nu trebuie împinsă prea departe, în orele de suprem pericol curajul și hotărârea primează înainte de toate”. Este evident că o asemenea viziune, excludea neutralitatea, despre care spunea că „este o soluție rea, care va face ca România să piardă înalta situație pe care a câștigat-o.” După această lungă și patetică pledoarie (apreciază istoricul Anastasie Iordache) suveranul aștepta emoționat părerea liderilor politici. Însă, în afara lui P.P. Carp toți erau deciși să susțină neutralitatea, invitat să-și exprime opinia, Ionel Brătianu a dorit să intervină abia în finalul dezbaterilor.

Primul care a s-a exprimat în contra opiniilor regelui a fost tocmai fostul său consilier, Th. Rosetti, care spunea: „mai bine decât să ne avântăm într-un război contra simțământului public, mai bine rămânem neutri.” Intuind dificultatea psihologică în care se afla suveranul României, P.P. Carp va afirma: „Datoria omului de sat e să conducă el opinia publică nu să se lase târât de această opinie publică. Opinia publică îi va fi în urmă recunoscătoare că nu s-a luat după rătăcirile ei.” Argumentându-și opinia politică, bătrânul lider conservator se afla în evident dezacord cu sentimentele generale. Paradoxal, el a susținut că „românii din Transilvania ne îngrijorează puțin”, întrebându-se retoric: „au manifestat ei oare dorința de a fi încorporați?” Mai mult decât atât, el aprecia: „cei dintâi care vor trage asupra noastră, dacă urmărim altă politică, vor fi regimentele de români”. Concluzia sa concorda cu cea a suveranului: „Regele a vorbit limbajul datoriei și al onoarei, trebuie să-l urmăm. Avem un tratat, România trebuie să-și ție argumentele.” Existau temeri că intervenția lui P.P. Carp îi va zdruncina pe membrii filo-germani din Consiliu, însă Alexandru Marghiloman nota „în ciuda strălucitei pledoarii” nimeni nu s-a pronunțat pentru intrarea în război. Însuși Alexandru Marghiloman, prieten devotat a lui P.P. Carp, a susținut că tratatul de alianță nu obligă România să intre în război alături de Puterile Centrale, rugând pe rege să de-a citire articolului din tratat care ar prevede o astfel de participare. Tratatul obliga România să intre în război alături de aliații săi numai în cazul în care aceștia ar fi fost atacați, ceea ce nu era cazul.

Vizibil marcat, regele a recurs la singurul mijloc de presiune de care mai dispunea, afirmând că se simte legat de Puterile Centrale în așa fel încât, dacă liderii politici consideră obținerea fericirii României pe calea altei politici externe, atunci este gata să se retragă de la tron în favoarea principelui Ferdinand. Declarația n-a impresionat pe nimeni, ceilalți care au luat cuvântul au pledat în continuare pentru neutralitate. Ion Lahovary a mers mai departe cu argumentarea, în favoarea neutralității, spunându-i regelui că Austro-Ungaria nu s-a comportat cu România ca o aliată, cancelarul ei tratându-l pe suveranul statului român ca pe un vasal. Rănit în orgoliul său, regele Carol I i-a replicat: „să știi că n-aș suferi niciodată să fiu tratat în vasal”. Imperturbabil Lahovary a continuat, susținând că regele s-a pronunțat „sentențios și disprețuitor” cu privire la victoria Puterilor Centrale.

La rândul lor conservator-democrații, prin cuvântul liderului lor, s-au pronunțat la fel de categoric pentru o „neutralitate armată” și observa Take Ionescu, că aliații României, nici n-au consultat țara când au luat decizia de a ataca Serbia. În final a intervenit premierul Ionel Brătianu, care de zece ani inițiase reorientarea politicii externe a României în conformitate cu interesele fundamentale ale întregii națiuni române. Astfel a spus: „Nu ne-au făcut cinstea să ne comunice măcar intențiile lor. După ce războiul a fost împlinit, ne-au cerut să luăm armele alături de ei. Un stat ca al nostru, care în alianță a intrat ca stat suveran și pe picior de egalitate, nu poate fi tratat în așa chip. Acesta n-a fost gândul nici al celor ce acum 30 de ani au legat soarta noastră externă de Tripla Alianță și nici nu poate fi gândul celor răspunzători azi de destinele regatului. România nu ar putea admite să ia armele într-un război a cărui cauză este tocmai nimicirea unei națiuni mici”. După această intervenție are loc o altercație între P.P. Carp și Ionel Brătianu, mâhnit Carp afirmă: „Sire, țin atunci să constat că în ceasul cel mai grav pentru țară, Maiestatea Voastră este părăsită de toate partidele și de toți sfetnicii săi, la sfârșitul unei domnii închinate propășirii naționale.” Nici măcar această afirmație nu a impresionat și a fost imediat replicată de Alexandru Marghiloman, care a zis: „Așa cum e azi opinia publică, dacă cumva am lăsa pe rege să declare războiul, lumea ar zice că războiul acesta nu e războiul țării, ci al regelui, ori aceasta noi nu o vrem”.

Închei această primă intervenție a săptămânii despre Primul Război Mondial cu vorbele marelui Ionel Brătianu, despre politică și țară: „Politica îţi poate da din când în când satisfacţii şi onoruri, dar pentru un om iubitor de ţară şi conştient de răspunderile sale, politica este un şir neîntrerupt de griji şi jertfe, un drum pe care eşti sortit să culegi mai multă nedreptate decât răsplată.”

Sursa: Sursa: Anastasie Iordache, Istoria Românilor, vol. VIII, Ed. Enciclopedică, București, 2003, pp.398-404