1 iunie, a IV-a ediție a Festivalului “Nae Rotaru”
#Postat de Gianina Buftea on mai 31, 2023
Ziua Internațională a Copilului debutează la Piatra Neamț cu cea de-a IV-a ediție a Festivalului-Concurs Interjudețean de Dansuri și Cântece Populare “Nae Rotaru”. Evenimentul organizat de echipa Şcolii Gimnaziale “Daniela Cuciuc” Piatra-Neamţ, reunește 250 de copii și tineri cu vârste cuprinse între 4 și 19 ani, care prin dans, cântec și reprezentații de artă populară promovează frumusețea și unicitatea folclorului românesc, festivalul fiind dedicat ”Coregrafului Îngerilor”, maestrului Nae Rotaru. Ca de fiecare dată, festivalul se desfășoară la Colegiul Tehnic Forestier Piatra Neamț.
”Festivalul se bucură, ca şi în edițiile anterioare de prezenta multor unități de învățământ partenere, atât din municipiul Piatra-Neamț, din județul Neamț cât și din alte regiuni ale tării, dar şi din Regiunea Cernăuţi – Mahala – Ucraina, respectiv din Republica Moldova, însumând peste 250 participanți. Sunt încheiate de 36 parteneriate educaţionale cu şcoli gimnaziale și am să le enumăr: ,,Elena Cuza,, Piatra-Neamţ, Gimnazială Nr.11 Piatra-Neamţ, Gimnazială ,,Vasile Alecsandri,, Roman, Gimnazială ,,Emil Juvara,, Sărăţeni- Vaslui, Gimnazială ,,Vasile Mitru,, Taşca, Gimnazială Bălţăteşti, Gimnazială ,,Nicu Albu,, Piatra-Neamţ, Gimnazială ,,Prof. Mihai Emilian Mancaş,, Dobreni, Gimnazială Borleşti, Gimnazială ,,Al.Podoleanu,, Podoleni, Gimnazială Piatra-Neamţ, Gimnazială Nr.2 Piatra-Neamţ, Gimnazială ,,I.Gervescu,, Săvineşti, Gimnazială Nr.1 Bicaz Chei, Gimnazială ,,Constantin Virgil Gheorghiu,, Războieni, Gimnazială ,,Mihai Eminescu,, Buhuşi- Bacău, Gimnazială ,,Dumitru Almaş,, Negreşti, Gimnazială Nr.1 Balcani-Bacău, Gimnazială Nr.1 Zăneşti, Gimnazială Nr.1 Bicazu-Ardelean, Gimnazială ,,Vasile Conta,, Ghindăoani, Gimnazială ,,Dr.Emanuel Rigler,, Ştefan cel Mare, Primară ,,Muşatini,, -Roman), licee şi colegii naţionale (Colegiul Naţional de Informatică, Colegiul Tehnologic ,,Spiru-Haret,, , Liceul ,,Gh.Ruset Roznovanu,, , Liceul de Arte ,,Victor Brauner,, , Liceul Teoretic ,,Ion Borcea,,, Buhuşi-Bacău, Liceul ,,Mihail Sadoveanu,, Borca, Colegiul Naţional ,,Gh. Asachi,, Piatra-Neamţ, Colegiul Tehnic ,,Gh. Cartianu,, Piatra-Neamţ, Colegiul Tehnic Forestier Piatra-Neamţ ), CSEI ,,Alexandru Roşca,, Piatra-Neamţ, dar şi Asociaţia Culturală ,,Rubine Moldave,,. Suntem onoraţi de prezenţa delegaţiei de la Liceul Ostriţa- Mahala, Regiunea Cernăuţi Ucraina, de prezenţa familiei Zaidel, dar, mai ales a d-nei primar, Elena Nandriş. Salutăm faptul că, alături de noi, se află nepoata Coregrafului Îngerilor, d-na Cătălina Dumitrache- preşedinta Asociaţiei Cultural-Folclorică ,,NAE ROTARU,,, dar şi preşedinta juriului nostru de specialitate. Componenţa acestuia este următoarea: d-na prof. Daniela Bistriceanu, d-na prof. Nadina Sângeap, d-nul prof. Iustinian Privop şi dl. Laurenţiu Marian”, a precizat Ioana Roxana Iordache, director adjunct Şcoala Gimnazială “Daniela Cuciuc” Piatra-Neamţ.
Festivalul-Concurs Interjudețean de Dansuri și Cântece Populare “Nae Rotaru” își propune să contribuie la redescoperirea și promovarea dansului, a cântecului popular românesc, să stimuleze interesul publicului pentru receptarea creațiilor folclorice, la valorificarea și transmiterea dansului, cântecului și portului popular românesc, dar și introducerea lor în circuitul valorilor spirituale.