Zoe Verbiceanu, prozatoare română

Zoe Verbiceanu (18 septembrie 1893, București – 30 decembrie 1975, Cetate, județul Dolj) a fost dramaturg și prozatoare română.

Născută la București, într-o veche familie de boieri olteni, și-a făcut studiile primare în orașul natal. A urmat doi ani la Școala Centrală din Craiova, apoi cursurile Liceului „Sfântul Sava” din București.

A absolvit Universitatea din București, obținând o diplomă în literatură franceză și română. Ulterior a început un doctorat la Paris, dar a fost nevoită să își întrerupă studiile din cauza unei boli. În 1954 s-a stabilit la Calafat.

Sursa foto: https://pixabay.com/illustrations/pen-writing-sign-622037

Sursa foto: https://linia1.ro/istorie-literara-cateva-stiri-despre-zoe-verbiceanu

De-a lungul vieții a predat limba și literatura franceză la liceu, dar s-a remarcat mai ales ca dramaturg. Printre piesele sale se numără:

• Rikki-Tikki-Tavi (comedie în trei acte, 1920)
• Logodnica lui Don Juan (dramă în patru acte, 1920; revizuită și extinsă în 1962)
• Anacronicii (dramă în patru acte, 1921)
• Da capo al fine (piesă într-un act, jucată de mai multe ori la radio, 1931)
• Pălăria cu clopoței (comedie în trei acte, cu prolog în versuri, 1939)
• Nastratin Hogea (comedie în versuri, trei acte, 1945)

Textele ei au apărut în revistele Viața Românească și Adevărul literar și artistic.

Mai apreciată decât dramaturgia a fost însă proză sa, reprezentată de romanul Casa cu minuni (1929), precum și traducerile. Dintre acestea se remarcă:

• Comedia erorilor de William Shakespeare (pusă în scenă la Teatrul Național din București, stagiunea 1931–1932)
• Balade după François Villon (1940)
• De-ale lui Nastratin, adaptare liberă, reconstituită din memorie după o antologie de Albert Wesselski (1974).